Unele femei experimentează sângerarea de implantare. Iată ce este aceasta și când apare

Sursa foto: Metro.co.uk

Unele femei experimentează sângerarea de implantare, adică o sângerare în cantitate redusă, ce apare de obicei la 10-14 zile de la concepție, atunci când oul fecundat se atașeaza de stratul intern al uterului. In termeni medicali, se numește implantare.

Citește și: Calculator ovulatie

Pe scurt, dacă femeia are un ciclu menstrual de 28-30 de zile, atunci ovulația ar avea loc undeva între zilele 13-16, iar implantarea cam la 8-10 zile după concepție.

Acest proces este normal, nu este nevoie de tratament.

Una dintre trei femei poate avea o astfel de sângerare după implantare. În cele mai multe dintre cazuri, implantarea poate coincide cu perioada de menstruație, doar că nu este deloc la fel de abundentă, iar uneori poate apărea cu câteva zile înainte de când s-ar aștepta menstruația.

Mulți specialiști susțin că sângerarea de implantare ar putea fi considerată primul simptom de sarcină.

Atunci când are loc implantarea, pe lângă sângerări minore (termenul de ”spotting”), de obicei, mai maronii, femeia poate simți crampe ușoare.

Odată ce implantarea a avut loc, ești oficial, însărcinată, iar corpul tău începe să secrete hCG, hormonul pe care testele de sarcină la domiciliu îl detectează pentru a indica un rezultat pozitiv. De aceea, recomandarea este ca în câteva zile să faci un test de sarcină, pentru confirmare.

Atenție! Se consideră că sângerarea care nu se oprește sau are cheaguri, poate indica o sarcină cu risc sau poate fi vorba despre o sarcină extrauterină și este cazul să te adresezi medicului.

S-ar putea să te intereseze și: Sângerările vaginale în primul trimestru de sarcină

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here