Sa discuti despre disparitia copilului este dificil. Cuvantul care iti vine in minte atunci cand doar te gandesti ca ar putea sa-ti dispara vreodata copilul este, probabil, teroare. Cu toate acestea, oricat de ingrozitor ar parea, este IMPORTANT sa stii cum poti sa previi, dar si ce sa faci atunci cand lipseste sau dispare copilul.
Potrivit statisticilor oficiale ale Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), anual se inregistreaza la nivel national un numar de aproximativ 3000 de sesizari referitoare la disparitia unor copii, scrie protectiacopilului6.ro. Este esential sa iti pastrezi pe cat posibil calmul si sa actionezi!
Citeste si: Invata copilul sa respecte adultii, dar sa fie si in siguranta in preajma lor
Cum sa previi disparitia copilului?
- Invata-l, explica-i de multe ori ca atunci cand pleaca de langa tine (sau adultul responsabil de el) este esential sa ceara voie, sa anunte, sa spuna exact unde se duce, pentru ce se duce sau cu cine. Cu cat este mai mic copilul, cu atat mai important este sa i se formeze acest obicei.
- Asigura-te ca stie numele, prenumele sau, numele parintilor, adresa, un numar de telefon sau ca are cu el toate aceste informatii (unii parinti scriu numele copilului pe eticheta de la hainute, noteaza numarul de telefon, adresa in rucsacelul copilului etc)
- Invata-l ca in caz de nu stie unde te afli, sa caute la cine sa apeleze (un prieten sau vecin de incredere, educator, bona, invatator, politisti, agenti de paza etc).
- Daca are acces la telefon, spune-i despre 112. Explica-i situatiile in care poate suna la acest numar.
- Poti lua in calcul si achizitionarea un dispozitiv de urmarire creat special pentru copii.
- Explica-i ca in cazul in care este retinut cu forta de cineva pe care nu-l cunoaste, este important sa caute solutii sa se elibereze, sa fuga, cat de tare poate, sa faca galagie, ca sa atraga asupra sa atentia altor persoane.
- Discuta cu copilul despre cum trebuie sa procedeze in diverse situatii, daca nu te gaseste, daca nu se simte in siguranta cu anumite persoane, sa invete sa fie atent la oamenii si lucrurile care il inconjoara, sa fie atent la detalii, sa evite persoanele care il fac sa nu se simta confortabil, sa invete ce inseamna atingerile bune si cele care nu sunt in regula, pentru cei mai mari, sa spuna mereu daca planurile li se schimba.
- Atunci cand mergeti intr-un loc aglomerat, intotdeauna arata-i copilului pe cine sa intrebe sau cui sa-i ceara ajutorul daca se pierde in multime sau stabiliti impreuna un loc de intalnire.
- Invata-l ca nu este bine sa deschida usa necunoscutilor sau sa le spuna ca este singur acasa, sa nu se apropie sau sa nu urce intr-un vehicul care s-a oprit langa el, iar persoana/persoanele din interior il intreaba sau ii ofera diverse lucruri etc.
- Nu neglija sa-i explici pericolele din online, precum si ce informatii nu trebuie sa le posteze pe nicio retea de socializare.
Citeste si: Cum sa vorbesti cu un copil despre abuzul sexual
Ce faci cand lipseste sau dispare copilul?
- Suna la politie (apelul de urgenta 112).
- Suna la Centrul Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual – FOCUS (suna la 116000).
- Ramai calm si contacteaza-i pe ceilalti membri de familie, prieteni, vecini, rude, colegi etc.
- Daca este vorba despre un copil foarte mic, incepe prin a cauta in zona din apropiere, in locurile care prezinta eventuale pericole (poduri, canale, apa, drumuri etc) sau in locurile in care copilul prefera sa petreaca timpul. Incearca sa-ti organizezi aceasta cautare intr-un mod sistematic (sa revii din cand in cand in aceleasi locuri, sa te gandesti care ar fi punctele de interes pentru copil, sa imparti cautarea cu cineva de incredere etc).
- Nu uita ca in cazul copiilor mici, acestia uneori se ascund si pot sa adoarma (da, au fost si astfel de cazuri).
- Este important sa colaborezi cu Politia. Este esential ca, pe cat posibil, sa-ti pastrezi calmul, luciditatea si sa prezinti detaliile, oricat de nesemnificative ti s-ar parea.
- In anumite cazuri poti decide sa mediatizezi disparitia copilului (pe canale tv, retele de socializare etc), dar este nevoie de acordul tau pentru acest demers.
De ce informatii vor avea nevoie cei de la politie?
- Numele copilului, varsta, data de nastere, inaltimea, greutatea, conditii medicale (daca exista), anumite particularitati fizice (culoarea ochilor, culoarea parului etc).
- Descrierea detaliata a hainutelor cu care era imbracat, precum si alte obiecte personale pe care le avea in momentul disparitiei.
- Anumite semne distincte din nastere, cicatrici etc.
- O poza cat mai recenta (si mai clara) a copilului
- Descrierea circumstantelor in care a disparut, precum si locurile in care a fost cautat.
- Oferirea detaliilor si locurilor pe care copilul tau le frecventeaza sau le viziteaza des.
- Numerele de telefon ale parintilor, altor membri de familie (sora/frate, bunici), ale copilului, conturi pe retelele de socializare, lista prietenilor (daca este cazul) etc.
- Descrierea schimbarilor de comportament (daca este cazul), nu neglija sa expui si daca ai anumite suspiciuni legate de anumite persoane sau intamplari recente care ar avea vreo legatura cu disparitia copilului tau.
Autor: Inga Stoian
Surse info: amberalert.eu, safewise.com, paceuk.info, protectiacopilului6.ro, missingchildrensnetwork.ngo.
Citeste si: Accesul la internet si bullyingul, noile pericole pentru copii
[…] Source link […]