Actualul Guvern a decis sa aloce buget zero pentru copiii cu dizabilitati si pentru copiii din orfelinate. Madalina Turza, candidat independent pentru Parlamentul European si mama unei fetite speciale a avertizat ca in scurt timp parintii copiilor cu dizabilitati vor ramane fara indemnizatiile de handicap si salarii de asistenti personali, iar persoanele cu dizabilitati vor fi lasate sa moara in centre. Ea a intocmit o scrisoare publica pe care a adresat-o ministrului de Finante.
Vezi si Mesajul unei mame catre Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei. Si raspunsul primit!
Va redam mai jos textul integral al scrisorii:
Stimate domnule Orlando Teodorovici, ministru al Finantelor,
Ca urmare a masurilor fara precedent de a lasa in sarcina autoritatilor locale plata serviciilor sociale pe linie de dizabilitate si copii din orfelinate, contrar prevederilor legale si a principiilor asumate prin Programul de Guvernare 2017 -2020[1], sambata, 2 februarie 2019, am initiat un demers in regim de urgenta personal, civic, independent si substantial, la care s-au raliat fizic parinti veniti de la sute de kilometri si din Bucuresti.
Mai mult, in mediul online zeci de mii de parinti si lucratori sociali au sustinut si asteptat cu interes rezultatele audientei exceptionale de sambata. Aceste rezultate, trebuiau, conform celor agreate sa se materializeze in transmiterea pana luni, 4 februarie 2019, a unor propuneri de modificare/completare a Proiectului Legii Bugetului pentru a fi discutate cu parintii.
Acest lucru nu s-a intamplat.
Nu ati raspuns la telefon, mesagerie sau email. Reprezentanta delegata pe aceasta problema a Ministerului Finantelor, a raspuns lapidar ca ”cel mai probabil ne veti contacta”.
Stimate domnule ministru,
In dialogul de sambata, ati invocat principiul increderii, fata de care noi parintii, in ciuda experientei negative cu toate Guvernele Romaniei si autoritatile locale, am inteles sa dam dovada de civism si deschidere.
Din pacate, nerespectarea angajamentului dumneavoastra, vine ca o confirmare a temerilor noastre, cu atat mai mult cu cat, solicitarile noastre sunt independente de restul aspectelor problematice ale Proiectului de Buget, ele fiind strict legate de respectarea unui principiu asumat al acestei guvernari: SOLIDARITATEA.
Pe cale de consecinta, va informez ca in situatia in care Proiectul de Buget aferent anului 2019 intra in aceasta forma in Guvern, cu incalcarea prevederilor legale in vigoare (40 alin (1), art. 51 (52) din Legea persoanelor cu dizabilitati, art. 4 alin (2) din H.G. nr. 978/2015 si art. 139 alin (3) din Constitutia Romaniei), noi, parintii de copii cu dizabilitati, ne vom opune prin toate mijloacele legale existente, inclusiv prin proteste publice.
Pentru aceasta audienta, am avut pregatite 7 intrebari strategice, care au fundamentat negocierea. (Acestea pot fi consultate mai jos anexa 1). In urma negocierilor, am obtinut asumarea publica de catre dumneavoastra a trei aspecte:
- Am solicitat insistent finantarea serviciilor de asistenta sociala din veniturile provenite din TVA de la Bugetul Central (asa cum era). Ati oferit prioritizarea cheltuielilor, din fonduri locale si centrale deopotriva, pe dizabilitate (salarii asistenti personali/indemnizatii etc) printr-o prevedere expresa in Legea Bugetului pe care urma sa ne-o comunicati pana luni, 4 februarie 2019 ca o masura de garantie pe care am solicitat-o pentru efectuarea platilor. La insistentele suplimentare legate de imposibilitatea autoritatilor locale de a efectua platile, am solicitat lista defalcata a bugetelor pe judete pentru a vedea in ce masura se regasesc sumele destinate asistentei sociale si faptul ca bugetele locale le pot acoperi. (Lista poate fi consultata mai jos anexa 2).
- Am solicitat infiintarea Fondului de Dizabilitate cu destinatie specifica, alcatuit din sumele incasate de la angajatorii, care platesc taxa neangajarii de persoane cu dizabilitati. Aceasta propunere vine in continuarea unor demersuri indelungate ale societatii civile, care a solicitat infiintarea acestui Fond sub diferite forme de-a lungul timpului. Ati acceptat propunerea noastra si ati agreat ca veti formula un articol in acest sens in Legea Bugetului pana luni.
