Cat costa un bebelus?

    Foto: Guliver

    Desi sunt atat de draguti si gingasi, bebelusii sunt mult mai costisitori decat un animal de companie. Micutul tau te va costa aproape o avere, investitia nefiind rambursabila vreodata decat prin multa dragoste, afectiune si multumire de sine, lucruri fara de pret.

    Cu totii ne gandim ca, la un moment dat in viata, sa avem o familie cu unul, doi sau trei copii pe langa noi, asa cum vedem in acele reclame targetate pe „happy family“. Numai ca de la dorinta si vis pana la realizare si implinire este un pas foarte mare. Venirea pe lume a unui bebelus este, cu siguranta, unul dintre cele mai emotionante si fericite momente din viata parintilor. Ceea ce se va intampla apoi nu mai are nicio valoare in comparatie cu fericirea de a-ti tine in brate propriul copil. Insa nu putem sa ignoram faptul ca a avea un bebelus este o sarcina costisitoare, in urma careia, daca nu esti atenta si nu-ti planifici cu constiinciozitate economiile, s-ar putea sa ajungi la sapa de lemn.

    De la bun inceput….

    Pentru a-ti face o idee asupra costurilor pe care le presupune un copil, trebuie sa incepem cu „inceputul“, si anume cu momentul in care ramai insarcinata. Pentru a nu-ti face griji inutile, asigura-te din timp ca firma sau institutia la care lucrezi a platit catre stat toate contribut iile cerute de Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate. Aceasta asigurare medicala de stat te va scuti de o multime de cheltuieli si, conform legii, iti va permite sa nasti gratis intr-un spital de stat. Aceasta poveste este de domeniul idealului, pentru ca in foarte putine cazuri se intampla asa.

    O parte dintre investigatiile necesare pe timpul sarcinii nu sunt suportate de stat, ceea ce inseamna ca, pentru linistea ta si pentru a te asigura ca vei da nastere unui copil sanatos, va trebui sa le suporti din buzunar. Mai apoi, in timpul nasterii, chiar daca totul pare sa fie suportat de stat, poti avea surprize de genul platii unor medicamente care nu se gasesc in spital, precum si onorariul medicului care te ajuta la nastere, al anestezistului si asistentei. Tot inainte de nastere, va trebui sa amenajezi camera bebelusului ce urmeaza sa vina, adica sa-i cumperi patut, masa de infasat, dulapior, precum si trusoul ce-i va fi de folos cand va veni acasa.

    Dupa nastere…

    Orice mama care a muncit legal in ultimul an, dupa nastere va primi o indemnizatie de crestere a copilului, in valoare de 600 de lei lunar, timp de doi ani. Mai apoi, copilul, pana la implinirea varstei de doi ani, va primi, din partea statului, 200 de lei pe luna, plus alocatia de stat pentru copii, care se acorda pana la varsta de 18 ani si care are o valoare de 32 de lei pe luna. Acesta este tot ajutorul de care vei beneficia din partea statului.

    Este drept ca invatamantul de stat pentru copii este gratuit, insa, in cazul in care vei dori sa-ti inscrii copilul la o scoala privata, va trebui sa suporti toate cheltuielile din propriul buzunar. Dar pana la scoala, mai este cale lunga. Deocamdata, trebuie sa depasesti cu bine, din punct de vedere financiar, primii ani din viata micutului tau. Asadar, ca sa-ti faci o idee despre cum se va cheltui bugetul tau de mama a unui bebelus, trebuie sa socotesti in fiecare luna toate „consumabilele“ necesare celui mic, plecand de la scutece, produse de ingrijire, haine, lapte praf, biberoane si multe, multe jucarii.

    De asemenea, trebuie sa ai mereu o rezerva pentru cheltuielile neprevazute, cum ar fi costul medicamentelor in cazul in care cel mic se imbolnaveste. La acest capitol, va trebui sa lucrezi inca din primele zile de viata ale micutului tau, astfel incat sa-l poti inscrie la un medic de familie, sa fie si el cetatean cu drepturi egale in sistemul asigura rilor de sanatate. Mai apoi, tot la capitolul consumabile, trebuie sa pui mereu la socoteala faptul ca bebelusii cresc foarte repede si, in fiecare trimestru, va avea nevoie de hainute si pantofiori noi. Daca vei pune pe hartie toate aceste cheltuieli si vei face o medie, vei constata ca vei scoate din buzunar minimum 700 de lei lunar, iar aceasta suma iti va ajunge doar in cazul in care te vei abtine sa-i cumperi celui mic toate lucrusoarele si jucariile atat de imbietoare, care iti vor lua ochii privindu-le in vitrinele magazinelor de specialitate.

    De luat in calcul…

    Inainte de toate calculele, va trebui sa te gandesti la multe situatii neprevazute, care ar putea sa-ti puna bugetul in pericol. Asa cum spuneam, cazul in care micutul s-ar putea imbolnavi si ar necesita o interventie sau tratament medical care nu este suportat de Casa nationala a Asigurarilor de Sanatate ar putea sa-ti creeze mari probleme, insa, in astfel de momente, nu mai conteaza valoarea cheltuielilor, ci doar sanatatea copilului. Mai apoi, tocmai pentru ca traim in Romania, ar trebui sa te gandesti si la situatia in care la terminarea concediului postnatal nu vei mai putea sa te intorci la munca din diferite motive care tin de tine sau de angajator.

    Trebuie sa ai mereu un venit asigurat. In acelasi timp, poti alege varianta de a angaja o bona care sa aiba grija de copilul tau, cheltuielile ridicandu-se in acest caz la aproximativ 1.200 de lei pe luna. De aceea, ar fi bine, sa te gandesti din timp la o solutie, la un fond de investitii, la o asigurare privata care sa-l puna la adapost pe cel mic in diferite situatii de colaps financiar. Numai ca aceste investitii se fac din timp si este nevoie de cativa ani buni ca in contul copilului sa se acumuleze o suma frumusica de bani. Tine minte insa ca nicio banca nu-ti va acorda vreun credit care sa aiba ca scop cresterea copilului. Mai mult, cu cat ai mai multi copii, considerati membrii unei familii, iti va fi si mai greu sa primesti un credit bancar. Pana una alta, asa cum am mai spus, afectiunea pe care o primesti din partea celui mic, nu face nici cat o mie de depozite bancare!


    SFAT SUPERBEBE

    Cel mai bun lucru pe care il poti face este sa-ti alcatuiesti in fiecare luna un buget si sa incerci sa nu te abati de la su mele trecute pe hartie. Desi pare un mod zgarcit de ad ministrare a banilor, trebuie mentionat ca si cei mai bogati parinti din Europa sau SUA isi fac socotelile si se uita de doua ori la pretul trecut pe etichetele produselor atunci cand fac cumparaturi, indife rent daca este vorba de satisfacerea dorintelor celor mici sau a celor personale.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here