Esti insarcinata? Pune-ti partenerul la incercare, ca sa inteleaga prin ce treci!

Sursa foto: Pixabay

Acest material este dedicat in exclusivitate viitorilor tati si, cu mici exceptii, femeilor insarcinate, dar numai pentru amuzament.

Cand o femeie ramane insarcinata, devine teribil de capricioasa. Incepe sa se comporte asemenea unui copil: devine smiorcaita si tot timpul nemultumita de faptul ca partenerul ei este neglijent fata de ea.

Cand ti-e lumea mai draga, isi exprima tot felul de mofturi ciudate, care trebuie satisfacute cat mai repede, din anumite motive numai de ea stiute.

O femeie gravida devine foarte repede egocentrica si se plange in permanenta din cauza unor indispozitii ciudate. Este foarte greu sa stai de vorba cu ea si sa-i explici ca starea ei este absolut naturala si normala, si ca milioane de femei au trecut prin aceeasi experienta. Daca ar fi sa facem un sondaj, punem pariu ca mai mult de jumatate dintre viitorii tatici ar puncta cu exactitate cele enumerate mai sus.

Avem totusi un sfat pentru ei! Niciunul dintre barbatii ai caror partenere sunt insarcinate nu va putea intelege ce se intampla cu ele decat daca aplica o singura metoda: sa incerce sa se puna in locul lor. Asadar, draga viitorule tatic, pe parcursul intregii perioade in care sotia ta este gravida, incearca sa fii alaturi de ea si sa „treci” prin ce trece ea. Mult succes!

Primul trimestru de sarcina

Daca te-ai decis sa accepti aceasta provocare, iata ce ai de facut, punctual:

In fiecare seara, prepara-ti o licoare delicioasa, care iti va da o stare asemanatoare celei prin care trece sotia ta. De exemplu, bea un pahar de whisky amestecat cu bere, fara sa mananci nimic.

A doua zi dimineata, ia un somnifer, iar apoi poti pleca la munca. Daca te simti foarte rau, te poti invoi de la serviciu pentru a ramane acasa, insa fii, te rog, amabil si fa curatenie in toata casa. Nu uita sa pregatesti cina, sa speli vasele si sa dai cu aspiratorul!

Pentru o imagine cat mai clara, leaga-ti cate un saculet cu nisip de fiecare picior. Ai grija sa cantareasca un kilogram si jumatate. Cand ti se face foame, nu manca friptura, ca nu ai voie. Nici prajituri. Si nici cartofi prajiti. Un mar este o alegere buna.

Lasa-te de fumat. Ai innebunit? Nu stii ca tutunul este primul lucru la care trebuie sa renunti in timpul sarcinii? Nicio jumatate de pahar de vin! De fapt, uita de alcool!

Daca te simti epuizat, intinde-te pe pat si mai mananca un iaurt. Daca vei vomita dupa tot ce ai consumat, curata bine toata mizeria. Nu o suna pe sotia ta, pentru ca este ocupata.

Nu uita sa te programezi la doctor: Trebuie sa mergi la medicul proctolog pentru consultatii!

Trimestrul al II-lea de sarcina

Daca ai trecut cu bine de primul trimestru de „graviditate“, acum urmeaza alte probe, din ce in ce mai greu de depasit. Dar cum despre barbati se spune ca sunt foarte puternici, suntem convinsi ca nu vei avea nicio problema si vei fi partenerul perfect.

Asadar, incepand cu luna a patra, leaga-ti o saltea cu apa in dreptul burtii. Daca vei reusi sa te imbraci singur in fiecare zi, fara sa dai jos salteaua, nu putem decat sa ne mandrim cu tine. Nu uita insa ca in, aceeasi formula, trebuie sa-ti pui si pantofii si, fara ajutor, sa-ti legi sireturile. Acea saltea va ramane legata de corpul tau pana la sfarsit, ceea ce inseamna ca si in timpul noptii, iti va fi alaturi. Si cum vei dormi? Pe o parte, bineinteles.

Nu uita sa-ti iei doza de somnifere in fiecare dimineata. Iar inainte de a pleca la serviciu, bea minimum un litru de apa. Te descurci tu pe drum cu acea necesitate apasatoare de a merge la toaleta. In fiecare seara, inainte de a te culca, bea un preparat diuretic si un litru de apa. Pune-ti vata in nas, astfel incat sa poti respira, dar cu un mic suierat. Pe tot parcursul zilei, nu ai voie sa scoti vata din nas. Iti este greu sa respiri? Aeriseste mai mult timp camera in care stai.

Spre sfarsitul celor sase luni, programeaza-te iar la spital pentru un set de analize ale sangelui. Nu te impiedica de acest lucru, pentru ca este floare la ureche fata de ceea ce ai fost nevoit sa faci pana acum. Din agenda ta nu trebuie sa lipseasca nici intalnirile cu medicul proctolog. In tot acest timp, nu ai voie sa-ti desfaci salteaua cu apa! Hai, ca e usor!

Ultimul trimestru de sarcina

Daca ai ajuns pana aici, chiar nu mai ai de ce sa te temi. Toate vor decurge de la sine fara ca nici macar sa le mai bagi in seama. Dar ca sa intelegi exact despre ce este vorba in propozitie si pentru a ramane alaturi de suferinta sotiei tale, implica-te si in probele viitoare.

Asadar, in fiecare dimineata, asaza-te pe un scaun cu rotile si invarte-te timp de 10 minute.

In momentul in care aparatul vestibular va refuza cu incapatanare sa mai coopereze cu tine, ridica-te si pregateste-te sa pleci la serviciu. A, simti ca se invarte camera cu tine? Nu-i nimic, o sa-ti treaca. Schimba salteaua cu apa cu una mai mare sau umple-o pe cea veche pana la refuz.

De asemenea, mareste greutatea sacilor cu nisip pe care ii porti legati de picioare. In ultimul trimestru de sarcina, fiecare sac trebuie sa cantareasca doua kilograme.

In timpul programului de lucru, trebuie sa bei neaparat cate un pahar de apa pe ora si cate un produs diuretic. Incearca sa nu pleci prea repede sau prea des de la serviciu. Fii vioi tot timpul si, ori de cate ori ai ocazia, da dovada de foarte multa harnicie. Seful trebuie sa te aprecieze pentru cat de mult muncesti. Daca ti se pare o sarcina prea usoara, mareste doza zilnica de somnifere.

Seara cand ajungi acasa, nu-ti desface salteaua cu apa din dreptul abdomenului, ci ramai cu ea, asa cum am spus, pana la sfarsitul „sarcinii“.

Cand te bagi in pat, trebuie sa fii partenerul grozav cu care s-a casatorit sotia ta. Daca ea se va agata tot timpul de tine, incearca sa fii indulgent si sa-i satisfaci toate poftele.

In aceasta perioada trebuie sa-i acorzi mai multa atentie si timp sotiei tale. Imagineaza-ti ca ii este si ei destul de dificil…

Mergi la spital pentru a-ti face testele de sange. Hai, nu fi rau, ca mult a fost, putin mai este. Iar daca ti-ai imaginat ca in trimestrul al treilea ai scapat de controalele la proctolog, de macar doua  ori pe luna, te-ai inselat!

Daca ajungi la sfarsitul celor noua luni de „sarcina“, fii convins ca noi vom fi primii care iti vom strange mana si te vom felicita.

Nu uita totusi ca povestea nu s-a terminat inca. Urmeaza momentul nasterii… :))

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here