Genele pe care le moștenește copilul de la părinți contează, atunci când este vorba despre sucesul lui educațional, susține un studiu făcut recent la University College London (UCL), scrie sciencedaily.com, dar la fel de importante sunt și stilul de viață al părinților, mediul familial în care crește.
Dacă părintele a fost interesat, ca pe lângă genele moștenite, să învețe mai mult, să-și cizeleze abilitățile, capacitățile, să se auto-depășească, atunci și rezultatele academice ale propriului copil vor fi influențate pozitiv.
Studiul respectiv este o revizuire sitematică a mai multor cercetări anterioare care au urmărit impactul genetic asupra rezultatelor educaționale ale unui copil.
Pe scurt, copiii seamănă cu părinții lor din cauza naturii (genele pe care le moștenesc) și din cauza anturajului (mediul în care cresc). Iar aceste doua aspecte sunt interconectate.
Fiecare părinte îi oferă copilului o parte din genele sale, dar lucrurile nu se opresc deloc aici. Copilul va fi influențat sau modelat și de dinamica familială, de statutul socio-economic al părinților, de alegerile acestora, de experiențele la care este expus el acasă (de interesele și pasiunile părinților). Dacă părinții au o înclinație mai mare pentru învățare, atunci și probabilitatea ca puiul să fie mai interesat, spre exemplu, de lectură, este mai mare.
„Acest studiu arată cât de complexă este legătura dintre gene și mediu/anturaj. (…) Acesta oferă dovezi puternice că, la fel ca și genetică, mediul contează cu adevărat atunci când vorbim despre educație” a spus dr. Jean-Baptiste Pingault, autorul principal al studiului.