Mirela Retegan: ,,In spatele unui copil lumina e un parinte soare”

Copilul meu topaia vesel prin casa si canta ,,Aram zam zam”, iar eu imi faceam un ceai si ma gandeam ca as dori sa mai cunosc o superfemeie de la care sa am ce invata, nu doar pe care sa o intervievez. Iar puiul meu tot insista cu cantecelele de la Gasca Zurli prin casa. Am zambit. Copile, iar m-ai inspirat! Bineinteles, vreau sa o cunosc pe cea care a construit tot acest fenomen incredibil, numit Gasca Zurli. Vreau sa o cunosc pe Mirela Retegan, cea care, poate chiar fara sa stie, reuseste sa bucure atatia copii.

Dar cine este Mirela Retegan si ce legatura are cu Gasca Zurli ? Trupa, fenomen national pentru copiii din Romania, Gasca Zurli este cel mai mare brand pentru copii, 100% romanesc. Gasca Zurli s-a nascut in mintea si in inima Mirelei Retegan, femeia care a dus dragostea pentru copilul ei la rang de fenomen national.

Toate se intampla atunci cand trebuie sa se intample, astfel ca in cateva zile m-am intalnit cu minunata Mirela Retegan. Ea a venit cu optimismul si cu pozitivitatea, eu cu emotiile si cu reportofonul.

Si pur si simplu am lasat lucrurile sa se intample. Am discutat despre copilarie, despre parinti, despre relatia cu fiica sa, Maya, despre maternitate, despre lectii invatate.

Am auzit cuvinte, am simtit emotii, am retinut sfaturi utile, am invatat si mi s-a reconfirmat, inca odata, ca poti afla foarte multe despre un om atunci cand iti vorbeste despre propriul copil pentru ca ,,in spatele unui copil lumina e un parinte soare”.

Citeste si: Andra Pascu: „Mamele uita tot ce a fost greu!”

Vorbiti mereu despre fiica dumneavoastra, despre copiii cu care interactionati atunci cand faceti spectacole, dar sa ne intoarcem un pic in trecut: cum era copilul Mirela? La ce visati atunci cand erati copil?

Copilul Mirela visa sa fie educatoare. Am fost un copil simplu si destul de complexat, n-am fost vreo populara. Am si scris pe blogul meu un articol care se numeste “Nu mi-am iubit invatatoarea”. Pentru ca ea nu m-a iubit pe mine si eram destul de frustrata din punctul acesta de vedere. N-am fost un copil deosebit de ceilalti copii. Singurul lucru pe care-l faceam altfel decat ei era ca, ii adunam si ii organizam sa se joace. Le inventam spatii de joaca, faceam concursuri, competitii, le dadeam roluri, le delegam tot felul de responsabilitati. Eram, de obicei, motorul care pornea jocul.

Care este cea mai vie amintire din copilarie sau cea de care va amintiti cel mai des?

Atunci cand mananc tocanita cu mamaliga. Sunt cateva mancaruri care imi aduc aminte de copilarie. Imi amintesc de bunica mea, mama tatalui meu, care in vacante ne rasfata si in casa se crea o atmosfera foarte frumoasa pe care eu o asociez cu soba – “ler” – asa se numeste in Bistrita Nasaud cuptorul de la soba, in care bunica zilnic punea cartofi si mancam cu ulei. Sunt cateva lucruri care ma duc cu gandul acolo.

Vezi si Superfemei. Supermame. Povesti de viata

Cea mai buna lectie pe care v-au dat-o proprii tai parinti a fost despre…

Am primit foarte multe lectii de la parintii mei. Din pacate, tatal meu nu mai e, dar imi amintesc ca la noi in casa era ca in familiile de italieni: mama canta in bucatarie, tata era o veselie. Am avut o copilarie frumoasa, cu doi oameni care s-au iubit si care nu s-au temut sa se joace “de-a mama si de-a tata” cu noi in casa. Mama era foarte severa, dar compensa tata foarte mult. Am invatat de la el ca nu trebuie sa ne luam atat de tare in serios. Tot ce invatam de la mama ca si reguli, venea tata ca sa-mi demonstreze ca regulile sunt facute si pentru a fi incalcate.

