Este foarte important să ai un medic pediatru care să se ocupe de copilul tău încă din primele zile de viaţă, în care să ai încredere şi care să urmărească permanent starea de sănătate a copilului. În mod normal, specialistul te va informa în privinţa verificărilor periodice obligatorii, dar fără a exagera totuşi, ar fi de preferat să reuşeşti să identifici singură orice problemă şi orice alterare a stării de sănătate a copilului tău.
Fiecare control medical de rutină complet presupune măsurarea tensiunii arteriale, un control al vederii şi al auzului, evaluarea nivelului de dezvoltare psihomotor, cât şi măsurarea greutăţii şi a înălţimii copilului.
Atenție! Auzul şi vederea sunt cele două simţuri care cer foarte multă vigilenţă din partea părinţilor. Trebuie monitorizate şi controlate permanent deoarece până la vârsta de 6 ani, copilul îşi perfecţionează acuitatea vizuală, capacitatea de a distinge culorile, spaţiul şi câmpul vizual. Un control anual este indicat.
Prevenţia dentară este la fel de importantă. Aşa cum îţi înveţi copilul să se spele pe dinţi, este important să îi verifici periodic dantura şi să îl determini şi pe el să sesizeze orice l-ar putea deranja în guriţa lui. Începând cu vârsta de 3-4 ani, copilul trebuie dus la dentist de două ori pe an.
Este absolut necesar să contactezi medicul pediatru atunci când copilul prezintă unul dintre următoarele simptome: o temperatură mai mare de 38 de grade C -dacă este bebelus-, si mai mare de 39 de grade C -dacă este toddler sau preșcolar, de asemenea dacă apar tulburări de somn, dureri de urechi sau de gât, diaree, stări de vomă, dificultăţi în respiraţie, dureri de piept sau dureri de cap persistente.
Pentru a se asigura că totul este în regulă, în funcţie de vârstă, medicul va trebui să îţi pună întrebări legate de abilităţile lingvistice ale copilului sau de abilitatea de a învăţa. Anunţă doctorul dacă copilul refuză sistematic să se joace, nu recunoaşte numele unor persoane familiare, animale sau obiecte, nu întoarce capul la sunete care se aud din altă cameră, nu răspunde la comenzi, nu ştie să îşi exprime o dorinţă, nu imită cuvinte simple, nu asimilează cuvinte şi fraze sau nu înţelege diferite comenzi.