Cu siguranță ai auzit despre expresia de „mom shaming”. Aceasta se referă la fenomenul în care o mamă este criticată, judecată sau blamată pentru alegerile sale legate de creșterea sau îngrijirea copilului.

Acest tip de critică poate viza diverse aspecte ale vieții de părinte, cum ar fi metodele de hrănire a copilului (alăptare versus hrănire cu biberon), alegerile legate de educație sau disciplină, modul în care este îmbrăcat sau îngrijit copilul, deciziile legate de activitățile extracurriculare sau orice alt aspect al vieții părintești.

Mom shaming-ul poate avea consecințe negative asupra stării emoționale a mamei, putând genera sentimente de vinovăție, nesiguranță sau anxietate. Acest tip de critică poate influența și starea de bine a copilului, dacă mamă se simte stresată sau nesigură în deciziile sale legate de creșterea și îngrijirea acestuia.

Este important să se promoveze un mediu de sprijin și înțelegere între părinți, recunoscând că fiecare familie și fiecare copil sunt unici, iar alegerile făcute de părinți sunt în funcție de circumstanțele și nevoile individuale ale fiecărei familii.

Mai multe despre fenomenul de ”mom shaming” a explicat Alina Pop, psihoterapeut:

Ce este, cum recunoaştem acest fenomen?

”Mom Shaming se referă la actul de a judeca, critica, condamna și/sau ataca mamele, din cauza alegerilor personale pe care le fac în ceea ce privește nașterea, alăptarea, stilul de parenting, educația copiilor, carieră și lista poate continua. Fenomenul poate fi extrem de dăunător și poate duce la singurătate, nesiguranță, izolare socială, burnout parental și stigmatizare.

Se vorbește prea puțin pe acest topic; păstrăm iluzia comunității și susținerii, însă, între mame, de multe ori, într-un mod foarte subtil, apare această formă de judecată. Câteodată, nici nu este așa de subtil.

Acest lucru se poate întâmpla față în față, precum și online. În grupurile de Facebook dedicate mamelor, vedem des comentarii răutăcioase, cu un aer de superioritate, pasiv-agresive și critice la adresa celorlalte mame. Câteodată, acel sat de care avem nevoie pentru suport și susținere este unul vicios. Comportamentul poate varia de la comentarii pasiv-agresive la bullying și se poate simți oricum, de la inconfortabil la traumatizant.

Deși nu avem statistici pentru a vedea cât de frecvent simt mamele că sunt puse la colț pentru alegerile făcute, cred că, dacă le veți întreba pe cele din jurul vostru dacă au au trecut prin așa ceva, veți vedea că majoritatea vor răspunde afirmativ. Și e posibil să fiți chiar una dintre ele.

„De ce? De ce mi-a spus una ca asta?” Este prima întrebare care apare în mintea celei care se simte rănită.

Presiunea de a fi mame perfecte pe care și-o pun pe umerii lor se transferă și către celelalte mame. Așteptările nerealiste cu privire la rolul de mamă devin pilonii de comparație în interacțiunea dintre mame.

Unele persoane cred atât de tare că deciziile pe care le-au luat sunt singurele corecte, încât nu se tem să-ți exprime criticile, adesea ascunse sub masca îngrijorării. Altele se pot simți nesigure cu privire la ele însele și, pentru a scăpa de emoțiile proprii, încearcă să-și întărească poziția punându-le pe celelalte la pământ. Iar unele mame văd maternitatea ca pe o competiție și se compară permanent – e mai ușor să îl critic pe celălalt decât să accept că poate eu nu fac bine. Unii oameni cred cu adevărat că vor să facă un bine, însă tonul lor sau alegerea cuvintelor poate părea ca o judecată. Această formă de critică sau judecată nu este tot timpul intenționată. Câteodată, poate veni dintr-un loc de grijă, de preocupare față de cealaltă persoană sau dintr-o lipsă de necunoaștere a situației, însă, până la final, devine ceva care face mai mult rău decât bine. Uneori, tot mamele sunt cele care le condamnă pe celelalte, alteori, familia, partenerul, prietenii, vecinii; de fapt, oricine poate ajunge să critice voit sau involuntar alegerile mamelor.

Câteva replici subtile care, însă, descriu foarte bine actele de tip mom shaming:

• “N-ar trebui să-i dai atât de mult zahăr.”
• “Nu-mi las niciodată copiii să alerge așa în jurul unui restaurant.”
• “Nu e deja prea mare ca să mai fie pus în cărucior?”
• “Ar fi trebuit să aibă șosete copilul.”
• “Nu poți și tu să muncești când doarme copilul?”
• “Ahh.. încă folosește suzeta.”
• „Eu n-am făcut copii ca să-i crească bona.”
• “Nu mai poți rămâne un pic? Ce poate fi mai important decât copilul tău?”
• “Nu, mulțumesc! Copiii mei nu mănâncă alimente procesate.”
• “Fiica mea deja făcea la oliță Înainte să împlinească doi ani.”
• “E alegerea voastră, dar eu n-aș folosi cremă de soare sub formă de spray.”
• “Oh, wow! Dar chiar că se culcă târziu!”
•  “Puteți face ceva? Vă pot auzi fetița vorbind.” (spus unei mame în timpul unui spectacol dedicat copiilor).

