În momentele acelea în care ai impresia că nu știi ce faci sau ce să mai faci, când ai dubii, când ești obosită, dragă mama, vreau să apară în sufletul tau următoarele cuvinte: ești foarte importantă pentru copilul tau!
Pentru copil mama înseamnă siguranță. Mama e cea care aduce liniștea, e ancora de care are nevoie un copil, sprijinul necondiționat. Mama e cea care aduce pacea cu îmbrățisările ei, cu mâinile ei calde și iubitoare atunci când mângâie copilul pe căpșor sau pe spate. În brațele mamei copilul se odihnește cel mai bine, acolo găseste armonia, de parcă Doamne-Doamne a pus magie în brațele acelea.
Da, mami, tu ești cea care reușește să-și liniștească bebelușul doar șoptindu-i ceva la ureche, tu ești cea care reușește să alunge monștrii din coșmarurile copilului, tu ești cea care se luptă cu stoicism cu febra puiului.
Ești locul lui de siguranță, acolo unde poate să vină și să fie exact așa cum este, să-și exprime emoțiile și fricile exact așa cum vin acestea. Ești persoana în fața căreia poate fi vulneril, fricos, poate să țipe, poate să plângă, să râdă în hohote. Pentru că mama știe să asculte, mama întotdeauna înțelege și este de partea copilului.