- Am solicitat decontarea terapiilor prin Casa Nationala de Asigurari si a tehnologiilor asistive. Ati agreat aceasta propunere.
Citeste si Parintii copiilor cu dizabilitati solicita Comisiei Europene o lege pentru educatia incluziva
Lista intrebari
,,Guvernul se angajeaza sa mobilizeze resursele necesare, astfel incat, persoanele cu dizabilitati sa nu fie discriminate, marginalizate, excluse sau abuzate, iar alegerile si aspiratiile lor sa fie respectate si sprijinite. Principalele masuri care vor avea ca scop imbunatatirea calitatii vietii persoanelor cu dizabilitati vizeaza integrarea acestora in comunitate, in conditii de egalitate si demnitate. Vom urmari cu preponderenta dezinstitutionalizarea acestora, acolo unde se poate, si cresterea gradului lor de participare pe piata muncii si de integrare in viata comunitatilor.” – Programul de Guvernare 2017-2020
In contextul in care in Programul de Guvernare 2017-2020 ati prevazut ”Sustinerea integrala de la bugetul de stat a sistemului de protectie a copilului si a persoanelor cu dizabilitati”, va rugam sa ne explicati urmatoarele aspecte:
Cheltuielile pentru dizabilitate si protectia copilului vor fi teoretic acoperite din veniturile proprii ale autoritatii locale si venituri din impozitul pe venit. Cum garanteaza Guvernul Romaniei copiilor si familiilor lor si adultilor cu dizabilitati ca primariile isi vor respecta obligatiile legale?
H.G. 978/2015 stabileste standardele minime de cost pentru serviciile sociale. Adica un minim de subzistenta. Aveti de la primarii o prognoza a veniturilor locale? Putem sa vedem impactul bugetar – cum a fost calculat pentru fiecare comunitate locala din Romania?
Ce garantii v-ati luat pentru a va asigura ca adultii cu dizabilitati, familiile copiilor si adultilor cu dizabilitati si zeci de mii de copii nu vor ramane fara servicii si asistenta sociala?
Potrivit Art. 6, alin (1), lit. b) planuiti sa alocati 60% din veniturile din impozitul pe venit bugetelor locale ale comunelor, oraselor si municipiilor pe al caror teritoriu isi desfasoara activitatea platitorii de impozit pe venit, spre deosebire de 43%, anul trecut, si prevedeti ca din aceste sume sa fie platite si cheltuielile pentru protectia copilului si dizabilitate. Totusi, si anul acesta, ca si in anii precedenti, primariile intampina mari dificultati in acoperirea cheltuielilor minime necesare, pe langa cele de asistenta sociala. Din aceasta crestere de alocare de 17% din impozitul pe venit, si in absenta sustinerii de la bugetul central, credeti ca vor putea fi acoperite toate cheltuielile?
Care este motivul pentru care ati inteles ca, dintre toate titlurile bugetare ale Proiectului de Buget aferent anului 2019, sa reduceti la zero veniturile de la bugetul central tocmai pentru cheltuielile privind asistenta sociala si protectia speciala a copiilor?
Ce ati avut in vedere atunci cand ati pastrat alocarea financiara in cadrul titlului bugetar privind asistenta sociala a serviciilor sociale de tip azil pentru varstnici, in timp ce cheltuielile pentru dizabilitate si protectia speciala a copiilor au fost eliminate?
Dat fiind faptul ca exista situatii concrete in care primarii si-au marit salariile lasand salariile asistentilor personali neplatite (ex: Primaria Mogosesti Siret), cum intentionati sa adresati acest risc?
In noiembrie 2018, Primaria Brasov a ramas fara bani pentru plata indemnizatiilor si a salariilor de asistent personal – pe bugetul pentru asistenta sociala 90% furnizat de la bugetul central si 10% de autoritatile locale, cum veti proceda in lumina noului Buget aferent anului 2019?
Conform prevederilor Art. 78, alin. (3) din Legea 448/2006 autoritatile si institutiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajeaza persoane cu handicap platesc lunar catre bugetul de stat o suma reprezentand salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata inmultit cu numarul de locuri de munca in care nu au angajat persoane cu handicap. In baza acestei prevederi, ati incasat la Bugetul de stat in decembrie 2017 – 674.731.505 RON ( 144 mil euro). Care a fost si este destinatia acestor bani incasati ca urmare a esecului angajarii persoanelor cu dizabilitati?