In copilaria mea m-am aflat intr-un echilibru: intre strictetea mamei mele si boemia tatalui meu. Am invatat de la fiecare din ei. De la tata am invatat sa fiu foarte atenta la cei din jurul meu, sa-mi pese de alti oameni, iar de la mama am invatat sa nu raman niciodata fara 5 lei in buzunar si sa nu depind niciodata financiar de nimeni.

Cum v-ati descrie ca mama?

Incerc sa-mi imaginez ca ar spune Maya despre mine, pentru ca ea are o cu totul alta parere decat am eu si cu siguranta ca ar avea un alt punct de vedere.

Stiu sigur, pentru ca Maya spune asta despre mine, ca o sa fiu o bunica grozava. Mai spune despre mine ca isi doreste sa fie cu copiii ei o mama la fel de buna cum am fost eu pentru ea. Si mai cred ca sunt o mama curajoasa, o mama care a avut puterea de a creste un copil liber sa faca alegerile pe care le-a vrut, sa fie fericit, am crescut un copil care sa aiba incredere sa fuga spre mine si nu de la mine, in alta parte. Si iti trebuie curaj pentru asta. Este foarte simplu sa cresti un copil docil sau un bun executant, un soldat, care se aliniaza in formatie.

Cum este Maya?

Maya este prietena pe care as da-o oricui n-a intalnit un om minunat, generos, empatic, destept, onest. Este un om foarte frumos. Este tot ce am facut eu mai bun pe lumea aceasta.

Ce va place cel mai mult sa faceti impreuna cu ea?

Maya a fost prima care mi-a spus “te iubesc, dar nu te plac mereu”. Atunci mi-am ridicat sprancenele si am zis “cum adica nu ma placi mereu?” si mi-a spus: “sunt momente in care nu te plac, nu te suport, ma enervezi”. Atunci am realizat ca nici eu n-o plac tot timpul, chiar daca o iubesc mereu. Asa ca nu orice lucru imi face placere sa-l facem impreuna, dar uite ca ne place sa calatorim impreuna si avem in fiecare an vacanta noastra de fete, in care ne ducem intr-o destinatie noua si timp de cateva zile suntem doar noi doua, cu plusurile si cu minusurile fiecarei convietuiri, in care vorbim despre baieti, despre visuri, despre nevoi, despre ce ne lipseste.

La ce credeti ca v-a mostenit Maya?

La bucurie. Are un fel de a se bucura de lucrurile pe care le face, cred ca acest lucru l-a mostenit de la mine. Bucurie, e de fapt, cuvantul care defineste tot ceea ce fac eu. Sunt un om care imparte bucurie.

Si care primeste in schimb…?

O, da, foarte multa!

Eu cat am fost gravida nu m-am enervat niciodata pe nimeni, atunci cand aparea o problema eu spuneam ca trebuie sa fac un copil, de aceea nu-mi permit sa fiu nervoasa si colegii mei imi spuneau “n-ai putea sa fii gravida tot timpul?” (rade)

Acum sunt in acea stare in care eram atunci cand eram gravida. Dupa aproape 20 de ani am revenit la starea aceeea, in care foarte rar ma mai enervez sau nu ma mai agat de probleme.

Daca tot ati deschis subiectul, cum a decurs sarcina?

Atunci cand am aflat ca sunt insarcinata aveam emotii foarte mari, pentru ca tatal Mayei era cantaret si era deja intr-o ascensiune importanta. Stiam ca imi doresc foarte mult acest copil si ma temeam de reactia lui. Oricum eram hotarata sa-l fac, dar as fi vrut sa-si doreasca si el, si din fericire pentru mine, atunci cand i-am spus ca sunt insarcinata, reactia lui a fost: “asta inseamna ca o sa fii mai fitoasa in urmatoarele 9 luni?”. A fost tot ce a putut spune el mai dragut, dar deja era foarte mult pentru mine.

