After School

Pe vremea noastra, dupa ce terminam orele de scoala, stateam cu cheia de gat pe afara pana veneau parintii, pentru ca nu exista after school. Acum pare mai riscant si e si pacat, cand exista atatea posibilitati de petrecere a timpului liber. Si totusi, ce optiuni sunt?

After school-ul pare solutia la moda. Suntem singura tara din Europa care nu are programe nationale de loisir. Multi elevi inca mai pierd vremea prin fata blocului sau, mai rau, stau inchisi in casa.
Desigur, solutia ar fi after schoolurile. Sunt cateva bune, in sistem privat, dar scumpe. Cele mai multe dintre ele au preturi intre 200 si 300 de euro pe luna, ne-a spus Daniela Gheorghe, psiholog, reprezentantul Romaniei in Consiliul Europei pe probleme de protectia copilului.

Alte solutii ar fi sistemul de invatamant step by step cu after school inclus, centrele de zi sau semi-internatul.

Psihologii spun insa ca after schoolul sau scoala de dupa scoala insemna altceva: Trebuie sa includa orar de relaxare, odihna, ateliere de muzica, pictura, teatru, iar programul de invatare sa fie de maximum doua ore, ca in Franta.

De altfel, acolo, fiecare scoala adopta acest sistem si exista si centre de loisir. ne-a mai spus Daniela Gheorghe.

Normal, ar trebui sa existe un interes si o implicare fata de copii si dupa ce se termina orele. Sa constatat ca 50% dintre achizitiile copilului se realizeaza in afara orelor de curs.

  • Nu exista o preocupare a scolii. De multe ori, copiii sunt constransi excesiv, orientati doar spre performanta scolara, si nu spre alt fel de experiente.
  • Nu exista nicio preocupare de a sustine parintii, de a le oferi sfaturi.
  • De asemenea, o alta problema la noi este ca aproape nu exista gradinita sau scoala fara TV si DVD or, in alte tari, aceste dotari nu au ce cauta in clase.

Una e sa folosesti calculatorul atunci cand ai treaba sau te relaxezi cateva minute si alta este sa fie singurul mijloc de loisir, ne-a spus Carmen Anghelescu, sefa departamentului Educatie din cadrul Centrului pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala.

 Parintii pot fi mult mai relaxati.

Pentru cei mai multi dintre parinti, este aproape imposibil sa-si intrerupa programul la pranz pentru a-si lua copiii de la scoala, pentru ca apoi sa-i duca la diverse cluburi de sport sau la bunici, iar seara sa stea cu ei sa-i ajute la lectii. Toate aceste responsabilitati sunt preluate de sistemul after school. Noi luam copiii de la scoala, le oferim o masa calda de pranz, apoi au o ora de relaxare in care picteaza, lucreaza in lut, danseaza, fac cursuri de muzica si karate. Zilnic, au si ora de engleza, iar de doua ori pe saptamana fac germana. In fiecare zi, incepand cu ora 15 fac isi lectiile impartiti pe clase si ajutati de o invatatoare, ne-a spus psihologul Andreea Fatu, educator si manager la After School Clara.

Sistemul respectiv constituie un mediu securizat, organizat, iar copiii au posibilitatea de a socializa. Fiind in perioada in care isi dezvolta personalitatea, ei gasesc aici noi modele de viata pe care pot alege sa le urmeze. In acelasi timp, exista riscul ca un after school sa fie de fapt doar un centru de babysitting. In alegerea after schoolului, parintii ar trebui sa acorde mai putina atentie mancarii primite de copiii si posibilitatilor de invatare si sa fie mai preocupati de activitatile practice, sportive, de relaxare, declara psihologul Daniela Gheorghe.

