Ai nevoie de curaj sa lasi joburile de publicitate si comunicare online in Bucuresti si sa mergi in Vaslui pentru a-i ajuta pe oamenii de acolo? Sau poate ca ai nevoie de multa dragoste pentru oameni?

„Orice act de daruire ma face fericita: din timpul meu, din bunurile mele. Ma intreb mereu: din perspectiva vesniciei, cata nevoie am eu de lucrul asta? Poate in viata altcuiva ar face o diferenta mai mare?”, spune Magda Savuica, fondatoarea proiectelor „Dragoste in actiune” si „273 de locuri pe care trebuie sa le vezi inainte sa pleci din Romania”.

Ti-am pregatit povestea unei femei puternice, generoase si iubitoare de oameni.

Citeste si Superfemei. Supermame. Povesti de viata

Cine este Magda Savuica?

In cele cateva plimbari ale mele cu avionul am realizat ca iubesc sa privesc lucrurile de deasupra vietii. Si am invatat in viata sa ma opresc si sa privesc lucrurile in perspectiva: cine sunt eu, de ce fac toate lucrurile pe care le fac, ce e dincolo de viata asta scurta?

Realizez ca, de acolo, de sus, nu sunt decat o picatura de om si ca lumea asta e mai complexa decat lucrurile in care ne infundam noi capul ca strutii: multinationale, calatorii, soti si copii, gradinite de lux si masini. Si dupa? Ce urmeaza?

Eu nu sunt nici vreun geniu, nici n-am fost vreun student extraordinar, n-am nicio calitate care sa ma deosebeasca neaparat in multime. Dar spune intr-o carte draga mie, in Biblie, ca omul caruia i se iarta mult, iubeste mult. Cred ca sunt omul care a ajuns sa iubeasca mult pentru ca i s-a iertat mult.

Am crescut in Bucuresti intr-o familie cu 12 copii. Tatal meu e pastor intr-o comunitate mica langa Bucuresti, asa ca de mici am avut antrenamentul scolii biblice, dar si antrenamentul empatiei si al ajutorarii celor nevoiasi.

Iubesc dreptatea, scrasnesc din dinti atunci cand vad oameni lipsiti de aparare, ma bag inconstient in unele situatii in care ii vad pe cei lipsiti de aparare, femei abuzate, nedreptati.

Am lucrat in Bucuresti in social media, am cochetat cu publicitatea, cu project managementul si cu leadershipul la un nivel neinsemnat. Undeva acolo, Cerul imi pregatea drumurile si imi deschidea usile, ca sa ma pregatesc cu toate calitatile necesare de a infiinta o asociatie la Negresti si de a forma o comunitate online prin care sa ii ajutam pe cei in nevoie din zona Vaslui.

Ce te face pe tine cu adevarat fericita? Ce te motiveaza?

Imi place sa citesc ceva inteligent, sa mananc, sa stau la soare, sa muncesc. Iubesc natura si linistea. Ma dispera Bucurestiul. Nu mai aveam liniste sa imi aud gandurile, sa ii ascult pe cei din jur. Ajunsesem o nefericita. In Negresti am combinatia perfecta de natura si de liniste, dar si de agitatie si efort, muncesc cum nu am mai muncit in viata mea.

Teodora, fetita de care am grija, ma face incredibil de fericita. Vine dintr-o familie zbuciumata, monoparentala, care a fost mereu in vizorul protectiei copilului, pentru ca ei si fratiorilor ei le lipsea mereu cate ceva.

M-am implicat activ in viata lor, iar pitica sta cu mine, mai ales in perioada cand e foarte frig pe ses, acolo unde locuiesc ei.

Iubesc sa-i ascult fericirea de dimineata, bucuria cu care intampina oamenii, cu care se joaca. Am invatat-o sa faca semne care inseamna te iubesc, sau sa dea pupici, sa mangaie oamenii.

Sa vezi o mogaldeata de un an jumate, care nu a avut nevoie decat de un an de dragoste care sa arate dragoste mai departe, mi se pare incredibil. E o minune.

Orice act de daruire ma face fericita: din timpul meu, din bunurile mele. Ma intreb mereu: din perspectiva vesniciei, cata nevoie am eu de lucrul asta? Poate in viata altcuiva ar face o diferenta mai mare?

Cum a inceput proiectul “273 de locuri pe care trebuie sa le vizitezi inainte sa pleci din Romania” (273 reasons to visit Romania)? Dar “Dragoste in actiune?”

Proiectul 273 l-am inceput in paralel cu jobul meu, in anul 2008 si il faceam cu drag zilnic. Acolo am invatat despre management online, comunicare cu multi oameni, prezenta online.

Tot in paralel cu joburile pe care le aveam in publicitate sau comunicare online, am inceput proiectul Dragoste in actiune in anul 2011.

Am venit la Negresti cu o echipa de tineri de la Biserica Baptista Sfanta Treime si l-am cunoscut aici pe pastorul Paul Marica.

M-a impresionat atat de tare implicarea lui in vietile familiilor in situatii critice, nevoile esentiale ale oamenilor de aici si brusc toate problemele mele au fost mai mici sau mai neinsemnate.

Asa ca am inceput sa strang bunuri si fonduri, si cel putin de doua ori pe an sa le aduc la Negresti.

Anul trecut am ajuns intr-o faza extrem de extenuanta, la o epuizare fizica si psihica, catalogata de unii drept depresie. Ma durea carnea pe mine, voiam mai mult de la viata si nu stiam incotro sa ma indrept.

