Iată ce vor primi elevii în cadrul programului ”masă caldă”

Programul Masă caldă pentru anul 2022-2023 se va desfășura în 350 de școli, potrivit Ministerului Educației, fiind publică doar lista cu cele 300 de școli. Reamintim că a crescut și prețul meniului pentru un elev, de la 10 la 15 lei și că acest program-pilot se desfășoară pentru al șaptelea an.  Iată ce vor primi elevii în cadrul programului ”masă caldă”.

Guvernul a aprobat normele de aplicare pentru masă caldă în școli, în anul școlar 2022-2023, iar potrivit Art.2 ”Suportul alimentar constă, după caz, într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar pe zi, după cum urmează:

  1. a) masă caldă, preparată în regim propriu, pentru elevii din unitățile de învățământ în care există cantină cu avize de funcționare, înregistrată sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, și spațiu adecvat de servire a mesei;
  2. b) masă caldă, în regim catering, pentru elevii din unitățile de învățământ în care nu există cantină pentru prepararea în regim propriu, hrana poate fi servită în sala de clasă sau într-un alt spațiu amenajat în acest scop, cu respectarea prevederilor art. 34 din Ordinul ministrului sănătății nr. 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, cu modificările ulterioare. Dacă hrana nu este servită într-un interval de 60 de minute de la livrare, suportul alimentar va fi păstrat, până la servire, în spații amenajate, în care există condiții adecvate de manipulare și depozitare, la temperaturi care să poată fi monitorizate și controlate;
  3. c) pachet alimentar, în situația în care nu există posibilitatea asigurării mesei calde preparate în regim propriu sau de catering, care va fi păstrat, până la servire, în spaţii amenajate, în care există condiţii adecvate de manipulare şi depozitare, la temperaturi adecvate, monitorizate şi controlate”.

De asemenea, se menționează în act că ”tipul de suport alimentar, precum și modalitatea de distribuire a acestuia elevilor și preșcolarilor se stabilește la solicitarea directorului unității de învățământ, cu aprobarea consiliului de administrație și se propune ordonatorului principal de credite al unității/subdiviziunii administrativteritoriale a municipiului, care îl supune aprobării consiliului local.  Reamintim că, suportul alimentar nu se acordă pe perioada vacanțelor sau a altor zile declarate prin lege ca zile nelucrătoare.

Iată ce va conține un pachet alimentar:

  • produse de panificaţie din făină integrală – pâine feliată sau batoane/chifle – 80 g – maximum 50% din greutatea totală a pachetului
  • produse din carne și/sau brânzeturi/derivate din lapte 40 g – minimum 25% din greutatea totală a pachetului
  • legume – roşii, castraveţi, salată sau alte produse similare – 40 g – maximum 25 % din greutatea totală a pachetului.
  • La acestea se va adăuga un fruct.

 

Variante orientative de meniu care includ sugestiile Institutului Național de Sănătate Publică:

  1. Ciorbă de legume
  2. Supă de pui cu legume
  3. Ciorbă de văcuță cu legume
  4. Legume cu piept de pui la grătar
  5. Mâncare de mazăre cu piept de pui
  6. Pilaf cu legume și ficăței de pui
  7. Piure de morcov cu grătar de pui
  8. Piure de cartofi cu piept de curcan
  9. Mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor
  10. Ghiveci de legume cu pui
  11. Orez cu legume și pui la tava
  12. Sufleu de broccoli cu brânză
  13. Cartofi gratinați cu piept de pui la grătar
  14. Tocană de legume cu orez brun
  15. Piure de cartofi cu sfeclă și chifteluțe de legume
  16. Omletă cu legume (ardei, ciuperci, ceapă verde) și brânză telemea
  17. Sufleu de conopidă, broccoli și brânză la cuptor
  18. Dovlecel umplut cu brânză la cuptor
  19. Ciuperci la cuptor umplute cu brânză (pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani)
  20. Macaroane cu brânză
  21. Cartofi franțuzești -la cuptor cu brânză şi ou.
  22. Quinoa cu legume
  23. Sandvici cu unt, şuncă, caşcaval şi legume -roşii, castravete, salată.
  24. Sandvici cu piept de pui la grătar sau pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude -gogoșar, varză, morcov.
  25. Un fruct întreg.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here