Sarbatorile de iarna sunt aproape si daca ai un copil mic este firesc sa iti propui sa gandesti un plan realist in privinta modului in care se vor derula cele cateva zile de petrecere, astfel incat tihna sa nu iti fie in niciun fel stirbita intr-o perioada ce se vrea a fi de petrecere si relaxare.
Lumini sclipitoare, mirosuri incredibile ce razbat din bucatarie, mancaruri apetisante se zaresc de pe mese, bomboane colorate agatate prin casa, daruri minunate ambalate frumos si puse sub un brad ce merita cercetat. Ce copil isi mai poate pastra rabdarea intr-un mediu atat de „solicitant“? Imbatat de frenezia specifica miraculoaselor sarbatori de Craciun sau specifica Revelionului, prichindelul tau va dori sa descopere tot ce ii iese in cale.
Bradul
Te-ai intrebat cum va reactiona copilul tau la acest obiect nou, plin de atractii care mai de care? Orice bebelus care se respecta si se poate misca fara ajutor prea mare din partea parintilor sai va face tot ce ii sta in putinta pentru a inspecta bradul din toate partile. Riscurile sunt evidente. Astfel incat, daca nu vrei sa ai surprize neplacute, ar trebui sa iei in calcul ca anul acesta sa investesti mai putin in brad, adica sa iei unul mai mic, pe care sa il pui intr-un loc inaccesibil minorului tau. La fel si cadourile ar trebui protejate de curiosi. Asigura-te apoi ca bradul este bine fixat in suport, pentru ca un copil neatent poate trage de crengi si il poate rasturna. Nu folosi ornamente din sticla. Daca tii neaparat, as aza-le in partea de sus a bradului. Copilul nu trebuie sa ajunga la niciun ornament, mai ales daca exista riscul sa il bage in gura, nas sau urechi. Chiar daca esti convinsa ca totul este in regula, ai grija si de instalatiile de lumini, mai ales ca toate becurile sa fie bine fixate si insurubate.
Petreceri
Este normal ca de Craciun sau de Revelion sa se organizeze petreceri. Nu inseamna ca daca ai un copil mic, casa ta trebuie sa fie pustie. Dar va trebui sa fii si mai atenta. Nu presupune niciodata ca un copil este supravegheat doar pentru ca sta intr-o camera plina de oameni. Daca pleci de langa el, roaga pe cineva sa aiba grija in mod special de copil pana te intorci. Intotdeauna trebuie sa stii cine are grija de copilul tau. Bauturile alcoolice, bomboanele si nucile, lumanarile aprinse si alte obiecte periculoase trebuie sa stea departe de micut. Asigura-te ca avertizezi pe toata lumea de acest potential pericol.
Fara glume proaste
Sub nicio forma nu te lua dupa cei care, din amuzament, isi propun sa faca teste pe copilul tau, chiar daca lor li se pare distractiv sau au folosit aceleasi metode si pe copiii lor si nu s-a intamplat nimic grav. Mai ales daca prietenii si rudele iti sugereaza ca putin vin ii va binedispune pe copii. Orice ar fi, tine-i pe copiii tai departe de bauturile alcoolice. Nici macar glumele pe aceasta tema nu trebuie tolerate. Anunta-i pe invitati ca anumite feluri de mancare sunt periculoase pentru copii, prin urmare, nu trebuie sa il alimenteze pe micut fara permisiunea ta, chiar daca ochisorii lui pofticiosi ii emotioneaza total. Invitatii trebuie sa inteleaga ca majoritatea felurilor de mancare gatite de Sarbatori sunt preparate cu ingrediente care nu sunt potrivite pentru un copil foarte mic.
Atentie la fumat!
Incheie un pact si cu fumatorii. Invita-i sa fumeze afara sau gaseste o camera in care te asiguri ca micutul nu are acces si va putea fi aerisita foarte usor dupa terminarea petrecerii. Nu in ultimul rand, ai grija ca toate usile sa fie inchise, pentru ca de multe ori cei mici, dezorientati si uneori chiar speriati de prea multa galagie, ca sa numai vorbim despre pocnetul artificiilor, aleg sa se ascunda in cele mai imprevizibile locuri.