Orice-ar spune oricine, dar nașterea este un moment destul de intens în viața unei femei. Oricât de (aparent) ușoară ar fi o naștere, tot reprezintă un șoc pentru corp și femeia tot are nevoie de o perioadă pentru recuperare, atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Doar că, în cazul unor femei nașterea poate fi un episod mult prea traumatizant. Unele femei pot încerca ulterior să se descurce singure cu această experiență, cu aceste trăiri, în timp ce alte pot împărătăși povești sau se pot confesa altor mame care au trecut prin experiențe similare. Aceste abordări sunt bune, oferă adesea o ”ușurare” temporară, dar vindecarea în sine este ceva mai greu de atins. Deseori, femeile care au avut nașteri trumatizante ar avea nevoie să apeleze la un specialist care să le ajute să depășească aceste traume.
Trauma din timpul nașterii poate fi de natură fizică și/sau emoțională. În acest material ne vom referi în mod specific la trauma emoțională. Sentimentele pe care le poate trăi mama în perioada postanatală și mult după, pot include tristețe profundă, regret, furie, rușine, durere, amortire, vinovăție sau dezamăgire în legătură cu evenimentele care au avut loc în jurul nașterii. Și în timp ce unele mame evită să se gândească la anumite aspecte ale nașterii, altele ”trec” sau retrăiesc mental momentele legate de acea experiență, reanalizează din nou și din nou, întrebându-se ce ar fi trebuit făcut diferit.
Deseori, aceste trăiri sunt diminuate multe de idei sau expresii de genul ”ei bine, copilul este sănătos, altceva nu mai contează”. Dar problema este că și experiența mamei la naștere contează și contează foarte mult.
Traumele emoționale lăsate de experiența nașterii pot lăsa răni adânci și pot influența stilul de părenting, comportamentul părintelui. Dacă a fost o naștere care nu a fost conform așteptărilor, mamele pot rămâne cu sentimente de vinovăție, de rușine, iar acestea pot afecta modul în care își îndeplinesc rolul de mamă și cum se simt în legătură cu ele îmnsele în perioada postpartum.
Specialiștii recomandă să-ți scrii povestea nașterii, cu toate detaliile, cu ce ai simțit, trăit, răspunde-ți singură la întrebarea: cum experiența nașterii m-a schimbat? De asemenea, nu evita să împărtășești experiența nașterii cu alte mame. Neapărat, dacă aceste gânduri persistă, te simți compleșită de trăirile de atunci, apelează la un grup de suport sau un specialist!