Unsprezece nou-nascuti au murit in Olanda, dupa ce mamele lor au primit Viagra in timpul sarcinii

Unsprezece nou-nascuti au murit in Olanda, dupa ce mamele lor au participat la un studiu clinic in cadrul caruia le-a fost administrata Viagra in timpul sarcinii, deoarece aveau placenta subdezvoltata, relateaza BBC.

Studiul clinic a fost oprit si autoritatile cerceteaza momentan daca moartea bebelusilor a avut legatura directa cu pastilele de Viagra administrate mamelor in timpul sarcinii.

Vezi si Viagra, pentru femeile cu probleme sexuale

In total, 93 de femei au primit tratamentul cu sildenafil (Viagra), iar alte 90 au primit medicamente cu efect placebo. Studiul ar fi trebuit sa continue pana in anul 2020 in 11 spitale de pe teritoriul Olandei, printre care si Spitalul Universitar din Amsterdam.

Dintre femeile care au participat la studiu, 20 dintre acestea au nascut copii cu probleme pulmonare. Trei dintre acestea erau in grupul care a primit medicamente cu efect placebo.

Femeile care au participat la studiul clinic aveau placenta subdezvoltata, lucru care impiedica cresterea bebelusilor. Problema placentei subdezvoltate nu are momentan niciun tratament, iar bebelusii au sanse mici de supravietuire.

Medicii considera ca medicamentul, care imbunatateste presiunea sangelui, ar fi putut cauza probleme plamanilor bebelusilor nou-nascuti.

Mai multi experti au declarat ca este necesara o investigatie larga pentru a intelege ce s-a intamplat. Pana acum, nu exista nicio suspiciune de malpraxis.

Studii asemanatoare au avut loc si in Marea Britanie, Australia si Noua Zeelanda, unde nu a fost identificat niciun beneficiu sau problema in urma tratamentului.

Vezi si O femeie, asistent social, si-a ucis copilul de 3 ani in somn

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here