Cezara I., Bucuresti: Baietelul meu de doi ani si 7 luni nu ii lasa pe partenerii lui de joaca sa ii atinga jucariile, insa incearca sa ia jucariile lor. Eu am tendinta sa tip si il fac sa planga si as vrea sa stiu cum ar trebui sa reactionez cand se intampla asta?
Te confrunti si tu cu astfel de situatii? Iata ce raspunde psihologul despre jucariile copilului, partenerii de joaca si simtul proprietatii.
Situatia pe care o descrii o intalnim la copiii care se afla in acea faza a vietii in care se constituie simtul proprietatii. Aceasta se poate manifesta mai evident in cazul in care copilul este fiu unic/fiica unica si sta foarte mult in compania unor adulti care ii respecta lucrurile sau daca nu este obisnuit sa se joace cu alti copii.
Atasamentul pentru propriile lucruri este, in aceasta faza a dezvoltarii, un mod de a-si defini propriile puncte de referinta si, de aceea, cand se afla in compania altora, prefera sa se joace cu jucariile lor, tinand in siguranta propriile jucarii.
Cand acest comportament se manifesta evident, daca raspunsul adultului este de fiecare data un repros, este posibil ca micutul sa nu inteleaga motivul, din moment ce scopul sau este acela de a proteja mediul sau familiar, jocurile sale.
Pe de alta parte, sa lasi mereu sa treaca neobservat acest comportament poate fi contraproductiv pentru copil, care, in final, se va vedea izolat de ceilalti copii cu care se joaca. Poate fi util ca micutul sa frecventeze grupuri de copii de varsta lui, pentru a se obisnui incet, incet cu formele mai complexe de joc de grup si, in acelasi timp, sa ii fii alaturi (inclusiv fizic) si, cu rabdare, sa il stimulezi sa imparta jucariile cu ceilalti, reducand astfel nivelul lui de anxietate.
Faptul de a-i impune sa imprumute jucariile poate avea un efect negativ si ii poate amplifica disconfortul si senzatia ca nu este inteles. Apropierea adultului care ii ofera siguranta poate sa favorizeze adaptarea si relaxarea in compania altora.
