Ne cunoastem de peste zece ani, dar continua sa ma surprinda. Putin spus sa ma surprinda. Ma uluieste. Fata asta trebuie multiplicata la xerox si imprastiata in lume. Pentru milioane de motive. Unul dintre ele: iubirea!

Are cea mai frumoasa casnicie din cate cunosc. Florin i-a fost cel mai bun prieten inainte de casatorie si asta ii este si acum. Cred ca e cel mai important lucru. Dumnezeu a facut un lucru minunat cand, in priceperea Lui, a asezat acesti doi oameni impreuna. Florin este unul dintre cei mai buni, blanzi, rabdatori si ingaduitori barbati dintre cei pe care ii cunosc. Stiti ca noi, fetele, cand mergem in vizita la o prietena, incercam sa ne retragem cu discutiile noastre, cu barfele noastre, cu povestile noastre. Ca preferam ca ei, partenerii, sa isi vada de ale lor, sa bea o bere, sa comenteze un meci, sa faca planuri pentru o partida pe pescuit. Sa faca ce vor ei numai sa ne lase in pace sa vorbim de-ale noastre. Cu Florin e altfel. Prezenta lui Florin nu numai ca nu stinghereste pe nimeni, dar chiar imi place si vreau sa stea cu noi, sa rada cu noi.  E de-al nostru. E… prietena noastra. Chiar mi-e drag sa stea cu noi la o cafea.

Pe langa casnicia asta minunata pe care o are pentru ca o merita, Geo a mea are un baietel special. Foarte special. Cel mai special. David Emanuel. Noi ii spunem Mok. De dragul lui, Geo face absolut tot ce ii sta in putinta. Si de-ati sti cate poate sa faca… Mok are tulburare de spectru autist, dar este un mare-mare invingator. Pentru ca o are mama pe Geo. Si tata pe Florin.

Cand am cunoscut-o pe Geo, era redactor sef adjunct la revista Mami. Nici ca se putea ceva mai potrivit pentru ea… Pentru ca fata asta s-a nascut sa fie mama, pentru ca este scopul si izbanda ei. Geo a avut curajul sa nu se increada in terapia ABA, ci numai in puterea iubirii ei de mama. Pe care nicio terapie nu o poate egala. Asa ca a hotarat sa fie terapeutul fiului ei. A citit carti peste carti si a lucrat cu el in tot timpul care ii mai ramanea la dispozitie dupa o zi de munca. A fost si este in permanenta ca o baterie abia scoasa din tipla. Si ma intreb, omeneste, de unde poate atat, de unde atatea resurse.

Atunci cand s-a facut vremea ca Mok sa mearga la gradinita, a renuntat la presa si la un salariu bun pentru a intra in invatamant. Era, oricum, licentiata in Psihologie si Stiintele Educatiei. De dragul baiatului ei a facut lucrul acesta. Ca sa fie pregatita pentru el. Ca sa poata fi tot timpul langa el, ca sa lupte pentru el si alaturi de el, i-a fost pe langa mama, si educatoare. Mok a facut progrese uimitoare. De-a dreptul uimitoare. Si Geo a pasit si urcat trepte odata cu el, de dragul lui. Cand Mok a intrat in clasa pregatitoare, Geo a dat examen si a devenit invatatoare. Mama si invatatoare pentru fiul ei si pentru ceilalti copii. Si tot nu i-a fost indeajuns. A dat inca un examen. Acum are master in Psihopedagogie speciala. La Universitate. La fara taxa. Pentru ca fata asta chiar a invatat. Nu avea pe cine si de ce sa pacaleasca. Ea avea o motivatie puternica: Mok al ei. Pentru el s-a pregatit. Pentru el se pregateste permanent.

Casa si inima lui Geo sunt mereu deschise. Poate sa intre in ele oricine isi doreste. Va fi bineprimit. Pentru ea prietenii, musafirii, sunt o bucurie. Indiferent de zi si oră. Un singur lucru te poate da jos de pe piedestalul pe care chiar ea te urca: sa nu-i respecti copilul. Caderea este definitiva.

Casa lui Geo este mereu plină. Si in ea este mereu veselie, culoare si iubire. Multa iubire. Cand era educatoare, la aniversarile lui Mok era invitata toata grupa. Acum, toata clasa. Si curtea lor mica se umple de bucurie, de rasuna toata strada. Pentru ca ea este nu doar invatatoarea copiilor, este prietena lor. Ea nu este „doamna”. Este Geo. Pentru toti.

Pe ghindocii de la gradi ii lua la ea acasă, pe rand. Ramaneau adesea si peste noapte. Si ce se mai distrau cu totii… Asta face si acum, cu elevii ei. Intr-o seara vorbeam cu ea la telefon si imi spunea ca o are pe Claudia. Mi-a povestit ca a stat la ea si in vacanta. Ca a fost usor racita, dar a pus-o pe picioare, ca i-a facut ceai si i-a dat medicamente, ca i-a luat acadele pentru dureri in gat. Si niste pantofiori frumosi, care i-au placut. Claudia era fericita, se juca fascinata pe tableta. Acasa nu avea nici ceai, nici medicamente, nici acadele pentru dureri in gat, nici pantofiori si nici tableta. Claudia este una dintre elevele ei.

Geo nu traieste pentru ea. Traieste in primul rand pentru copilul ei. Lumea ei se invarteste in jurul lumii lui. Orice isi doreste Mok, se implineste. Fie ca este vorba de plimbari zilnice cu tramvaiul, de la un capat la altul, dupa ore, pe canicula sau viscol. Fie ca este vorba de un zbor cu elicopterul deasupra Bucurestiului. Fie ca este vorba de lectii de inot. Fie ca este vorba de cursuri de escalada la perete. Fie ca este vorba de plecari la mare sau la munte, chiar si numai pentru o zi. La toamna Mok intra in clasa a cincea, iar ea nu-i va mai fi invatatoare. Ii va fi colega de banca. Pentru ca are de gand sa faca intrerupere de activitate un an de zile si sa-i stea alaturi baiatului ei, care va trebui sa se acomodeze unor alte conditii, unui alt ritm, altor pretentii.

Despre Geo as putea povesti ore in sir. Pentru ca pana acum nu am spus aproape nimic despre ea. Aproape nimic… Pentru Geo fericirea este un norisor roz pe care spune ca pluteste in permanenta. Si ca este fericita atata vreme cat copilul ei este fericit. Adica tot timpul.

Daca aveti si voi povesti interesante cu si despre copii, mamici si tatici, puneti-va pe scris si trimiteti-le pe adresa redactiei [email protected] si e posibil sa le vedeti publicate pe blogul Superbebe.ro

Autor: Laura Bogaciu