TikTok este platforma pe care adolescenții sau tinerii o aleg pentru diverse videoclipuri, fie că este vorba despre un dans, o rețetă de mâncare, fie că este vorba despre a afla informații despre COVID-19, schimbările climatice sau invazia Rusiei în Ucraina. Specialiștii de la NewsGuard au analizat conținutul filmulețelor despre cele mai importante știri ale prezentului și au ajuns la concluzia 1 din 5 videouri de pe TikTok oferă informații greșite.
Practic, în cazul multora dintre tineri această platformă a înlocuit motorul de căutare Google, iar acest lucru este din ce în ce mai îngrijorător, având în vedere că popularitatea TikTok în rândul tinerilor a crescut considerabil, potrivit Steven Brill, fondatorul NewsGuard, o firmă care monitorizează dezinformarea.
TikTok este al doilea cel mai popular domeniu din lume, conform companiei de performanță și securitate online Cloudflare, depășit doar de Google, scrie time.com. Platforma a eliminat peste 102 de milioane de videoclipuri care au încălcat regulile (legate de content) și asta doar în primul trimestru al anului 2022, dar acest lucru nu înseamnă că a fost eliminată astfel și dezinformarea.
TikTok, ai cărui utilizatori sunt preponderent adolescenți și adulți tineri, „a livrat în mod repetat videoclipuri care conțin afirmații false, iar acest lucru s-a observat chiar în primele 20 de rezultate de căutare, adesea în primele cinci”, se arată în raport. „Google, prin comparație, a oferit rezultate de calitate superioară și mai puțin polarizante, cu mult mai puțină dezinformare”.
Cercetătorii NewsGuard au descoperit, de asemenea, că platforma „alimentează în mod constant milioane de tineri utilizatori cu informații greșite despre sănătate, inclusiv unele afirmații care ar putea fi periculoase pentru sănătatea utilizatorilor”.
„Am fost surprins că TikTok este mult mai dăunător decât Google și mai rău, ca o chestiune generală ca platformă, decât Facebook sau Twitter când vine vorba de aceste lucruri”, a declarat Steven Brill, fondatorul NewsGuard, pentru CNN.