La patru luni, atunci cand am mers la ecograf, mai mult ca sa-mi confirme ca sunt insarcinata, pentru ca ma simteam atat de bine, incat imi spuneam “nu se poate, in afara de faptul ca-mi cresc sanii si burta eu nu am nicio problema. Va rog, sa-mi confirmati ca sunt insarcinata!”.

Inca nu se vedea sexul copilului, dar din “povestile babelor” toate semnele indicau ca ar fi baiat, ii si alesesem numele, ne-am pregatit pentru un baiat si la sapte luni medicul a spus “uite ca se vede ce este! Vreti sa stiti? E fetita!”. Si tatal Mayei a avut o reactie absolut halucinanta: “Si nu se mai poate face nimic?” (rade).

Am avut langa mine niste prieteni foarte buni, pentru ca el era mult timp plecat. Eu stiu sa cer ajutor si am cerut ajutorul prietenilor mei care au fost acolo langa mine. Nasul Mayei este un actor care traieste la New York acum, dar atunci era aici si mergea zilnic sa-mi cumpere cate un tort de inghetata. Era in datoria lui asta!(rade)

Inseamna ca asta a fost pofta din sarcina?

Da, inghetata!

Cum a fost ziua in care ati nascut-o pe Maya?

Am nascut prin cezariana. In acea dimineata m-am dus la radio, apoi la coafor sa ma fac frumoasa pentru intalnirea cu copilul meu, pe urma m-am dus la biserica sa ma rog, apoi m-am dus acasa, l-am trezit pe tatal copilului si i-am zis “hai sa mergem ca trebuie sa nasc”.

A treia zi dupa ce am nascut, am facut sedinta de redactie in spital, a venit directorul de vanzari cu directorul de programe acolo si, cu plosca in mana ma plimbam pe coridor, ba chiar le ajutam pe mamele de acolo.

Acum inteleg de ce mai multi dintre cei care va cunosc spun ca aveti abilitatile unei Super femei cu Super puteri…

E o forta care probabil apare atunci cand cred in ceea ce fac. Sunt credincioasa. Cred intr-o forta, intr-o energie universala. Simt, atunci cand nu sunt conectata. Simt, atunci cand ma conectez acolo si stiu ca, atunci cand cred cu toata fiinta mea in ceva, n-are cum sa nu-mi iasa. Nu-mi las niciodata un plan “B”. Merg pana unde inteleg ca se poate, dar stiu sa fac pasul inapoi, daca realizez ca efortul este prea mare si nu sunt dispusa in momentul acesta sa-l fac. Am invatat sa renunt si cred ca este unul dintre lucrurile cele mai importante pe care eu le-am invatat in viata.

Ati alaptat?

Foarte putin am alaptat, pentru ca nu am avut lapte, cam o luna si jumatate. O cantaream foarte rar pe Maya, iar la un moment dat nu s-a mai trezit, si cum dormea, am pus-o intr-un prosop si am fugit cu ea la spital, iar cand am ajuns acolo sefa sectiei de neonatologie, o ardeleanca foarte simpatica, mi-a zis: “Tu, nicio taranca nu vine cu copilul mort de foame, numai la intelectuali li se intampla asa ceva!”. (rade) Pentru ca am incercat sa fac tot ce imi spuneau altii sa fac, in loc sa-mi ascult instinctul, sa-mi urmaresc copilul, sa fiu atenta la ce simt.

Care a fost cel mai dificil moment din cresterea Mayei sau din viata de mama, pe care chiar ati considerat-o o adevarata provocare?

