Maternitatea din Targoviste a fost dotata cu un incubator performant, in valoare de 75.000 de lei, o donatie vitala pentru salvarea nou-nascutilor. Unitatea medicala deserveste mai multe judete in ceea ce priveste cazurile severe de prematuritate. Jucatoarea de tenis Sorana Cirstea s-a alaturat cauzei Salvati Copiii, de combatere a mortalitatii infantile, facand posibila dotarea atat de utila, incubatoarele existente fiind deja uzate de aproape un deceniu.
In prima jumatate a anului, la Maternitatea Targoviste s-au nascut 60 de copii inainte de termen, ceea ce reprezinta o rata de zece procente din totalul nasterilor. Dintre acestia, in zece cazuri a fost vorba despre prematuritate severa. Cazuri care, in mod normal, erau trimise la maternitati din Bucuresti. Odata cu ridicarea in grad a maternitatii, ele sunt tratate aici.
Zece prematuri au fost transferati la Targoviste de la maternitatile din regiune (Arges si Prahova) si toti au fost salvati si recuperati in dezvoltare de echipa medicala.
”Medicii de aici au facut fata in mod exceptional, dar a salva vieti cu mainile goale este un risc pe care niciun sistem medical nu ar trebui sa si-l asume. De cele mai multe ori, un incubator face diferenta dintre viata si moarte, or, cand stii care e solutia si cand stii ca ea este la indemana, a o neglija si a aplica principiul atat de pagubos ”merge si asa”, este iresponsabil. Noi, la Salvati Copiii, militam atat pentru politici publice coerente, cat si pentru responsabilitate sociala. Gestul Soranei Cirstea de a-si dona premiul in bani de la participarea ei la Fed Cup catre programul Organizatiei Salvati Copiii de reducere a mortalitatii infantile in Romania este unul exemplar si pentru asta ii suntem recunoscatori”, a afirmat Gabriela Alexandrescu, Presedintele Executiv al Organizatiei Salvati Copiii Romania.
Doctorul Roxana Aldea a vorbit despre secundele de aur in interventie, atunci cand e vorba despre salvarea copiilor nascuti inainte de termen: “Diferenta dintre moarte si viata o fac viteza de reactie a medicului si aparatura medicala pe care o are la indemana. Sansele la viata sunt direct proportionale cu rapiditatea si eficienta ingrijirilor acordate nou-nascutului in momentul nasterii. Intai stabilesti o strategie de ingrijire, care incepe cu pregatirea locului unde va fi primit in terapie intensiva; aparatura medicala si echipamentele sunt esentiale in aceasta etapa”.
Numai in 2017, Salvati Copiii Romania a investit peste 813.000 de euro in dotarea a 40 de maternitati si sectii de nou-nascuti din: Bucuresti, Brasov, Resita, Caransebes, Targu-Neamt, Bicaz, Roman, Targu-Mures, Gura Humorului, Radauti, Buftea, Buzau, Iasi, Satu-Mare, Tulcea, Barlad, Botosani, Caracal, Sibiu, Deva, Calarasi, Oradea, Mangalia, Ramnicu-Valcea, Pitesti, Craiova, Timisoara, Bacau, Drobeta Turnu Severin, Zalau, Baia-Mare, Targoviste, Alba-Iulia.
In total, in perioada 2012-2017, Salvati Copiii Romania a dotat 78 de maternitati, din 40 de judete ale tarii, ridicand numarul echipamentelor donate la 393, in valoare totala de 3.120.000 euro.
”Desi joci individual, in tenis te bazezi la fiecare minge pe echipa ta. Astfel, cu munca, migala, disciplina, dar si suport din partea echipei, ajungi sa faci performanta. Cred ca acest principiu este valabil si in cazul copiilor nascuti prematur: ei au nevoie de o echipa buna, iar eu am decis sa fac parte din echipa lor. Consider ca fiecare dintre noi e dator sa dea inapoi ceva societatii unde s-a format. Mai mult, noi, ca sportivi care am beneficiat de ajutorul multor oameni minunati, care ne-au format si ne-au dat posibilitatea sa fim apreciati in afara tarii, trebuie sa fim un exemplu pentru societate. Ca multumire pentru ca am avut si am onoarea sa reprezint Romania la competitii internationale precum Fed Cup, am dorit sa donez acesti bani, pe care eu i-am primit, unei organizatii care stie ce sa faca cu ei si sa ma intorc in orasul de unde am plecat, impreuna cu Salvati Copiii, cu o dotare care poate va ajuta sa creasca viitori campioni din copilasii nascuti prematur – si, cu siguranta, le va salva vietile. Ii chem pe toti colegii mei, sportivi de performanta, sa dea un exemplu si sa se implice activ in cauze ca aceasta si sa incepem sa fim noi schimbarea pe care o vrem in societate. Joc pentru Romania, dau inapoi Romaniei. Multumesc Organizatiei Salvati Copiii Romania ca ma invata cum sa fac acest bine!”, a spus Sorana Cirstea.