Scrisoare copilului meu, pentru candva in viitor

„Dragul meu copil, aceasta este o scrisoare pe care as dori sa o citesti in acea zi in care vei decide sa-ti desfaci aripile si sa zbori”, astfel i-a scris o mama copilului sau, o scrisoare pentru candva in viitor.

Citeste si: Mama chiar stie ce-si doreste copilul! Intuitiv, spun cercetatorii

Dragul meu copil,

Aceasta este o scrisoare pe care as dori sa o citesti in acea zi in care vei decide sa-ti desfaci aripile si sa zbori.

Poate va fi ziua in care vei absolvi facultatea, poate va fi ziua in care te vei casatori, poate va fi ziua in care te vei avanta intr-o mare aventura a vietii sau poate va fi una dintre acele zile in care vei fi indecis, blocat sau vei avea o cumpana de infruntat. Nici nu conteaza despre ce zi va fi vorba.

Tot ce imi doresc este ca atunci cand vei citi aceste randuri, sa stii ca sunt mandra de tine. Mandra pentru ceea ce ai decis sa faci in viata ta. Si sa fii convins ca nu exista nimic si nimeni care ar putea sa diminueze cumva dragostea pe care ti-o port. Da, ai citit bine. Indiferent de deciziile pe care le vei face in viata, te voi sustine si voi fi cel mai mare fan al tau.

Am scris aceasta scrisoare si pentru zilele negre, in care te vei intreba daca doar tu treci prin lucrurile acelea grele, daca nu cumva esti singurul care are parte de experiente grele si confuze in viata. Te asigur ca m-am lovit si eu de multe situatii dificile, dar peste care am trecut. Pentru ca toate trec, puiule.

Nu fi prea dur cu tine, nu te judeca prea mult, ai incredere in tine si continua sa visezi si sa lupti pentru visele tale, pentru lucrurile care iti fac sufletul sa vibreze.

Pentru ca vei vedea ca, dupa zile incredibil de dificile, vei avea parte si de zile inimaginabil de frumoase. Una dintre ele a fost ziua in care te-ai nascut tu, copilul meu iubit. Si nu exista bucurie mai mare pentru mine decat cea de a-ti fi mama.

Copile, in viata vei face greseli. Sa stii ca toti facem greseli. Dar nu uita: cateva batalii pierdute nu inseamna ca si razboiul a fost pierdut! Roaga-i pe cei dragi sa-ti aminteasca din cand in cand cine esti tu cu adevarat.

Uneori vei avea probleme cu banii. Si eu am avut, dar am inteles ca exista lucruri mult mai importante decat banii si vreau sa le stii si tu. Indiferent de cat de greu iti va fi in unele momente, sa mergi sa-i cuprinzi pe cei dragi, apoi sa continui sa lupti. Si sa razi. Si sa visezi. Pentru ca sa ai curaj nu inseamna sa te simti puternic, ci cu toata frica simtita sa continui sa mergi inainte.

Pentru ca soarele va rasari din nou pe strada ta, dragul meu copil.

De-ai sti de cate ori m-am intrebat daca procedez corect sau gresit in ceea ce te priveste pe tine, in ceea ce priveste cresterea ta, educatia ta, alegerile facute pentru tine. M-am intrebat mereu daca am procedat bine sau daca nu am facut lucrurile corect. Dar sa stii ca mereu am sadit dragoste in tot ce a avut legatura cu tine.

Pentru ca te iubesc, copile, din toata inima si cu tot sufletul. Si ma voi ruga pentru fiecare pas facut in viata ta.

Cu dragoste,

Mama

Traducere si adaptare: Inga Stoian

Citeste si: Ofera-i iubire copilului. Si fii un parinte pozitiv!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here