Majoritatea proas petelor mamici constata ca, pe langa toate formele de stres la care au fost supuse imediat dupa nastere, sunt in pericol sa ramana si fara frumusete de podoaba capilara.
Pentru majoritatea femeilor este chiar un soc sa observe cum la putin timp dupa ce nasc, in fiecare zi pierd smocuri intregi de par, dupa ce timp de noua luni coafura lor a fost sanatoasa si stralucitoare. In fapt, in timpul sarcinii, parul a fost mai des, datorita faptului ca procesul natural de cadere a parului era oprit. Caderea parului dupa sarcina este considerata absolut normala si se produce de cele mai multe ori dupa circa trei luni de la nastere. In fapt, cand hormonii tai incep sa revina la normal dupa sarcina, pierzi foarte mult par. Practic, specialistii spun ca vei pierde aceeasi cantitate de par pe care ar fi trebuit sa o pierzi in decursul ultimului an. Asta inseamna mult par, dar in realitate vei reveni la normal. Daca totusi esti ingrijorata si ai senzatia ca pierzi o cantitate mult prea mare de par, este de preferat sa ceri ajutorul unui specialist. Exista posibilitatea sa ai de fapt alte probleme de sanatate care genereaza caderea parului. Ritmul caderii parului dupa sarcina se va reduce in curand si, daca situatia este generata exclusiv de sarcina, nu trebuie sa te temi ca vei cheli si nu ai motive de panica. Dar pentru linistea ta, roaga medicul sa se asigure ca nu exista alte motive de ingrijorare. Daca nici asa nu iti recapeti linistea si aspectul parului tau te nemultumeste, poate ca este timpul de a adopta o tunsoare mai scurta. Acest lucru va face caderea parului sa para mult mai redusa. Cand lucrurile reintra in normal, vei avea posibilitatea sa il lasi din nou sa creasca.