Seria va fi difuzată în premieră la JimJam, canalul destinat preşcolarilor, începând cu luna mai. Aceasta conţine 26 de episoade, prezentate în format 3D. Personajele principale sunt o serie de maşinuţe, construite special pentru situaţii de urgenţă, printre care se numără Paulie Maşina-de-Poliţie şi Fiona Maşina-de-Pompieri. Ele îi vor ajuta pe locuitorii oraşului să prindă hoţii, să stingă incendiile şi să dezlege tot felul de mistere.
Acest nou serial se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani şi aduce poveşti fascinante ce conțin mesaje pozitive despre importanţa prieteniei și despre rezolvarea problemelor într-un mod cat mai haios, dovedind că oricine poate deveni erou.
“Suntem extrem de încântaţi de premiera serialului Eroii Oraşului de la JimJam. Aceasta este o producţie care reflect perfect conţinutul educaţional şi de divertisment al canalului nostru. Seria se alătură producţiilor deja existente, Thomas şi prietenii săi, Familia mea de animale şi Bob Constructorul”, declară Louise Cottrell, VP Affiliate Sales Chello Zone.