Elevii din UE ar putea primi zilnic fructe gratis, potrivit unui proiect al Comisiei Europeane de lupta impotriva obezitatii la copii, prezentat marti, relateaza AFP. Comisarul european pentru Agricultura, Mariann Fischer Boel, se bazeaza pe un buget de 90 de milioane de euro pe an pentru a finanta o astfel de actiune, a precizat aceasta intr-un comunicat.
Aceasta masura a pornit de la reforma mecanismului subventiilor in sectorul fructelor si legumelor, initiata anul trecut in UE. Astfel, in loc sa retraga fructele de pe piata si sa le distruga pentru a sustine preturile, este prevazut ca de acum inainte fructele sa fie distribuite gratuit in scoli, pentru a combate obezitatea in randul elevilor.
In jur de 22 de milioane de elevi sunt supraponderali in Uniunea Europeana, iar cinci milioane dintre ei sufera de o forma acuta a obezitatii. Statele UE trebuie sa decida daca vor participa si ele la finantarea acestei operatiuni, similara cu masura de distribuire a laptelui in scoli. Potrivit acestui proiect, fiecare tara ar urma sa dea o suma echivalenta cu suma pe care a primit-o de la bugetul comunitar pentru distribuirea fructelor si legumelor, iar statele membre mai sarace ar putea sa contribuie cu o suma mai mica.
In 2006, consumul mediu de fructe si legume din UE, pe cap de locuitor, a crescut pana la 380 de grame, dar a ramas inferior nivelului recomandat de Organizatia Mondiala a Sanatatii, 400 de grame pe cap de locuitor. Comisia a vrut sa lanseze de anul trecut proiect de distribuire a fructelor, insa a amanat propunerea din cauza problemelor de finantare
Sursa: AFP