Cel mai greu moment din viata mea de mama a fost inceputul scolii, pentru ca pana atunci totul se intampla intr-o zona mai putin stricta. Inceputul scolii m-a obligat pe mine sa ma organizez foarte bine si dupa doua saptamani de scoala m-am dus la invatatoarea Mayei si m-am intrebat “Ce caut eu in viata mea, ca nu m-ai inteleg nimic din ce e aici”, pentru ca trebuia sa am grija sa aiba pregatite, dimineata – mancarea, ghiozdanul, ciorapeii, apoi isi uita la scoala penarul, fugeam sa cumpar altul in ultimul moment. Imi spunea seara tarziu ca ii trebuie nu stiu ce caiet special si alergam sa-i gasesc acel caiet, pentru ca nici nu putea concepe sa se duca fara el. Nu puteam sa-mi pun copilul intr-o postura neplacuta. Nu aveam voie sa intarziem, pentru ca Maya se simtea foarte prost si ma certa daca intarziam vreodata si trebuia ea sa intre mai tarziu la ore.

Maya este o justitiara, e luptatorul dreptatii, respecta regulile si ma obliga si pe mine sa fac acelasi lucru, poate chiar daca eu una nu le-as fi respectat cu aceeasi strictete.

La gradinita a fost?

Da, a fost la gradinita, dar acolo n-a fost o problema. Eu mergeam si faceam desteptarea cu grupa ei. Intram si ii ridicam pe toti in picioare si cantam “Dimineata ne trezim” si copiii repetau dupa mine, “si spre gradi noi pornim”, “Suntem cu zambetul pe fata, in fiecare dimineata”. Faceam sir indian si mergeam la directoare. Stia toata gradinita, “iar a venit mama Mayei” (rade). Pe vremea aceea lucram la radio, n-aveam nicio treaba cu partea aceasta de entertainment, dar a fost locul in care mi-am exersat eu abilitatile.

“Adolescenta exorcizeaza parintii…”

Da, adolescenta este perioada de exorcizare a parintilor, fiindca un adolescent poate sa scoata din tine toti dracii, despre care nici nu stiai ca sunt acolo.

Inseamna ca ar trebui sa ma bucur de perioada prescolara in care se afla baietelul meu…

O, da, da! La fete perioada aceasta incepe de la 11-12 ani, la baieti e mai tarziu, pe la 14 ani…

Desi e un baietel chiar cuminte, ma gandesc ca…

Si Maya a fost zana! Pana la 12 ani a fost perfecta! Si la 12 ani s-a culcat seara printesa si s-a trezit dimineata diavolita. Uite asa, peste noapte. Dupa care si-a revenit, tot peste noapte, pe la 16 ani.

Patru ani de zbucium…

Patru ani in care iti vine sa-i faci poster! (rade)

Si puiul a crescut, si-a desfacut aripile si a zburat. Ce face acum Maya?

Maya studiaza la Londra ultimii doi ani de liceu. Vrea sa devina actrita, dar e pasionata foarte tare si de journalism. Acum incearca sa se hotarasca pe care din cele doua domenii sa mearga pentru facultate. In sistemul Cambridge, in ultimii doi ani de liceu iti alegi trei materii pe care le studiezi, atat. Ea studiaza media, actorie si literatura engleza.

Citisem ca va pregateati sa dati la facultatea de istorie, pentru ca “visul maxim in perioada aceea era sa devin profesoara de istorie, maritata cu un preot”. Cel putin asa visa bunica dumneavoastra. Idealul pe care-l visati pentru Maya care este?

Da, acesta era visul bunicii mele, visul ei de confort…

Mi-e imposibil sa vizualizez. Maya mi-a spus ca ea se vede in America facand film si eu am intrebat-o: “daca tu te vezi in America facand film, pe mine unde ma vezi?” si mi-a zis: “in avion, facand naveta intre tara si mine, sa fii acolo cand am nevoie de ajutorul tau”.

