Exista avantaje si dezavantaje ale studiilor in strainatate de la o varsta frageda, cum ar fi de exemplu studiile liceale intr-o tara straina. Parintii isi doresc o viata mai buna pentru copiii lor, oportunitati de cariera, maturitate si imbogatirea cunostintelor culturale. Specialistii considera insa ca studiile in strainatate efectuate timpuriu pot afecta intr-o mare masura adolescentul, atat pozitiv, cat si negativ, iar asta depinde, in principal, si de felul de adaptare a copilului.
James Foucar, directorul companiei Boarding Concern din UK, si psihologul Cathy Tsang-Feign din Hong Kong au relatat si dezavantajele studiului timpuriu in strainatate pentru copii, intr-un interviu acordat celor de la South China Morning Post (SCMP) in 2014, numit si „Nu toti studentii sunt suficient de maturi pentru a studia in strainatate” (Not all students are mature enough to study abroad), scrie Study International.
Citeste si Eveniment destinat elevilor despre experienta studiilor in alta tara
James Foucar a afirmat ca poate fi o provocare pentru copiii mici trimisi in strainatate deoarece sunt „izolati de tot ceea ce stiu” si se pot confrunta cu probleme de limba si diferente culturale.
Totodata, doctorul chinez Tsang-Feign a declarat ca „unii studenti de peste mari traiesc pana la noua luni de acomodare dureroasa, deoarece se confrunta cu stari de somnolenta severa, depresie, anxietate, atacuri de panica sau insomnie”.
Citeste si Elevi de 10 din Capitala care raman in tara pentru studii
Un student din Hong Kong care a mers la internat în Australia a povestit propria experienta: „Cand am fost împreuna cu fratele meu în Australia, parintii mei au crezut ca suntem cu adevarat maturi, dar nu am fost. Ei credeau ca stim cum sa ne descurcam și la vremea aceea am crezut si noi. Uneori ne-am simtit atat de pierduti”, potrivit interviului (2014).
Problemele care apar in viata unui student, departe de orasul sau natal, pot fi mai mici sau mai mari, mai usor de suportat sau mai greu, in functie de constructia interioara a copilului si de suportul emotional familial pe care il primeste.
Pe de alta parte, exista si avantaje ale vietii de elev sau de student in strainatate. Conform International Student, beneficiile ar fi: educatia, noile culturi, calatoriile, invatarea si dobandirea unor limbi straine, oportunitati de cariera, prieteniile de durata, hobby-uri noi, dezvoltare personala, experiente de viata.
Bogdan Kochesch, business manager Educativa, sustine ca „numarul de absolventi de liceu care aleg sa studieze in strainatate este mai mare comparativ cu alte tari, Romania ocupand locul cinci intre tarile din Uniunea Europeana (UE) cu cei mai multi studenti care invata in strainatate”, afirmatie aparuta intr-un interviu pentru Business Magazin.
Citeste si Absolvent de nota 10 la Bac: Vreau sa lucrez in strainatate, in Romania munca nu e apreciata
Autor: Andreea Borcila