”În România, asistarea nașterii la domiciliu nu poate avea loc în siguranță din punct de vedere al actului medical, iar gravidele, chiar și cele cu sarcină cu risc scăzut, își pot pierde viața sau pe cea a copilului dacă nu sunt asistate de personal medical calificat sau dacă nu se poate interveni la timp atunci când apar complicații la naștere” susține Asociația Moașelor Independente într-o postare pe Facebook.
Declarația vine în urma tragediei de la Piatra Neamț de zilele trecute, când o femeie de 42 de ani a murit după ce a ales să nască acasă cu o moașă. Mai multe despre acest caz poți citi aici.
”În România, nu există o infrastructură dezvoltată pentru a asista nașterile la domiciliu și nici personal medical calificat să gestioneze nașterile acasă sau complicațiile care pot apărea. Personalul medical specializat, inclusive moașele licentiate, oferă asistență și serviciile medicale necesare la naștere gravidelor, mamelor și nou-născuților în România în spitale, în maternități.
În țările în care nașterea acasă este reglementată există personal calificat pentru astfel de nașteri la domiciliu, precum și sistem de transfer și urgență. Serviciile de ambulanță și spitalele din țările respective sunt informate și în contactcu echipele care asistă la domiciliu, iar cazurile respective, atunci când apar complicații, sunt transferate rapid și echipele de intervenție din spital sunt pregătite deja să intervină în funcție de urgența apărute”, potrivit moașelor.
În anunț se atrage atenția asupra personalului necalificat care asistă nașteri la domiciliu, dar și asupra faptului că aceste cazuri trebuie prevenite, autoritățile trebuie să ia măsuri împotriva persoanelor care nu au calificare medicală, dar care se promovează în mediul online.
Reamintim că, la Asociația Moașelor Independente sunt organizate săptămânal ședințe în cadrul unui Grup de sprijin și informare dedicate gravidelor și proaspetelor mame, în cadrul căruia primesc informații și recomandpri sigure de la moaște licentiate în privința sarcinii, nașterii, îngrijirii nou-născutului și perioadei postnatale.
- Informații despre Grupul de Sprijin:
În fiecare miecuri, între orele 16.00-17.00, ședințe gratuite, la Spitalul Filantropia (București, Bld Ion Mihalache nr 11-13). Află aici mai multe.