Campanie de informare, prevenție și suport pentru femei gravide și proaspete mame care se confruntă cu depresie, lansată în premieră în România de Happy Minds și Asociația Moașelor Independente

Știai că 1 din 5 femei experimentează tulburări de sănătate mintală în timpul sarcinii sau după naștere, potrivit studiilor recente de specialitate? 

În acest context, Asociația Happy Minds și Asociația Moașelor Independente lansează, în premieră, la nivel național, o campanie de informare și o linie telefonică de prevenție și suport – MAMA – Maternitate Asistată Mental și Afectiv – special dedicate suportului psiho-emoțional pentru femeile aflate înainte de sarcină, în timpul sarcinii și după sarcină.

Potrivit celor două organizații, scopul acestei campanii este de a pune în lumină importanța sănătății mintale a mamelor și de a aborda problema des întâlnitei depresii în rândul femeilor pe parcursul maternității.

La baza acestui proiect stă linia de asistență telefonică gratuită 0374.451.362, operată 24/7 de un grup dedicat de psihologi voluntari pregătiți să ofere suport emoțional și asistență în timpul perioadelor stresante și pline de incertitudine cu care femeile se pot confrunta pe parcursul maternității. Totodată, apeluri la Serviciul de urgență 112 pot fi redirecționate către helpline ca urmare a parteneriatului existent între depreHUB și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

În cadrul campaniei MAMA, cele două organizații urmează să lanseze și materiale informative pentru femei, să promoveze rolul tatălui și al familiei în susținerea femeii și importanța unei alimentații sănătoase, printre altele, precum și să organizeze dezbateri cu autoritățile privind strategiile eficiente de prevenție și metodele psihoterapeutice în combaterea depresiei.

„Lansarea acestei campanii coincide cu aniversarea a 4 ani de depreHUB, primul hub antidepresie din România care promovează sănătatea mintală prin servicii și instrumente de urgență și sprijin psihosocial 24/7, la nivel național. Extindem acum proiectul nostru și, în parteneriat cu Asociația Moașelor Independente, ne adresăm în special femeilor, gravidelor și mamelor. Stresul cotidian, falsele modele din social media de mame «perfecte», diferențele dintre generații în ceea ce privește abordarea maternității, rolul copilului în familie astăzi și modelul extrem de concurențial de educație pune presiune pe rolul mamei. Nu ajută nici noile constructe familiale unde căsătoria sau familia formată nu mai sunt baza securizantă a unei mame. Apoi, vârsta tot mai înaintată a mamei o face să aibă tot mai multe frici sau exigențe despre cum va fi ca mama. Toate aceste detalii ar fi extrem de util să fie descoperite și fixate într-un proces măcar de dezvoltare personală dacă nu într-unul psihoterapeutic. Nu avem cum să știm ce nu știm! Părinții au nevoie să știe unul de la altul, cu ce vine fiecare în noua familie, ce rol atribuie copilului și care sunt divergențele cu privire la rolul și așteptările față de copil și față de rolul de părinte de la sine și de la celălalt”, afirmă Yolanda Crețescu, psiholog și președinta Asociației Happy Minds.

„Este important să conștientizăm că depresia în timpul sarcinii și postpartum este o afecțiune medicală și că există sprijin și tratament disponibile, cum ar fi consilierea, psihoterapia și, în unele cazuri, medicamente prescrise de un medic specialist. Dacă întâmpini simptome de depresie, tu sau o persoană pe care o cunoști, este important să solicitați ajutor de specialitate cât mai curând posibil. Este esențial să știm că sănătatea noastră mintală este la fel de importantă ca cea fizică, iar campania MAMA își propune să aducă acest lucru în prim-plan. Totodată, campania noastră pune accentul și pe rolul esențial al tatălui și al familiei extinse în păstrarea unei stări de bine mintale pentru mamă. Susținerea partenerului și a familiei reprezintă un factor de bază în depășirea oricărei probleme de sănătate mintală”, a declarat Irina Mateescu, moașă, vicepreședintă a Asociației Moașelor Independente.

Suportul psiho-emoțional pentru mamele care suferă de depresie urmărește identificarea simptomelor de:

Depresie prenatală: Acest tip de depresie apare în timpul sarcinii și poate fi influențată de schimbările hormonale, stresul, anxietatea legată de sarcină sau alți factori. Simptomele pot include tristețe persistentă, anxietate, sentimente de vinovăție, pierderea interesului și bucuriei și schimbări ale somnului și apetitului.

Depresie postpartum: Această formă de depresie apare după naștere și poate afecta până la 20% dintre femei. Simptomele pot fi similare cu cele ale depresiei prenatale, dar pot include și o intensificare a sentimentelor de tristețe, vinovăție sau de a nu fi o mamă bună. Depresia postpartum poate afecta capacitatea femeii de a se lega emoțional de bebeluș și de a avea grijă de el.

Depresie perinatală: Acest termen include atât depresia prenatală, cât și cea postpartum, acoperind perioada de la concepție până la un an după naștere. Perinatal se referă la perioada înainte și după naștere.

Potrivit Asociației Happy Minds, numărul femeilor care se pregătesc să devină mame, dar care trăiesc și simptome de depresie, a crescut față de anii trecuți. Dintre acestea, 66% au vârste cuprinse între 19 și 28 ani, iar 33% între 29 și 38 ani.

***

Potrivit datelor înregistrate la Helpline depreHUB, în 2023 au fost preluate 1.752 de apeluri, dintre care 1.584 de apeluri unice. Dintre persoanele care au apelat, 37% s-au confruntat cu depresie, 30% cu anxietate, 8% cu tentativă de suicid, 3% cu adicție și 22% cu alte patologii. De la începutul anului, în urma parteneriatului dintre depreHUB și STS, Serviciul de urgență 112 a redirecționat către Helpline depreHUB 57 de apeluri ale unor persoane cu ideație suicidară.

 

Despre Asociația Happy Minds Happy Minds este o asociație înființată în anul 2014 și promovează sănătatea mintală prin servicii și instrumente de urgență și sprijin psihosocial, la nivel național, 24/7, și prin campanii de informare, prevenție, evaluare și intervenție. Printre proiectele dezvoltate de Asociația Happy Minds se numără: depreHUB (primul hub antidepresie din România), depreHUB teens (prim-ajutor emoțional pentru adolescenți), „EU ce fac mai departe?” (evaluări vocaționale gratuite pentru elevii din ani terminali) „Caravana Happy Minds” (integrarea copiilor cu părinți plecați în străinătate), „Educație prin egalitate” (dezvoltarea eficientă a copilului în raport cu școala și mediul familial).

Despre Asociația Moașelor Independente Asociația Moașelor Independente (AMI) este o organizație non-profit care, de peste 10 ani, își desfășoară activitatea în sprijinul femeilor, mamelor, copiilor și familiilor din România. În prezent, AMI furnizează pentru peste 5.500 de beneficiari lunari servicii de sănătate pentru gravide, mame și nou-născuți, servicii medicale și navigare în sistemul medical pentru persoane vulnerabile și refugiate, precum și acțiuni de advocacy și pentru protejarea drepturilor femeilor la sănătate reproductivă și pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale și de gen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here