Pana sa am o nepotica, aveam emotii ca nu ma pot intelege cu copiii, cu atat mai putin sa am si grija de ei. Cand ma gandesc la mine, cea de acum niste ani, imi amintesc ca eram foarte speriata de ideea unui copil (nu, nu al meu), ci de ideea de a sta in preajma unui copil. Sunt convinsa ca nu sunt singura care avea impresia ca un copil este facut cumva dintr-un fel de sticla, pe care daca ai atins-o un pic sau nu ai manevrat-o cum trebuie „pac!” s-a si spart….

Citeste si Iata de ce matusa este importanta in viata copilului tau!

Acum vreo 3 ani, in timp ce imi vedeam de viata mea normala, a venit vestea sub forma unei ecografii. Urma sa devin matusa… M-am bucurat tare, evident, mai ales stiind ca aceasta veste era atat de asteptata de sora mea.

Am stiut cu 9 luni inainte ca va fi marea mea dragoste, dar nu am stiut cum ma va lovi. Am stat lipita de burta sora-mii dinainte sa fie vizibila si am asteptat cumva inspaimantata fiinta aceea mica, din sticla, care urma sa apara. Chiar ii spuneam sora-mii ca mi-e frica, pentru ca eu nu stiu sa ma port cu un copil si ca poate nu o sa fiu o matusa buna. Mi-am dat seama ca nu este chiar o idee buna sa o sperii mai tare nici pe ea, care devenea pentru prima data mama…

Cu sau fara frica, acum 2 ani si jumatate, intr-un inceput de toamna, a aparut asa numita minune, pe numele ei mic Mara. A aparut cu jumatate de ora mai devreme decat stiam eu ca va fi, asa ca in momentul in care mi-a trimis taica-su primele poze cu ea, pe nepregatite, aproape ca am lesinat 🙂

Vezi si Iata de ce este bine sa ai o sora!

Am fugit la spital sa vad copilutul, care nu a fost chiar greu de gasit printre ceilalti pentru ca era la fel de agitata cum o cunoscusem si din burta… Nu are sens sa spun cum m-a topit, sau ce mix de sentimente au fost in mine in ziua aceea.

Prima noastra interactiune a fost in a doua ei zi, cand am prins-o in camera maica-sii si am pus un deget (sa nu care cumva sa se sparga) pe ea. Mama, proaspata bunica, a profitat de moment si i-a pus manuta ei in mana mea… Cred ca mi s-a oprit respiratia vreo jumatate de minut…

Exact asa s-a intamplat si dupa vreo doua saptamani cand m-am trezit cu copilul in brate, pus de sora-mea. Am amortit un pic in jumatatea de ora in care nu m-am miscat absolut deloc sa nu „deranjez” copilul… Stiti cum e, prima data e mai greu… 🙂 pentru ca odata plecata din bratele mele, nu puteam sa ma gandesc la altceva decat ca o vreau inapoi.

M-a cucerit definitiv blonda mea mica si creata… Am stat, si stau si acum, si i-am urmarit orice evolutie, de la primul zambet, aparut in prima poza pe care ne-a trimis-o taica-su, pana la primii pasi, primele cuvinte si asa mai departe.

In continuare ma uimeste in fiecare zi, in continuare am impresia ca este un extraterestru, in continuare este cea mai frumoasa si cea mai desteapta si in continuare ma invata cum sa ma port cu copiii. Doar ca acum deja putem sa ne intelegem si prin cuvinte, si sunt de fiecare data altele, si alte replici… Spre exemplu, saptamana trecuta, in timp ce vorbeam la telefon, am intrebat-o „Cine este cel mai frumos copil”, iar raspunsul, desi mai intrebasem si alta data si imi raspunsese simplu „eu”, de data aceasta a fost  o intrebare „din lume?” M-a blocat un pic, dar stiam clar raspunsul … Pentru mine, nepotica mea este cel mai frumos copil din lume.

Vezi si Scrisoare de la sora mai mare, pentru sora mai mica

Autor: Madalina Antal