Efectele unor astfel de acte sunt variate și depind ca intensitate de starea psihică a mamei țintă, precum și de intensitatea, intenționalitatea și repetitivitatea criticii în sine. Cel mai adesea, mamele sunt critice la adresa lor și se judecă fără să mai fie nevoie să o facă și o altă persoană din afară. Vedem aceasta în jur mai tot timpul sau o simțim în noi. Iar când această critică internă este întărită de judecata celor din apropiere, totul devine mai greu. Mamele ajung să se simtă copleșite, fără speranță, nesigure. Pot dezvolta sindromul impostorului chiar în rolul de mamă, ca răspuns la această critică internă și externă constantă. Iar cele care au un puternic critic interior sunt mai vulnerabile la judecata celorlalți și, în consecință, efectele vor fi mai dăunătoare.

Mom shaming-ul este resimțit de unele mame ca fiind și mai dureros atunci când vine din partea persoanelor apropiate, pe care se bazează, în care au încredere sau pe care le admiră. Judecata din partea celor apropiați duce la sentimentul de singurătate și de respingere și poate crea în mamă neîncrederea că mai poate găsi suport sau ajutor. Vinovăția și sentimentul că nu sunt îndeajuns de bune sunt două dintre cel mai des întâlnite consecințe ale actelor de tip mom shaming. Vina resimțită poate fi dăunătoare atât mamei, cât și copiilor, deoarece creează o deconectare între cei doi – mama fiind copleșită de propriile emoții negative nu se va mai putea conecta cu copilul sau orice va face va fi însoțit de neîncredere. Și nu de puține ori, aceste sentimente se transformă în furie. De asemenea, trăirea acestei senzații de neadecvare în rolul de mama poate fi transferată către copil, prin așteptări foarte ridicate și respingere atunci când acesta nu răspunde în măsura dorită de mamă.”

Ce e de făcut?

”În primul rând, este important ca fiecare mamă să se orienteze către sine, către experiența sa proprie, mereu cu gândul în minte că ceea este potrivit pentru sine nu este, automat, ceva bun sau potrivit pentru celălalt.

Un alt lucru ce poate fi făcut este ca, atunci când interacționăm cu ceilalți, să verificăm înainte să spunem ceva dacă o facem dintr-un spațiu de înțelegere, grijă și empatie sau pentru că suntem încărcați emoțional, nemulțumiți, critici și vrem să aruncăm pe celălalt neîncrederea, teama și nesiguranța care este în noi.

Când suntem de cealaltă parte a baricadei și devenim țintele unui astfel de comportament, este important să ne reamintim că ceea ce spun ceilalți este o reflexie a ceea ce ei cred (și nimeni nu deține adevărul absolut) și că nu suntem obligate în niciun fel să acceptăm un astfel de dialog/comportament. De aceea, limitele ferme pot să devină cel mai de nădejde ajutor în astfel de momente. În plus, îi putem da oricând înapoi celui care ne-a criticat sau judecat ceea ce ne-a transmis: „Înțeleg ceea ce spui, însă nu este despre mine. Eu procedez altfel, iar dacă aceasta îți provoacă disconfort, poți să pleci sau să îți muți atenția pe altceva.” Sau „Nu tolerez astfel de critici și te rog să te oprești, altfel, mă voi vedea nevoită să închei discuția” sau în orice fel vă este potrivit.

Ajută mult și să ne facem un carnet unde să trecem în fiecare zi câteva lucruri pentru care suntem mulțumite de noi; în felul acesta, vom combate criticul interior și ne vom muta atenția conștient pe ceva ce ne face bine.

Ieșim din relații despre care simțim că nu ne fac bine și, de asemenea, la fel de important este să verificăm conținutul online care ne bombardează zilnic și să renunțăm să mai urmărim persoane care, voluntar sau nu, ne fac să ne simțim mai puțin bine cu noi însene.

Nu există o cale bună pentru toată lumea, nu există cele mai bune decizii pentru că, oricât de bun ar fi ceva, nu este potrivit pentru toți, așa că vă doresc să aveți încredere în calea voastră și în voi, deoarece relația cu propriii copii este resursa cea mai valoroasă pentru dezvoltarea lor armonioasă și nu toate celelalte detalii pentru care ajungem să ne criticăm.

Este dreptul fiecăreia dintre noi să ne înconjurăm de oameni de bine, care ne susțin și ne oferă sprijinul lor, cărora le răspundem empatic la rândul nostru. Mom shaming-ul este un act ce nu își are locul într-o relație sigură” a explicat Alina Pop, psihoterapeut.

S-ar putea să-ți placă și: Greșeli pe care le fac proaspeții părinți și care le afectează viața de cuplu