Eu sunt perfect constienta ca meseria pe care o fac astazi nu exista acum 30 de ani, la fel cum probabil Maya va profesa peste 20 de ani ceva, ce nici nu ne putem imagina astazi c-ar putea sa treaca drept profesie. Si mi se pare ca la viteza cu care se schimba lucrurile este absolut inutil sa te concentrezi ca sa cresti un copil specializat in ceva, cand de fapt ar trebui sa-l cresti sa se descurce in orice situatie.

Pentru mine a fost important asta, eu m-am gandit tot timpul: daca eu mor maine, ce-i las acestui copil? Ce stie el sa faca? Ce stie el despre viata?.

Cred ca orice mama ar trebui sa-si creasca astfel copilul, gandidu-se ca poate sa plece maine si atunci, cum vrei sa-si aminteasca el despre tine? Ce vrei sa-si aminteasca, despre cum ii impuneai reguli? Cum il pedepseai ca nu si-a asezat hainele? Cum il bateai ca lua o nota mica la scoala? Cum il pedepseai ca a fost obraznic? Sau vrei sa-si aminteasca despre cum il invatai ca merita tot ce-i mai bun si ca o sa reuseasca?

Uite, eu am avut o discutie cu Maya, de curand, la Londra, in care ii explicam ca atata timp cat suntem cu noi, cat ne facem noua lucruri, cat ne iubim pe noi, nu suntem singuri. Noi devenim singuri doar cand ne abandonam pe noi. Cat esti cu tine, nu esti singur. In rest, venim si plecam singuri.

Si m-a sunat dupa cateva zile sa-mi spuna ca “stii, ai dreptate”.

Eu imi fac mie, bucurii, Inga, eu imi cumpar flori. Azi dimineata mi-am cumparat 6 buchete de lalele albe, pentru mine, pentru sufrageria mea, pentru casa mea. Le zambesc oamenilor pe care ii intalnesc in trafic. Am dimineti in care iau telefonul si trimit mesaje oamenilor: “buna dimineata, sa ai o zi excelenta!”. Din cei 200.000 de mii care ma urmaresc, aleg aleatoriu 50 de persoane si le trimit mesaje, iar reactia lor este: “Wow, ce dragut. Merci”. Si uite asa am facut un schimb de energii.

Care este cel mai bun sfat de parenting?

Eu nu cred in parenting, sa-i spunem mai bine “parinteala”.

Mie imi place foarte mult citatul pe care il am pe “Pledoarie pentru mami si tati”, si anume: “In spatele unui copil lumina e un parinte soare” sau daca il traducem altfel, tu n-ai cum sa cresti un copil fericit, daca tu esti trist si viata ta este un dezastru. Fii fericit, ca sa poti creste un copil fercit. Investeste in tine, fa alegerile corecte pentru tine si nu te mai ascunde in spatele copilului tau pentru slabiciunea de a fi cine vrei sa fii. Cred ca aici este cheia succesului a unui parinte bun.

Exercitiu de imaginatie: la un moment dat veti avea un ginere. Ce fel de mama soacra credeti ca veti fi?

Va trebui sa ma straduiesc foarte tare sa nu fiu partizana, intr-o parte sau in alta. Tendinta e de a face alianta cu el, ca sa o sustin pe Maya. E mult mai simplu sa ti-l faci pe el prieten, pentru ca ea te iubeste oricum neconditionat. Cu siguranta ca as fi de partea copilului meu, orice ar fi, dar m-as stradui sa-l fac pe iubitul ei sa se simta confortabil in relatia cu mine si sa nu ma perceapa ca pe un dusman.

Intrebarea mea preferata: sunt convinsa ca ati reusit sa o invatati si continuati sa o invatati tot felul de lucruri pe Maya, dar ce ati invatat dumneavoastra de la ea?

