In Romania, mor de doua ori mai multi nou-nascuti inainte de termen (o rata a mortalitatii infantile de 7,2 la mie in 2017, potrivit INS) decat media europeana, cel mai adesea pentru ca maternitatile sunt slab dotate si nu pot oferi asistenta medicala cazurilor severe.
Ultimul proiect national de dotare a maternitatilor si sectiilor de terapie intensiva neonatala dateaza de mai bine de zece ani, din 2007, timp in care multe dintre aparate s-au uzat si nu mai pot fi folosite. De sapte ani, Salvati Copiii Romania si-a asumat cauza copiilor care se confrunta, din primul moment de viata, cu cea mai nedreapta discriminare: ingradirea accesului la aparatura medicala care ii tine in viata.
Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii Romania: ”Cand am demarat programul de reducere a mortalitatii infantile in 2010, nu stiam exact dimensiunile situatiei. Foarte repede am inteles ca proportiile sunt efectiv dramatice si ele tin de incapacitatea statului de a formula prioritati in privinta politicilor publice. Or, ce prioritate poate fi mai stringenta decat viata nou-nascutilor? Si astfel, pentru a suplini de urgenta acest vid al politicilor publice, am inceput sa identificam solutii financiare, sa facem echipe cu medicii, sa lucram in comunitati, pentru a reusi dotarea maternitatilor cu aparatura medicala vitala”.
Potrivit datelor din analiza efectuata de Salvati Copiii in 2016, privind situatia maternitatilor din Romania, 13% dintre maternitatile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-nascutii prematuri, 56% dintre maternitatile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator si 14% dintre maternitatile de nivel III au o singura masa de reanimare pentru copii. Totodata, maternitatile se confrunta cu o vechime mare a echipamentelor: incubatoarele standard cele mai vechi din unitatile de nivel I au fost fabricate in anul 1977, cele din unitatile de nivel II sunt chiar mai vechi, din anul 1967, iar din nivelul III sunt din anul 1994. Ventilatoare pentru nou-nascuti fabricate in 1966 se afla inca in dotarea unor maternitati din Romania.
Citeste si Doua incubatoare in valoare de 168.000 de lei, donate Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti
Prima donatie din acest an – doua incubatoare performante, in valoare totala de 168.000 de lei a fost facuta Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti. Astfel, acest spital devine a 79-a unitate medicala la care Salvati Copiii ajunge cu aparatura moderna de specialitate.
Eforturile sunt consistente, dar necesare, in lipsa unor politici publice coerente, care sa le asigure medicilor din maternitati aparatura medicala vitala salvarii copiilor care vin pe lume prea devreme.
”Una dintre reusitele formidabile ale acestui program pe care Salvati Copiii si l-a asumat pana la capat, in pofida multor piedici de traseu, este aceea ca nu am ramas singuri. Ni s-au alaturat medicii, ei sunt partenerii nostri esentiali, dar ne-au venit alaturi companii, care au inteles ca responsabilitatea sociala este nu doar o obligatie, ci si un premiu. Iar cand premiul este viata copiilor nascuti prematur, nimic nu este inutil. Mai mult chiar, am reusit sa colectam fonduri prin campania de redirectionare a 2% din impozitul pe venit, prin SMS 8844 – cod „SALVEZ”, prin direct debit si donatii on-line pe site-ul organizatiei, pentru ca noi toti vrem sa avem maternitati functionale, bine dotate, in care medicii sa aiba grija de copiii nostri. Castigul imens al acestei campanii este solidaritatea”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii Romania.
Vezi si Salvati Copiii despre fenomenul mamelor minore sau al copiilor cu copii