Modificarile aduse Legii Educatiei retrimise in Parlament

Klaus Iohannis retrimite in Parlament modificarile aduse Legii Educatiei, Administratia Prezidentiala considerand ca schimbarile privind reducerea numarului de ore din invatamantul primar, gimnazial si liceal sunt facute ,,din pix”, a anuntat consilierul Presedintiei, Ligia Deca.

Presedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea si completarea Legii Educatiei nationale nr. 1/2011. Seful statului critica modificarile aduse Legii, precizand printre altele ca schimbarile privind numarul de ore sunt neclare.

Citeste si Copii cercetati de politisti dupa ce au intepat anvelopele mai multor masini

,,Motivul reexaminarii il reprezinta masurile introduse la art. 1, punct 4 prin care se realizeaza reducerea din pix al numarului de ore din ciclul primar, gimnazial si liceal incepand cu urmatorul an scolar. Astfel, potrivit acestor noi reglementari, numarul de ore alocat disciplinelor din planurile cadru de invatamant este in medie de 20 de ore pe saptamana, la invatamantul primar, 25 la invatamantul gimnazial si 30 de ore pe saptamana la invatamantul liceal. Aceasta noua modificare abrupta legii educatiei nationale, fara nicio analiza de impact, risca sa produca efecte negative in cascada pentru comunitatea scoala, fapt semnalat inclusiv de organizatii reprezentative la nivel national al elevilor, dascalilor si parintilor”, a declarat consilierul pe Educatie si Cercetare, Ligia Deca.

Demersul denota lispa unei strategii si a unei viziuni pe termen mediu si lung in acest sector esential pentru Romania, sustine seful statului.

,,Desi proiectul de lege cuprinde masuri foarte bune privind combaterea bullying-ului, precum si o serie de masuri menite a creste accesul la educatie a unor categorii de copii care nu aveau acces pana acum – masuri de care sistemul educational romanesc are nevoie – consideram ca interventiile legislative care vizeaza stabilirea numarului de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de invatamant, fiind incomplete in reglementare, prezinta neclaritati, ceea ce impune reexaminarea de catre Parlament a continutului normativ al acestora”, se arata in cererea de reexaminare.

Astfel, arata presedintele Klaus Iohannis, potrivit acestor noi reglementari, numarul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de invatamant este in medie 20 de ore pe saptamana la invatamantul primar, in medie 25 de ore pe saptamana la invatamantul gimnazial si in medie 30 de ore pe saptamana la invatamantul liceal.

,,Pe de o parte, consideram ca aceste modificari ar fi trebuit sa antreneze modificarea, in mod corespunzator, si a altor dispozitii din Legea nr. 1/2011, in caz contrar acestea intrand in contradictie cu prevederile cuprinse in art. 65 alin. (1) si (4) din aceasta lege, potrivit carora planurile-cadru de invatamant cuprind disciplinele, domeniile de studiu, respectiv modulele de pregatire obligatorii si optionale, precum si numarul minim si maxim de ore aferente acestora si se aproba prin ordin al ministrului educatiei nationale. Pe de alta parte, invederam faptul ca legea transmisa la promulgare, prin modificarile propuse referitoare la stabilirea numarului de ore alocat disciplinelor de invatamant, creeaza situatia potrivit careia o reglementare stabilita expres la nivel de lege este aprobata prin ordin, la nivel de legislatie secundara”, arata Administratia Prezidentiala, in cerere.

Presedintele este de parere ca orice modificare a numarului de ore alocat disciplinelor afecteaza automat si profilul de formare, continuturile educationale, modalitatile de predare, invatare si evaluare din invatamant precum si incadrarea cu personal, subliniind ca trebuie si o analiza de impact asupra resursei umane din sistemul de invatamant.

,,Totodata, consideram ca sintagma „in medie” referitoare la numarul de ore alocat disciplinelor si prevazuta la art. I pct. 4 al legii transmise spre promulgare intra in contradictie cu dispozitiile art. 65 alin. (1) al Legii nr. 1/2011, care fac referire la numarul minim si maxim de ore aferente acestora. Prin urmare, apreciem necesara clarificarea aspectelor privind art. I pct. 4 din legea transmisa la promulgare referitoare la numarul de ore alocate invatamantului primar, gimnazial si liceal, precum si a modului de implementare. In plus, aceasta lege ar trebui sa clarifice modul in care modificarile pe care le opereaza vor fi puse in aplicare, intrucat se poate ajunge intr-o situatie absurda in care elevii de gimnaziu, spre exemplu, vor fi scolarizati, dupa trei planuri-cadru: cel initial (vechi), cel curent (aflat in implementarea pana la clasa a VI – a in acest moment) si cel care ar trebui dezvoltat pana la inceputul anului scolar 2019 – 2020″, considera seful statului.

Administratia Prezidentiala arata ca, avand in vedere ca prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 stabilesc ca orice modificare sau completare a Legii educatiei nationale intra in vigoare incepand cu prima zi a anului scolar, respectiv universitar urmator celui in care a fost adoptata prin lege, consideram oportun ca legea supusa reexaminarii sa prevada dispozitii finale, prin care sa se clarifice momentul de la care aceste modificari intra in vigoare, intrucat este necesara modificarea planurilor-cadru, pana la inceputul viitorului an scolar (2019 – 2020).

,,De asemenea, apreciem ca este necesar ca legea reexaminata sa contina si dispozitii tranzitorii care sa reglementeze masurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice nascute in temeiul vechii reglementari care urmeaza sa fie inlocuita de noile prevederi, aceasta avand in vedere demersurile de dezvoltare a acestor planuri-cadru, bazate pe un proces de larga consultare, care este de durata. Avand in vedere competentele esentiale ale Ministerului Educatiei Nationale din domeniul educatiei, astfel cum sunt acestea specificate prin Legea nr. 1/2011, subliniem faptul ca acest minister, prin intermediul structurilor specializate in domeniu, este unicul in masura sa stabileasca intr-un mod fundamentat stiintific numarul de ore saptamanale pentru fiecare an, nivel, forma de studiu si modul de pregatire, astfel incat acestea sa corespunda profilului absolventului si sa fie corelate cu instrumentele si modalitatile de predare si evaluare. De aceea, consideram ca ar fi oportun ca aceste reglementari sa fie stabilite la nivel de legislatie secundara, la fel ca in prezent, pe baza unor dezbateri si a unor evaluari de impact cu privire la consecintele viitoare asupra sistemului educational in ansamblu si care sa impuna in mod expres si modificarea celorlalte dispozitii, in mod corespunzator”, se mai arata in cererea de reexaminare.

Vezi si Miracol: copil gasit in viata dupa 35 de ore in urma unei explozii

Sursa: Mediafax.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here