Prima banca de pastrare a celulelor stem din Bucuresti

    S-a deschis prima banca de recoltare si depozitare a celulelor stem din Capitala, alte doua unitati similare existand la Cluj Napoca.

    Desi in 2008, peste 8.000 de mame au solicitat recoltarea la nastere a celulelor stem din cordonul ombilical, in speranta ca-si vor putea ajuta copiii in cazul in care vor suferi o boala grava, aceste celule nu au fost inca folosite. Totusi, specialistii au spus ca au existat doua cazuri in care fratii copiilor carora li s-au recoltat celule stem au avut nevoie de ajutor. Nu au fost insa compatibili, asa ca nu s-au putut folosi.

    Costul pentru recoltarea de celule stem la nastere, din cordonul ombilical, se ridica la peste 3.200 de lei, la care se adauga taxa de intreţinere anuala, inca 90 de lei. Exista si o reducere de 10% pentru a doua recoltare.

    In martie 2006 a fost efectuata prima recoltare de sange placentar din Romania. Incepand cu anul 2007, aria de acoperire a recoltarilor s-a extins in intreaga tara.

    Ce este sangele placentar ?

    • Sangele placentar reprezinta “vehiculul” prin care se asigura necesarul de oxigen si de substante nutritive, fundamentale pentru cresterea si dezvoltarea fatului. Studiile au demonstrat prezenta de celule stem hematopoetice in sangele placentar, utilizarea acestora reprezentand o alternativa valoroasa a transplantului medular.
    • Momentul nasterii reprezinta sansa unica de prelevare a acestui sange placentar. In mod normal, cordonul ombilical si respectiv placenta, dupa momentul nasterii, sunt considerate “deseuri ale sarcinii”, fiind distruse prin incinerare. Practic, odata cu acestea se distruge si bogata resursa de celule stem din sangele placentar.
    • Folosit inca din 1988, in peste 10.000 de transplanturi, reprezinta o alternativa acceptata din punct de vedere terapeutic, etic si financiar al transplantului medular.
    • Sangele placentar poate fi depozitat pe perioade nedeterminate, fiind disponibil imediat. Celulele stem existente in sangele placentar pot trata peste 70 de boli
    • Recoltarea sangelui placentar este o procedura simpla, neimplicand niciun risc sau durere pentru mama sau fat.
    • 30 de secunde dureaza recoltarea sangelui placentar de la o pacienta, daca procedura este executata de catre un bun recoltator. In cazul unuia cu mai putina experienta, procedura poate dura maxim 3 minute.
    • 10.000 de transplanturi de singe placentar au fost facute pana acum in intreaga lume, metoda fiind folosita in 50% din transplanturile hematopoetice din Japonia si 50% din transplanturile la copiii americani.
    • 4000 de oameni mor anual de leucemie in intreaga lume.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here