Masa ar trebui sa fie pentru fiecare dintre noi nu doar un prilej pentru rezolvarea unei nevoi fiziologice, ci mai ales acel moment in care membrii familiei fac impreuna acelasi lucru, intarind astfel relatiile dintre ei. De multe ori, familia sare peste momentul mesei sau acesta este unul foarte dezorganizat.
Motivele sunt nenumarate: parintii vin tarziu acasa si astfel orele de masa nu coincid, copiii sunt mai mici si mananca altceva decat adultii. Chiar daca munca si activitatile zilnice ne tin departe de copii, masa poate fi un prilej bun de a afla ce mai fac cei mici, cum gandesc, ce mai simt, de a le transmite valori si “sfaturi parintesti”, iar daca copilul este inca mic, de a le transmite prin exemplul personal cum se mananca si ce. Studiile au demonstrat ca cina in familie reprezinta o oportunitate ideala pentru dezvoltarea limbajului si a abilitatilor sociale.
Copiii care iau cina impreuna cu familia sunt mult mai putin expusi riscului de a dezvolta probleme sociale in viitor. Trebuie apoi respectate niste reguli si evitate unele greseli pentru ca masa sa decurga cat mai bine si sanatos. in primul rand, copilul trebuie sa stea corect la masa. Fiind micut, el are nevoie de un scaun special, de preferat unul care permite reglarea sezutului si a rezematoarei pentru picioare. Evita apoi sa iti lasi copilul cu jucarii la masa deoarece ii distrag atentia in detrimentul mancarii.
Nu bombarda copilul cu mancare si cu presiuni de genul: “daca nu mananci tot, nu te ridici si nu te duci la joaca”. Pe de alta parte, trebuie sa stii ca micutul tau nu va fi mai sanatos daca va fi pus la ingrasat. Da-i mancare corespunzatoare varstei chiar daca este mai capricios. Nu ceda tentatiei de a-l lasa sa manance tot mancarea de bebelusi cu care s-a obisnuit la diversificare sau anumite produse de fast food pe care le-a descoperit la tine in farfurie si par mai gustoase.
Box: Nu obisnui copilul sa fie hranit de tine chiar daca iti este drag si in niciun caz in alta camera decat acolo unde se mananca de obicei sau tolanit pe pat. Nu lasa micutul sa manance in fata televizorului. Fie nu va manca, atentia fiindu-i distrasa, fie va dezvolta obiceiul de a manca automat si nu va realiza cand nu-i mai este foame. Mancatul in fata televizorului este una dintre principalele cauze ale obezitatii la copii. Evita initierea unor diete pe care copilul nu le constientizeaza si deci nu si le poate asuma, precum cea vegetariana. Organismul copiilor are nevoie de proteina animala pentru a se dezvolta armonios si va putea el sa decida mai tarziu daca adopta aceasta formula.