Un vechi proverb evreiesc  spune asa: “Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, asa ca a creat mamele”. Iar mama a incercat “sa se armonizeze cu copilul ei”, astfel incat “sa stie sa il inteleaga, sa il sfatuiasca si sa-l invete cum se rezolva probleme, la care poate nici ea nu stie raspunsul”, a scris una dintre cititoarele noastre. Iata „Cateva ganduri despre mama mea”.

Citeste si: Scrisoare de la sora mai mare, pentru sora mai mica

Cateva ganduri despre mama mea

Unii oameni spun ca ne nastem la locul si la momentul potrivit, astfel incat, chiar si daca familia nu ne-o alegem, Universul a ales-o pentru noi cu un anumit motiv. Poate nu e adevarat in toate cazurile, dar, in ce priveste situatiile cu care sunt familiara, se aplica. Fiecare dintre noi venim pe lume cu anumite calitati neslefuite, cu anumite neajunsuri si cu anumite nevoi. „Treaba” familiei si (fara a fi cinica sau a avea prejudecati), in special a mamei, e sa se armonizeze cu tot ce reprezinta copilul. Sa inteleaga, anume cum si ce defecte pot fi modelate, sa il indrume spre a se folosi cat mai eficient de calitatile sale, sa se ingrijeasca, pe cat posibil, de pasiunile lui si sa stie cum sa se muleze pe nevoile sale. Mama va fi cea care va sti cel mai bine cum sa abordeze copilul atunci cand e suparat, sa il inteleaga atunci cand e dezamagit, sa il sfatuiasca atunci cand e fara speranta, sa il invete cum sa rezolve probleme la care poate nici ea nu stie raspunsul. Mama este „responsabila” de cum se va raporta copilul la lume, de mentalitatea lui, de pretentii si asteptari, de iluzii (si de unele deziluzii pentru care mama va pierde nopti pline de remuscari). Mama e cea care, uneori, din frica de a nu isi lasa copilul sa se loveasca cu capul de pragul de sus, va chema toti zidarii de care ar fi nevoie… pentru a inalta pragul.

Citeste si: Hai sa fim din nou copii!

…

Ti-am scris multe scrisori pana acum, unele in gand, altele pe sms, cum am putut. Fiecare era pe o alta tema, abordand cate o latura diferita a ta, fie ca voiam sa o critic, fie ca voiam sa o apreciez . Multe dintre ele erau contradictorii cu altele, din binecunoscuta mea obisnuinta de a ma schimba ca vantul. Au fost, de-a lungul anilor, cateva aspecte asupra carora am ramas constanta.

Curiozitatea ta pentru orice domeniu nou, chiar si la varsta asta, la care nu multa lume mai are rabdarea, deschiderea si modestia necesare pentru a mai pune atatea intrebari, mi se pare motivanta. Sa nu refuzi niciodata oportunitatea de a te familiariza cu lucruri complet straine cere mult curaj si incredere in sine. Lucru care ma duce la urmatorul aspect.

Siguranta ta m-a facut intotdeauna sa fiu mandra ca am o mama “cool”. Nu pentru ca ai tatuaje si haine funky, ci pentru ca stii sa le porti, nu pentru ca ai simtul umorului, ci pentru ca stii, cand si cum sa il folosesti. Pentru ca poti fi naturala in legatura cu defectele tale pe care le constientizezi si, daca nu se pot schimba, le accepti fara sa te rusinezi de ele. Pentru ca stii cand sa fii politicoasa si stii cand sa fortezi nota.

Apoi, faptul ca stii teoria si esti gata sa o repeti mereu, in timp, mai ales in perioada mea de aroganta specifica adolescentei (cel putin, sper ca e specifica). Mai ales ca teoria ta, cu foarte putine exceptii, e rezonabila. Cand spun rezonabila, vreau sa spun intr-o-lume-ideala-in-care-toata-lumea-ar-gandi-la-rece-si-ar-avea-standarde-de-excelenta-in-orice-domeniu rezonabil. (…)

Cred ca trebuie sa fii cu adevarat nonconformista pentru a fi perfectionista intr-o lume in care toata lumea “e perfecta exact asa cum e”.

A.,  Bucuresti

S-ar putea sa-ti placa si: Parentingul de azi: esti o mama perfecta? 🙂

Daca aveti si voi ganduri asemanatoare, puneti-le pe hartie si trimiteti-le, sa le vedem si sa le publicam. De asemenea, primim la redactie povesti interesante despre copii si parinti. Puneti-va pe scris si trimiteti-le pe adresa redactiei la email: [email protected] si e posibil sa le vedeti publicate pe blogul Superbebe.ro