Maya m-a invatat sa ma opresc din malaxor si sa ma uit un pic la nevoile mele si ale celorlalti. Maya m-a invatat sa ascult, sa iubesc neconditionat. Unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care mi le-a spus Maya a fost “daca te-ai vedea prin ochii mei, ai sti cat esti de frumoasa”.

Pentru ca sunteti mereu printre copii sunt convinsa ca ati auzit poate cele mai nastrusnice dorinte din partea lor. Ce-si doresc copiii cel mai mult?

Timpul, atentia si iubirea parintilor lor. Atat.

In relatia cu copilul, unde gresesc parintii?

Ca nu se pregatesc pentru statutul de parinte. Foarte multi dintre ei nu constientizeaza ce responsabilitate imensa inseamna un copil. Il iau ca atare, se trezesc nepregatiti. Eu de aceea mi-am si spus “antrenorul parintilor”, pentru ca ne lipseste antrenamentul de a fi parinti. Cea mai grea intrebare pentru un parine nu este despre ce mancam, unde dormim, cu ce ne imbracam, ci “de-a ce ne jucam?

Parintii nu stiu sa se joace cu copiii lor, nu au acest exercitiu. Cand copilul intreaba “tati, de-a ce ne jucam?”, el se blocheaza. Eu nu stiu intamplator toate jocurile. Acum o sa iasa si cartea cu jocuri de jucat primavara, o alta serie de 50 de jocuri, tocmai pentru ca mi-am dat seama ca, si mie mi-a fost greu sa-mi vina ideile foarte repede, mi-am dat seama ca, daca eu, care sunt mama jocurilor, am momente de blocaj, cu siguranta ca si pentru ceilalti este foarte greu.

Eu chiar am avut cereri de la parinti care imi spuneau: “invata-ne si pe noi sa ne jucam cu copiii nostri!”. Cred ca aici este greseala cea mai mare, pe care o facem noi, parintii. Nu ne pregatim pentru asta, ca ni se pare ca nu e nevoie de munca pentru dezvoltarea unei relatii cu copilul. “Eu l-am facut, trebuie sa mai si muncesc pentru ca sa am o relatie buna cu el? El ar trebui sa ma asculte!”.

Alte mame din viata reala pe care le admirati sau de la care ati avut de invatat?

Sunt foarte multe! Cunosc foarte multe mame pe care le admir. Sunt femei pe care le stiu din sala de spectacol, mame cu care nu am vorbit niciodata in afara spectacolului, dar e un anume schimb de energii intre noi in timpul show-ului. Si vin asa cativa ani la rand si ne stim.

Si din zona publica stiu mame foarte frumoase, pe care la admir foarte tare, dar as vrea sa nu dau nume, pentru ca nu vreau sa uit pe cineva, chiar sunt foarte multe. Vine o generatie de parinti care vor sa fie parinti buni pentru copiii lor.

Pe noi ne-a asezat Dumnezeu, cumva intre parintii si copiii nostri. Noi suntem generatia celor care trebuie sa-i invete pe ceilalti sa spuna “te iubesc”. Eu trebuie sa o invat si pe mama mea sa-mi spuna te iubesc, pentru ca nu stie sa spuna, trebuie sa o invat si pe fiica mea.

Ei (n.a: generatia noua de parinti) nu vor mai avea aceasta problema.

Iti dai seama foarte mult despre ce reprezinta un parinte dupa felul in care vorbeste despre propriul copil, despre ce asteptari are, ce griji, ce visuri, ce frustrari sau nemultumiri are…

Eu ii recunosc la spectacolele mele pe parintii care au adoptat copii. Ei nu se simt ca si cand ei sunt proprietarii copiilor lor. Parintii care adopta copii trec printr-un proces foarte greu de adoptie si asta ii face sa nu uite ca nu sunt “proprietari”.

Noi, cei care am nascut, ii tratam pe copii ca pe niste bunuri personale.
Un parinte care a adoptat va fi mult mai atent la felul in care se poarta cu copilul lui.