Informatii de background
La titlurile bugetare 1) Finantarea serviciilor sociale din sistemul de protectie a copilului, 2) Finantarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, 3) Drepturile asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizatiile lunare, Guvernul Romaniei a alocat ZERO LEI, lasand in sarcina autoritatilor locale acoperirea cheltuielilor pentru aceste categorii de persoane vulnerabile.
Aproape 100.000 de oameni reprezentand grupuri vulnerabile pentru care statul roman are obligatia de a le respecta dreptul fundamental la hrana, adapost si ingrijire, vor ramane fara aparare si asta in conditiile in care costurile care trebuiau asigurate din Bugetul de Stat reprezentau costuri minime pentru un standard minim de servicii sociale.
CONCRET:
- 57.279 de copii din sistemul de protectie speciala (orfelinate) vor ramane fara banii de la buget pentru urmatoarele tipuri de servicii:
Plasamentul la rude de pana la gradul IV
Plasamentul la alte familii/ persoane
Plasamentul la asistenti maternali
Servicii de tip rezidential: Apartamente , Case de tip familial (CTF) pentru copilul cu dizabilitati, respectiv pentru copilul fara dizabilitati Centre de plasament (CP).
- Peste 18.000 de adulti cu dizabilitati din centrele rezidentiale pentru adulti cu dizabilitati vor ramane fara finantare de la bugetul central, reprezentand servicii de cazare, hrana, cazarmament si conditii igienico – sanitare a persoanelor cu dizabilitati asistate; asistenta medicala curenta si de specialitate, recuperare, ingrijire si supraveghere permanenta.
- Aproximativ 41.035 de copii cu dizabilitati incadrati in grad grav de handicap, cu indemnizatie de insotitor sau asistent personal raman fara bani de la bugetul central pentru salarii si indemnizatii.
Conform Proiectului de Buget, banii pentru responsabilitatea acoperirii acestor titluri bugetare pentru copiii din sistemul de protectie, copiii cu dizabilitati grave si adultii institutionalizati va reveni exclusiv autoritatilor locale.
Aceasta masura, dincolo de faptul ca incalca prevederi legale in vigoare, reprezinta un atentat la viata copiilor din orfelinate, a copiilor cu dizabilitati si a adultilor cu dizabilitati din institutii. Autoritatile locale nu vor avea capacitatea de a acoperi cheltuielile necesare din bugetele proprii, ceea ce va duce fie la incapacitate de plata, fie la alocarea diferentiata de fonduri pentru aceste servicii (in functie de posibilitatile financiare ale primariilor), fapt care incalca flagrant normativele si asa precare privind standardele minime de cost.
” Personal, consider aceasta masura de BUGET ZERO pentru copiii si adultii cu dizabilitati si pentru copiii din orfelinate o crima. Este inadmisibil, ilegal si imoral sa tai banii necesari supravietuirii tocmai categoriilor care NU AU PUTEREA DE A SE REVOLTA. Cel mai probabil, in scurt timp parintii copiilor cu dizabilitati vor ramane fara indemnizatiile de handicap si salarii de asistenti personali, iar persoanele cu dizabilitati vor fi lasate sa moara in centre. Niciodata in istoria recenta a Romanei, dizabilitatea nu s-a reflectat mai cinic in lista de prioritatii a tarii, asa cum este ea transpusa in bugetul de stat.” – Maria Madalina Turza, candidat independent pentru Parlamentul European.
,,Guvernul se angajeaza sa mobilizeze resursele necesare, astfel incat, persoanele cu dizabilitati sa nu fie discriminate, marginalizate, excluse sau abuzate, iar alegerile si aspiratiile lor sa fie respectate si sprijinite. Principalele masuri care vor avea ca scop imbunatatirea calitatii vietii persoanelor cu dizabilitati vizeaza integrarea acestora in comunitate, in conditii de egalitate si demnitate. Vom urmari cu preponderenta dezinstitutionalizarea acestora, acolo unde se poate, si cresterea gradului lor de participare pe piata muncii si de integrare in viata comunitatilor.” – Programul de Guvernare 2017-2020
Vezi si Parintii cer o lege pentru educatia copiilor cu dizabilitati