Psihologii sunt de părere că fiecare copil trece prin perioada întrebărilor. În jurul vârstei de 3 ani, atunci când se consideră că este debutul vieţii sociale, copilul începe să pună întrebări în legătură cu orice. La această vârstă, copilul se află în stadiul preoperaţional, începând să folosească gândirea simbolică. El încearcă să afle cât mai multe, incluzând achiziţiile din sfera limbajului în activitatea de cunoaştere a lumii înconjurătoare. Operaţiile specifice gândirii provin din interiorizarea treptată a unor acţiuni pe care copilul le face mai întâi concret, real, în activităţile de zi cu zi. Treptat, începe să-şi structureze gândirea, care se va baza pe comparaţie, generalizare, analiză, sinteză şi abstractizare. Însă, până când gândirea ajunge la acest stadiu, copilul trece printr-o evoluţie îndelungată. Este perioada în care copilul începe să pună întrebări fără sfârşit. Nu trebuie să te sperii şi nici să te simţi exasperată căci acest tir de întrebări trebuie să-ţi demonstreze că micuţul a început deja să interacţionaze cu lumea înconjurătoare şi este extrem de interesat de tot ceea ce se întâmplă în jurul său. [PARAG] [HP] Oferă-i răspunsuri adaptate vârstei [/HP] Un copil care pune întrebări vrea răspunsuri care să îl ajute să construiască lumea înconjurătoare. Şi primii către care îşi îndreaptă curiozitatea sunt părinţii. Căci, la această vârstă, părinţii sunt percepuţi drept autoritatea supremă, persoane atotştiutoare şi, mai mult decât atât, ei reprezintă securitatea afectivă. Copilul se simte relaxat să întrebe tot ceea ce-i trece prin minte, convins că va primi răspunsurile aşteptate. În acelaşi timp, prin intermediul întrebărilor, copilul încearcă să-şi testeze părinţii, să se convingă dacă sunt într-adevăr atât de atotputernici şi atotştiutori pe cum îşi imaginează ei. Uneori părinţii nu ştiu cum să reacţioneze sau sunt stânjeniţi de subiectul abordat de copil. Adesea, întrebările imprevizibile şi foarte precise îi pun în dificultate pe părinţi, mai ales când nu sunt pregătiţi să dezvăluie în totalitate adevărul despre anumite subiecte delicate. Psihologii recomandă să încerci să oferi un răspuns cât mai exact, fără să te învârţi în jurul subiectului. Un răspuns scurt, alcătuit din cuvinte simple, va fi suficient pentru a satisface nevoia de cunoaştere a celui mic. Nu este cazul să te pierzi în amănunte sau să începi să detaliezi. Copiii mici nu sunt pregătiţi să primească explicaţii detaliate. În cazul în care răspunsul nu-l mulţumeşte, iar copilul doreşte să afle mai multe amănunte, cu siguranţă le va cere singur. [/PARAG] [PARAG] [HP] Răspunsurile satisfac nevoia de cunoaştere [/HP] Răspunsurile pe care i le oferi au, pe de o parte, rol educativ, iar pe de altă parte, rol informativ. De cele mai multe ori, ele vor reprezenta un punct de plecare pentru întrebările pe care copilul ţi le va pune în continuare. A răspunde întrebărilor copilului este cel mai bun mijloc de a păstra vie dorinţa acestuia de cunoaştere. Nu este normal să-i spui copilului că nu are vârsta potrivită pentru a avea anume preocupări. Specialiştii sunt de părere că atunci când un copil este capabil să pună întrebări, cu siguranţă are şi capacitatea de a primi răspunsuri. Totul depinde de modul în care sunt formulate răspunsurile. Astăzi, televizorul şi calculatorul oferă copiilor mult mai devreme informaţii despre ceea ce se petrece în mediul înconjurător. Aceştia, din dorinţa de a-şi crea propria imagine despre ceea ce-i înconjoară, pun tot felul de întrebări. [/PARAG] [SFAT] Psihologii sunt de părere că cei mici au nevoie să-şi construiască propriul sistem de referinţă pentru a înţelege ceea ce se întâmplă în jurul lor, de aceea este bine să-i oferi exemple concrete, din lumea reală, însoţite de imagini sau fotografii. Uneori, copiii pun multe întrebări într-un timp foarte scurt, la care practic nu se poate răspunde şi nici nu par a fi interesaţi cu adevărat de explicaţii. În această situaţie să ştii că nu te confrunţi cu setea nestinsă de cunoaştere a copilului tău. Este doar o modalitate de a atrage atenţia asupra sa, sau pur şi simplu vrea să se sustragă de la anumite îndatoriri. Trebuie să adopţi o atitudine fermă şi să ştii să spui Stop! [/SFAT] [PARAG] [HP] Răspunsurile stimulează capacităţile intelectuale [/HP] A răspunde întrebărilor copilului este şi un mod de a-l încuraja să se exprime. Formulând răspunsuri cu cuvinte potrivite, vocabularul copilului se va îmbogăţi substanţial. Punând întrebări, copilul îşi exprimă temerile, preocupările şi curiozităţile sale de moment. Este recomandat să-l provoci la dialog, răspunzându-i prin alte întrebări. Această atitudine îi va da încredere copilului în propria persoană. Simţind că este luat în serios, cu timpul va pune întrebări mai mature şi mai profunde. Indiferent ce întrebări îţi pune, nu trebuie să-l minţi. Rămâne la latitudinea ta dacă îi spui totul, dar ceea ce-i spui trebuie să fie adevărat. De multe ori, părinţii nu-şi dau seama ce vrea copilul să ştie. Important este să-i asculţi întrebarea cu atenţie şi să-i răspunzi cu precizie, decât să-i dau un răspuns la voia întâmplării, doar pentru a scăpa de el. Dacă nu ştii să-i răspunzi la anumite întrebări, spune-i acest lucru, decât să-i oferi răspunsuri ambigue. Îndrumă-l către o persoană care ar putea şti răspunsul, sau cere-i un timp în care să te documentezi. Acest lucru îi va demonstra că îl tratezi cu seriozitate şi iei în serios toate probleme sale. [/PARAG] [SFAT] [HS] Întrebările despre sexualitate [/HS] Întrebările despre sexualitate reprezintă un capitol aparte printre întrebările copilului. La caeastă vârstă, copiii vor să ştie prin ce se deosebesc băieţii de fetiţe, care va fi rolul lor când vor fi mari, de unde vin, cum se face un copil etc. Trebuie să răspunzi simplu, fără să minţi. Dacă îţi este greu să răspunzi, există cărţi ilustrate, adaptate vârstei copilului, care te vor ajuta să rezolvi această problemă. Pentru a descrie părţile intime ale corpului trebuie să utilizezi cuvintele potrivite, la fel de firesc ca şi când ai vorbi despre alte părţi. Astfel, copilul va înţelege că sexualitatea este un lucru normal. De asemenea, este indicat să nu omiţi dimensiunile dorinţei şi ale plăcerii care, de multe ori, reprezintă o curiozitate mult mai accentuată decât anatomia. Pentru că fiecare vorbeşte mai bine despre ceea ce cunoaşte mai bine, este recomandat ca, acolo unde este posibil, mama să vorbească cu fetiţa, iar tatăl cu băieţelul. [/SFAT]