Step by step – scoala cu program divers si prelungit
Sistemul step by step este o strategie alternativa de educatie a copiilor de la nastere si pana in adolescenta, bazata pe datele stiintifice ale psihologiei dezvoltarii copilului. Metoda este aplicata in crese, gradinite, scoli si gimnazii de stat si, mai nou, si in cele private. In astfel de institutii, copiii petrec zilnic opt ore, timp in care invata, mananca si se joaca. Pot sta desculti sau in ce pozitii vor, nu trebuie sa pastreze o liniste in care nici musca sa nu se auda si nu primesc note sau calificative. Principiile de baza vizeaza respectul elevului, educatia pentru democratie si parteneriatul cu parintele si copilul. Trebuie sa recunoastem ca la noi in tara nu exista un respect al copilului. El e vazut ca ceva mic de care tu esti obligat sa ai grija, iar el trebuie sa fie cuminte. La noi, in gradinitele si scolile step by step, copiii invata facand. E ca un joc. Dobandesc abilitati practice si-si dezvolta gandirea critica, in sensul ca inteleg ceea ce invata, ne-a spus Carmen Anghelescu.

In sistemul step by step atmosfera generala este relaxata. Pana la 11 ani activitatea esentiala a copilului trebuie sa fie jocul. Iar noi folosim jocul ca descoperire, ca dezvoltare a capacitatii de a intelege legaturile dintre oameni si relatiile din natura, ne-a mai declarat dna Anghelescu. Un accent deosebit se pune pe parteneriatul stabilit cu parintii. Acestia sunt informati, consiliati, ajutati sa aplice si acasa principiile de la scoala, ceea ce reprezinta o perspectiva diferita fata de ce se intampla in prezent in invatamantul de stat. Relatia dintre scoala si parinti nu trebuie sa fie un transfer de responsabilitate si culpabilizare. Scoala ar trebui sa fie o resursa nu doar de invatare a abecedarului sau tablei inmultirii, ci a unui stil de viata. Sa existe timp de invatare, de loisir, sa existe colaborare, cooperare, norme estetice.

In Romania este nevoie de organizarea unor centre de loisir la care sa aiba acces toti copiii, indiferent de posibilitatile financiare. Deocamdata exista numai centre private, pe care si le permit doar parintii instariti, ramanand ca cei fara bani sa viseze la ele impreuna cu copiii.

Carol, 8 ani
La after school cel mai mult imi place in timpul programului de somn. Ceilalti dorm, iar eu citesc. Cartea mea preferata este 20.000 de leghe sub mari de Jules Verne. In rest, imi fac lectiile, fara sa am prea mari probleme cu ele. Imi place si sa joc fotbal, visul meu este sa ajung ca Mutu. La fel de mult imi place sa inot. Reusesc sa fac pluta cu picioarele incrucisate, mi-a povestit Carol cu mandrie si mi-a promis ca ma poate invata si pe mine figura asta de inot. A ramas sa ne vedem la bazinul 23 August.

Andreea Cosmina, 8 ani
Andreea este un copil deosebit. La 8 ani este deja in clasa a IVa, iar de la 3 ani si jumatate urmeaza o scoala de modeling. A avut aparitii tv si a scos calendare, asa ca preocuparile ei sunt, in general, legate de domeniul estetic. Merg la after school in fiecare zi dupa ore. Fac lectii, dar si Aikido, dansuri. Cel mai mult imi place cand facem diverse excursii. Am fost odata la o ferma de oi si am aflat cu uimire cate poate face o oaie. Alta data am fost la o crescatorie de albine si am vazut cum arata fagurii si cum se produce mierea, ne-a spus Andreea.

Armand, 7 ani
Mie imi place mult sa ma joc cu Carol. Ne mai amuzam pe seama altui copil. Ne jucam mult si cu telefoanele mobile. Impreuna, transferam melodii si imagini prin bluetooth. Mi-a mai placut cand am fost la zoo si am vazut leul, e mare si fioros, si eu sunt leu ca zodie. Imi place si la karate, odata m-a prins un copil de la spate si printr-o tehnica anume l-am pus la pamant. Mai stiu si alta smecherie. Dai mana cu cineva si de fapt tu il pui la pamant in cateva secunde, iar el nu are timp sa reactioneze, ne-a spus Armand, mandru de abilitatile sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here