Procesul conceperii unui copil incepe cu intalnirea dintre un barbat si o femeie. Conceperea se produce uneori si datorita unei intamplari fericite, dar de cele mai multe ori sarcina este planificata sau macar dorita de cei doi parteneri.
Chiar daca dorinta de a avea un copil poate fi umbrita uneori de dificultati in realizarea ei, stiinta ne ofera inca un mijloc de a ne realiza visul de a avea un copil. Ceea ce pana acum cativa ani era considerat un lucru greu de imaginat a devenit acum un subiect uzual de discutie in lumea medicinei. Reproducerea Umana Asistata este un domeniu de larg interes pentru societatea moderna, fertilizarea in vitro fiind promovata si folosita cu succes in sprijinul persoanelor care nu reusesc sa aiba un copil pe cale naturala. Spermatozoidul si ovulul se „intalnesc“ in laborator si se formeaza embrionul care va fi transferat la mama purtatoare in 72 de ore. Rata succesului fertilizarii in vitro depinde de o serie de factori, printre care cauzele care determina sterilitatea si varsta femeii. Fertilizarea nu produce modificari genetice ale copilului, astfel ca, atunci cand se va naste, el va fi la fel ca orice alt copil. In Romania, a fost realizata prima operatie de fertilizare in vitro in anul 1996. Metodele stiintifice de crestere a fertilitatii si solutiile care pot fi gasite la problema absentei unui copil intr-o familie sunt multiple si continua sa se diversifice, insa printre cei mai importanti factori se afla optimismul si gandirea pozitiva.