Chiar daca este mic si ai senzatia ca poate pierde vremea, trebuie sa constientizezi faptul ca si timpul prichindelului tau este pretios, iar primii ani ai copilariei pot fi uneori cei mai potriviti cu zicala „time is money“.
Copiii mici sunt in general lasati de parinti sa faca ce vor toata ziua. De aceea, de cele mai multe ori, daca adultii sunt chestionati in privinta modului in care piticii si-au ocupat timpul, vor da din umeri spunand „s-au jucat“. Nimeni nu pare a fi interesat, in majoritatea situatiilor, de a ii gasi copilului prea multe ocupatii. In sprijinul acestei mentalitati vine si zicala ca „anii copilariei nu se mai intorc niciodata“, drept pentru care multi parinti si, mai ales, bunici vad ca o blasfemie intentia de a-i organiza copilului lor un program care ar putea sa ii instituie si niste reguli ce trebuie respectate. Asa se face ca, mai ales daca frecventeaza si o gradinita, puisorul este vazut ca o victima a societatii, care va avea, in consecinta, voie sa faca tot ce ii trasneste prin cap fara a fi intrerupt in vreun fel: poate sa stea ore in sir sa se uite la desene animate sau la tot felul de filmulete la televizor, va butona calculatorul, va cotrobai prin dulapurile sau sertarele tale sau va mazgali peretii.
Esti sigura insa ca aceasta este reteta succesului pentru copilul tau? Daca ai oarece indoieli, nu ar strica sa te gandesti si la alte variante de organizare a timpului sau. Pentru aceasta, nu trebuie sa faci eforturi foarte mari, ci sa apelezi la sfatul catorva specialisti in educatia copiilor. Si mai ales va trebui ca stii ca organizarea timpului unui copil nu inseamna ca acesta va avea de suferit, mai ales daca totul este facut ca o joaca.
Chiar daca merge la gradinita si ai senzatia ca acolo face tot felul de lucruri interesante, nu inseamna ca educatia si distractia s-au terminat pentru copilul tau. Exista o multime de programe pe care le face acolo, dar care sunt abordate la modul general. S-ar putea ca micutul tau sa manifeste anumite preferinte pentru unele activitati si sa aiba anumite abilitati pe care merita sa i le dezvolti.
Cluburile dau copiilor oportunitatile necesare de a explora, de a-si impartasi gandurile, ideile si sentimentele printr-o varietate de activitati ce implica arta, muzica, miscare, dans, imaginatie, arta dramatica, matematica, design si tehnologie. Creativitatea este fundamentala, permitand copiilor sa faca legatura intre ariile de dezvoltare, stabilind un mod de relationare intre copil si mediu, intre copil si alti copii sau adulti.
Daca te gandesti la sport, tine cont de faptul ca, indiferent ca este vorba de gimnastica, inot, tenis sau dans sportiv, dezvoltarea fizica are doua aspecte foarte importante. Ajuta copiii sa dobandeasca incredere in ceea ce pot face si ii face sa aiba o abordare pozitiva, fiind sanatosi si activi. Mai mult, dezvoltarea fizica este strans legata de dezvoltarea neuronala a creierului si influenteaza formarea legaturilor sinaptice. De aceea, experienta sportiva contribuie la o dezvoltare completa, armonioasa.
In aceste conditii, poti incerca sa il duci la un club in afara programului obisnuit, unde copilul tau se poate indeletnici mai atent cu ceea ce ii place, ocupandu-si astfel timpul intr-un mod mult mai util si fara a interpreta aceasta activitate ca pe o corvoada. De obicei, poti sa-ti inscrii copilul la astfel de cluburi sau ateliere atunci cand incepe sa comunice mai bine cu cei din jurul sau si sa respecte indicatiile care i se dau de catre o persoana adulta, adica in jurul varstei de trei ani. Studiile in domeniu au dovedit faptul ca, incepand de la varsta de trei ani, cu cat copiii intra in contact mai repede cu alti copii care au aceleasi pasiuni si abilitati si cu cat pot descoperi mai multe zone de interes, cu atat exista sanse mai mari de a li se descoperi mai repede talentele. De ce nu, mai tarziu, una dintre aceste activitati ar putea sa ii placa atat de mult si sa i se potriveasca atat de bine incat ar putea sa ii devina chiar meserie.
Socializarea este importanta pentru toti, dar mai ales pentru copii. Pentru ca, in general, copiii au multa energie, se plictisesc repede si vor tot timpul sa incerce ceva nou, micutii se pot inscrie in diverse cluburi care incearca sa acopere interese cat mai diferite.
E important sa nu il impiedici pe micutul tau sa incerce cat mai multe variante, dandu-i ocazia sa se autodescopere. Cluburile la care se va inscrie copilul se pot stabili, intr-un final, dupa cateva saptamani de incercari, dupa ce educatorii vor discuta cu parintii, dar mai ales cu micutii invatacei. Ar fi insa indicat, ca si in cazul alegerii gradinitei, sa te ghidezi dupa cateva principii si sa tii cont de faptul ca exista sase elemente importante pentru dezvoltarea copilului tau: dezvoltare matematica, comunicare si limbaj, dezvoltare creativa, cunoasterea mediului inconjurator, dezvoltare personala, sociala si emotionala si, nu in ultimul rand, educatie fizica.
SFAT SUPERBEBE
Copilul va fi testat pentru a se vedea daca are un talent special. Perioada recomandata pentru testarea abilitatilor micutului este de aproximativ o luna. In acest interval, se poate observa si placerea cu care prichindelul se implica in clubul ales. Nu exista restrictii pentru a-ti inscrie copilul intr-un club anume, mai ales daca starea sa de sanatate este buna.