Bullying-ul incepe acasa. Si continua la scoala!

Bullying-ul este tot mai des intalnit in scolile din Romania. La nivel european, tara noastra se situeaza pe locul 3 din 42 de state, in ceea ce priveste acest fenomen. Stiai ca bullying-ul incepe si se invata acasa? Si continua la scoala!

„Fara farse umilitoare”,”Nimeni nu ma baga in seama”, „Ma doare sa spuneti minciuni despre mine”, „Sunt mai mult decat oaia neagra a clasei”, „Radeti cu mine, nu despre mine” etc. Sunt doar cateva dintre parerile si declaratiile oferite de copii, despre ceea ce se intampla tot mai des in scolile din tara noastra.

Citeste si: Bullying-ul, o problema serioasa in scoala romaneasca

Ce este bullying-ul?

Termenul de „bullying” vine de la cuvantul englezesc „bully”, care inseamna „bataus”, „huligan” si nu are o traducere exacta in limba romana, dar poate fi asociat cu termenii de intimidare, hartuire, terorizare, brutalizare.

„Bullying-ul este o violenta psihologica. Astazi poti fi tu agresorul, in timp ce in alta zi poti fi victima” a spus Nadia Tataru, presedinta Asociatiei Parintilor Isteti, care in parteneriat cu Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si Itsy Bitsy FM, au organizat conferinta „Scoli fara bullying in Sectorul 3”.

Specialistii invitati la conferinta au fost: Adriana Mitu – trainer in dezvoltarea inteligentei emotionale a copiilor, Gaspar Gyorgy – presedintele Asociatiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie, Mirela Horumba – Psihologul parintilor, Gabriela Maalouf – NLP trainer copii si parinti, Profesorul de joaca Leon Magdan, psihoterapeuta Andreea Neagu, alaturi de moderatorul conferintei, Nadia Tataru, presedinta Asociatiei Parintilor Isteti si co-fondator al Itsy Bitsy FM. Speakerii le-au oferit cadrelor didactice prezente informatiile si instrumentele necesare pentru a identifica, interveni si preveni eficient bullyingul in scolile din Romania.

Urmareste si: Bullying – Agresivitatea copiilor in scoala

Bullying-ul NU este o etapa normala a dezvoltarii copiilor si adolescentilor!

Fenomenul de bullying nu este nou. Si nici cel de cyberbullying. Sunt probleme frecvent intalnite in scoli, dar din ce in ce mai greu de gestionat de catre cadrele didactice, deoarece cazurile de abuz nu sunt descoperite imediat, si chiar daca sunt depistate, sanctionarea agresorilor nu are intotdeauna rezultatele asteptate, iar elevii continua sa aiba acest comportament.

 Dar cum putem avea scoli fara bullying?

Iata solutiile propuse de invitatii de la conferinta “Scoli fara bullying in Sectorul 3”:„Din experienta mea de psiholog, cea mai buna strategie este aceea in care ii ajutam pe cei doi (n.a. – actorii implicati in episodul de bullying) sa-si vada si sa-i vada suferinta celuilalt. Sa vada care sunt consecintele si efectele comportamentelor sale. De obicei, copiii care se implica in astfel de comportamente, nu constientizeaza gravitatea actiunilor, de aceea noi trebuie sa-i ajutam pe copii sa recunoasca impactul, fara sa-i certam, fara sa-i trimitem la colt sau sa-i dam afara din clasa” sustine Gaspar Gyorgy,  presedintele Asociatiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie.

„Atunci cand vorbesc despre celalalt, vorbesc, de fapt, despre mine. Pentru ca el este o oglinda a mea. O oglinda care imi spune despre lucrurile care imi plac si nu-mi plac la mine” spune Adriana Mitu, trainer in dezvoltarea inteligentei emotionale a copiilor.

„Joaca este salvatoare! Haideti sa nu ne mai adresam mintii copiilor, ci sufletelor lor. Iar ei au nevoie de joaca, nu de programe, nu de curricule. Si in clipa in care deveniti partenerul lor de joc – adultul, cu autoritate, ca altfel pierdeti respectul lor- o sa vina cu un drag de scoala…credeti-ma!” a indemnat Leon Magdan, Profesorul de joaca, autor de manuale si caiete scolare.

Copiii petrec din ce in ce mai mult timp la scoala, decat acasa, de aceea rolul cadrelor didactice este unul imens, „de a-i invata abilitati de invatare sociala si emotionala”, sustine Andreea Neagu, psihoterapeut, iar acest lucru il putem face:

„- la nivel de clasa, prin introducerea orelor de Invatare Sociala si Emotionala, predate dupa curricule specifice

– la nivel de scoala, prin crearea si implementarea unei politici Anti-Bullying la nivel de scoala

– la nivel de comunitate, prin crearea unor parteneriate cu familiile elevilor”.

„Solutia pentru diminuarea bullying-ul este sa cerem mai multi consilieri scolari”, sustine Gabriela Maalouf, NLP trainer copii si parinti, fiindca, in prezent, „media in Bucuresti este de 1 consilier la 1300 de elevi”.

Mirela Horumba, Psihologul parintilor, considera ca solutia este ca atat parintii, cat si cadrele didactice sa caute sa construiasca o relatie frumoasa cu copilul. „Ca sa invete, un copil are nevoie sa se simta bine emotional”.

S-ar putea sa te intereseze si: Accesul la internet si bullyingul, noile pericole pentru copii

Autor: Inga Stoian

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here