Hai la joaca!

    Ilustratie: Cosmin Ardeleanu

    Pana la varsta scolara si chiar si dupa, toti copiii au ca principala activitate jocul. De aceea, majoritatea adultilor tanjesc dupa copilarie, una dintre cele mai frumoase si lipsite de griji perioade ale vietii.

    Indiferent de vremea in care am copilarit, oricare dintre noi isi aduce aminte cu nostalgie de primii ani, in care nu facea altceva decat sa se joace. Dar ce inseamna de fapt jocul? Prin intermediul jocului, orice copil se transpune in pielea personajelor sale si invata primele lectii despre viata. Jocul de-a mama si de-a tata, de-a doctorul ne-au marcat copilaria si, mai mult ca sigur, vor fi jucate in orice epoca, indiferent de societatea in care copiii nostri si copiii copiilor nostri se vor dezvolta. In primii ani de viata, orice copil are ca modele si exemple in viata chiar propriii parinti. Iar cand acestia acorda cateva minute din timpul lor jocului cu cei mici, lucrurile pot avea o insemnatate mai mare decat ne-am imagina. Pentru a fi aproape de copilul tau si pentru a-i oferi primele lectii despre joaca, iti vom propune si de aceasta data doua jocuri care il vor incanta pe prichindelul tau.

    Sunete absurde!

    Aceasta activitate iti solicita cinci-zece minute din timpul tau, iar ca materiale ajutatoare ai nevoie de carti, reviste sau albume de fotografii.

    Antreneaza-l pe cel mic sa se uite cu tine la poze si, in functie de obiectele pe care le vezi in fotografii, imita suntele pe care acestea le scot. De exemplu, cainele face „ham ham“, pisica „miau miau“ sau masina „brrruuumm, brrruuumm“. Chiar si membrii familiei care apar in albumele de fotografii pot fi imitati cu niste sunete aparte. Incurajeaza-l pe cel mic sa repede dupa tine orice iti iese tie pe gura. Mai mult, cand mergeti pe strada si vedeti obiectele din fotografii, roaga-l pe cel mic sa imite sunetele pe care acestea le scot, iar daca are nevoie de ajutor, acorda-i-l.

    Ce miroase?

    Pentru acest joc iti trebuie, ca materiale ajutatoare, discuri de bumbac, esente de vanilie sau lamaie, parfumuri, otet sau orice alte arome mai ai prin casa. Prin intermediul acestei activitati, copilul tau va invata cuvinte noi, experimentand mirosurile. Stropeste cateva discuri de bumbac (discuri pentru demachiat) cu diferite parfumuri, iar apoi mirositi-le impreuna si vorbiti despre reactiile pe care le aveti cand le apropiati de nas.

    In functie de esenta folosita, invata-l pe cel mic mirosul de vanilie, de lamaie sau al diferitelor flori. Apoi, intreaba-l care ii place mai mult sau care ii displace cu desavarsire.

    Incurajeaza-ti copilul sa miroasa mancarea si sa-ti vorbeasca despre mirosurile pe care le simte.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here