Aerul poluat are un impact negativ serios asupra dezvoltării creierului copilului

Foto: thelogicalindian.com

Aerul poluat nu este nociv doar pentru plămâni, ci pentru întregul organism, mai ales dacă este vorba despre un copil. Din ce în ce mai multe studii arată că poluarea aerului poate influența problemele comportamentale din perioada copilăriei și chiar IQ-ul. Un nou studiu făcut la Universitatea din Washington a demonstrat că atât expunerea prenatală, cât și postnatală la aer poluat poate dăuna sănătății copiilor.

Potrivit studiului, copiii ai căror mame au avut o expunere mai mare la dioxid de azot (NO2) în timpul sarcinii, în special în primul și al doilea trimestru de sarcină, aveau mai multe șanse de a avea probleme de comportament ulterior în perioada copilăriei.

Alte rezultate ale cercetării au arătat că expunerile mai mari la poluarea aerului cu particule mici (PM2,5) în perioada în care copiii aveau între 2 și 4 ani au fost asociate cu probleme comportamentale și performanțe cognitive mai slabe la copii.

”Expunerea la poluare (NO2 și PM2,5) la începutul vieții este important de înțeles, deoarece există mecanisme biologice cunoscute care arată că inhalarea acestor poluanți de către o mamă și efectele acestora asupra placentei și dezvoltării creierului fătului” spune Yu Ni, autorul studiului.

În plus, odată ce copilul se naște, primii ani de viață sunt o perioadă critică pentrua dezvoltarea continuă a creierului (numărul de conexiuni neuronale crește semnificativ, iar creierul atinge 90% din dimensiunea viitoare a adultului), adaug cercetătorii. Pentru copiii mici, poluanții inhalați care ajung adânc în plămâni și intră în sistemul nervos central pot provoca leziuni în zone relevante ce țin funcția comportamentală și cognitivă.

”Acest studiu întărește ideea despre vulnerabilitatea copiilor la poluarea aerului – atât în perioada fetală, unde are loc dezvoltarea și funcționarea organelor, cât și în copilărie, când aceste procese continuă. Aceste perturbări timpurii ale vieții pot avea un impact de durată asupra funcției creierului pe tot parcursul vieții. Acest studiu subliniază importanța poluării aerului ca factor de risc care poate fi prevenit pentru dezvoltarea neurologică a copiilor sănătoși”, a spus cercetătoarea Catherine Karr.

Cercetătorii au descoperit că expunerea la poluarea cu PM2,5 a fost în general asociată cu mai multe probleme de comportament în special în cazul fetelor decât la băieți. Dar expunerea la PM2,5 în trimestrul al doilea de sarcină a avut un impact negativ mai mare asupra IQ-ului băieților spre deosebire de cel al fetelor.

La studiu au participat 1967 de mame care au fost monitorizate încă din timpul sarcinii (mediul în care locuiau și petreceau cel mai mult timp), apoi copiii acestora în primii ani de viață. Rezultatele cercetării au fost publicate în ”Environmental Health Perspectives”.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here