Într-un nou studiu de evaluare a dietei mediteraneene și a rezultatelor adverse în sarcinii, cercetătorii de la Institutul Smidt (Sănătatea inimii) au descoperit că femeile care au rămas însărcinate în timp ce urmau dieta meditareneană au un risc semnificativ mai scăzut de a dezvolta preeclampsie în timpul sarcinii.
Studiul (au participat 10.038 de femei) a evaluat, de asemenea, asocierea dintre dieta mediteraneană și alte rezultate adverse ale sarcinii, inclusiv diabetul gestațional și hipertensiunea arterială, nașterea prematură, nașterea unui copil mic pentru vârsta gestațională, și nașterea unui copil mort, scrie sciencedaily.com. Studiul a fost publicat în JAMA Network Open.
”Acest studiu validează faptul că un regim alimentar mai sănătos este asociat cu un risc mai scăzut de rezultate adverse ale sarcinii, cel mai interesant fiind un risc cu 28% mai mic de preeclampsie”, a declarat Natalie Bello, autorul principal al studiului, care susțin că o astfel de dietă are aceleași rezultate bune indiferent de zona geografică în care se află femeia, indiferent de rasă și de etnie și că asocierea a fost mai puternică la femeile care sunt considerate a fi, în mod obișnuit, de vârstă maternă înaintată, cele de 35 de ani sau mai mult.
Preeclampsia este o afecțiune gravă a tensiunii arteriale care se dezvoltă în timpul sarcinii și pune stres asupra inimii mamei. Dacă nu este tratată, afecțiunea poate provoca complicații grave, cum ar fi disfuncții renale și hepatice, precum și scăderea alimentării cu sânge a fătului.
Amintim că, dieta mediteraneană pune un mare accent pe legume, fructe, cereale integrale, ulei de măsline, pește, leguminoase, semințe, nuci, ierburi aromatice și mai puțin pe carne (foarte rar spre deloc carne roșie) și lactate (preferate fiind iaurturile simple și brânzeturile ușoare).
Exemplu meniu dietă mediteraneană pentru o zi:
Micul dejun: Terci de ovăz cu o linguriță de semințe de in, peste care pui câteva felii de banane zau zmeură
Prânzul: supă de linte și o salată de verdețuri sau crudități
Cină: pește la cuptor cu un bol de salată verde stropită cu lămâie, o felie de focaccia.
Gustări: un fruct/ un iaurt grecesc 2% grăsime/un pumn de miez de nucă.
S-ar putea să-ți placă și: Cele mai populare diete din prezent, precum și cele care nu prea sunt recomandate de specialiști