Sorin Cîmpeanu: Elevii din București ar putea face școală online de la jumătatea lunii octombrie

Foto: Sorin Cîmpeanu

Elevii din București ar putea face școală online de la jumătatea lunii octombrie, pentru că atunci arată estimările specialiștilor că s-ar ajunge la pragul de la 6 la mie, a declarat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei emisiuni de la B1TV. Potrivit ministrului închiderea școlilor nu va fi de durată prea mare.

Previziunile specialiștilor spun că în această situație, de nedorit, în care se va atinge pragul de 6/1000, depășirea acestuia va fi pe o perioadă relativ scurtă, de 10-12-14 zile, după care ne putem întoarce la școală cu prezență fizică, pentru a nu continua pierderile pe care le-am avut.” a spus ministrul Educației.

Zilele trecute și alți oficiali au oferit declarații în legătură menținerea școlilor ct mai mult în format fizic.

Școala trebuie să meargă fizic(…)Mie, ca medic și mamă, mi se pare mult mai normal ca activitatea școlară să fie cea funcțională și nu stadioanele, nu fotbalul, nu restaurantul, nu clubul, nu discoteca și nu toate cele. Altfel riscăm să avem generații de copii – care vor trebui să conducă și să ducă mai departe această țară – extrem de afectate nu numai din punct de vedere educațional, dar și din punct de vedere psihologic și social”, a declarat Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, în cadrul unei conferințe.

Apelul UNICEF și apelul tuturor este: primul lucru pe care-l deschizi sunt școlile și ultimul lucru care-l închizi sunt școlile. Și acesta are un motiv de lungă durată, nu de moment.” a spus Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, la conferința Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here