Dupa ce mi-am dat demisia si m-am refacut cateva luni bune, stresandu-mi surorile care m-au ingrijit ca pe un copil mic, m-am gandit: “Daca ma duc la Negresti, ce am de pierdut? Nu am nevoie de prea mult, ma descurc sa lucrez, dar si sa ajut oamenii cu cat voi putea”. Si am pornit spre Negresti.

Scrii un jurnal online pe pagina de Facebook, acolo postezi poze si impartasesti din emotiile si experientele traite. Care au fost momentele cele mai dificile cu care te-ai confruntat pana acum?

Of, Doamne…(zambeste). Meciurile pe care le am cu adolescenta de 16 ani cu trecut traumatizat de care ma ocup. In durerea ei, spune uneori lucruri care ma fac sa ma simt mica si neinsemnata, imi vine sa fug in lumea larga.

Dificil e si lucrul cu adultii, cu familiile. Uite cu familia Teodorei, de exemplu. Incerc, pas cu pas, sa o ajut pe mamica ei sa fie mai responsabila cu ceilalti copii, cu lucrurile pe care le au. Ma descurajez des in privinta asta, un an de zile nu e suficient pentru schimbari de mentalitati.

Iar minciuna oamenilor de aici… pff. In general, in zona asta, din cauza luptei pentru supravietuire se dezvolta extrem de mult abilitatea de manipulare si minciuna. Si pe mine ma dispera sa vad oameni – pe care ii cred apropiati si pentru care eu sunt o carte deschisa – cum ma mint cu seninatate, doar sa-si obtina scopul. Mi-e greu sa ma obisnuiesc cu asta.

Injuraturile, amenintarile, ura. E asa dificil sa ramai un om senin in atata intuneric, mai ales cand tu iti oferi cea mai buna versiune a ta.

Unde sau in ce iti gasesti energia? Dar puterea?

In comunicarea cu cel care ma priveste in perspectiva, cu Dumnezeu.

Prin natura, cantec, oameni care ma inspira, familie, carti ale unor oameni care au facut mult mai mult decat fac eu, din zambetele Teodorei, din imbratisarile Roxanei, din rasul copiilor care chicotesc pe strada si striga dupa “doamna Magda”.

Care au fost cele mai importante lectii pe care le-ai invatat de la oamenii cu care ai interactionat sau pe care i-ai ajutat?

Inainte sa ma mut aici, viata mi-a invatat o lectie: sa nu judec. Sa nu pun etichete, sabloane, sa mi se para ca stiu eu bine pe cineva sau ca sunt mai desteapta.

Noi, oamenii, suntem atat de lasi cateodata, pentru ca nu vrem sa ne mai batem mintea sa ii intelegem pe altii, ii bagam in sertarase si le dam nume: tigani, asistati social, femei batute, dar proaste ca nu pleaca, etc.

Fiecarui om de pe planeta asta merita sa i se spuna povestea sau sa se scrie o carte despre el. Cum a ajuns, unde a ajuns? De ce nu s-a putut ridica? Oare pentru ca parintii l-au facut mereu prost si cei din jur au ras de el? Oare pentru ca i-au rupt intentionat piciorul, atunci cand era mic, doar ca sa-l trimita la cersit? Oare pentru ca a avut cate 3 zile in care nu manca nimic si atunci bucuria lui era o Coca Cola?

Cati ochi frumosi, atatea povesti. Povesti care merita cel putin ascultate si intelese fara preconceptii.

Vezi si Povestea Adelinei Mitrofan Badea: ,,Sarcina este de simtit si de trait”

Ai foarte multe poze cu copii frumosi, o sa-ti adresez o intrebare mai personala: ai copii, iti doresti sa ai copii?

Nu am copii inca. Mama a visat de cateva ori ca voi avea doua fetite blonde. Deocamdata am in grija o fata de 16 ani si una de 1 an, care au propriile mame pe care le vedem periodic si care se implica in cresterea lor.

Ma speria asa tare ideea de copii, mai ales cand eram in Bucuresti. E asa mare tevatura pana te hotarasti sa ai un copil, de zici ca trebuia sa proiectezi cate o casa a poporului pentru fiecare dintre ei.

La Negresti viata pare mai lejera, mai frumoasa, mai spatioasa. Imi doresc cat de multi copii, naturali sau ne-naturali. Depind insa de Cer sa-mi dea rabdare si energie, ca resurse sa ii cresc se vor gasi oricand.

Copiii sunt o minune de la Dumnezeu in viata unui om, cu toti mucii, plansetele si ochisorii lor zglobii. Sunt speranta pentru viata atunci cand ti se pare ca tu nu mai esti suficient de frumos si zglobiu sa infrumusetezi lumea asta. (rade)

Cum arata o zi obisnuita din viata ta?

Neaparat dorm cu telefonul pe modul “silentios”. Multa lume din zona are numarul meu si primesc zeci de apeluri pana la ora 9, cand mi-ar placea sa ma trezesc. Dar ma trezesc cu Roxana la ora 7, ea se pregateste de scoala, eu o sacai pe langa sa isi ia haine mai groase, mancare la ea, toate caietele etc. Dupa care ma imbrac si incep sa raspund la telefoane, in timp ce o astept pe Teodora sa se trezeasca. De obicei, daca-i dau lapte pe la 4 dimineata doarme bine pana pe la 10.

Tot atunci incep si oamenii sa vina la poarta si sa strige “Doamna Magdaaa”. Majoritatea cer alimente, hainute pentru copii, scutece sau au diferite urgente. In zilele in care nu mergem pe teren in satele dimprejurul Negrestiului, stam acasa si vorbim cu oamenii care vin la noi din jurul orasului: mahala, sat, etc

Apuc sa mananc prima masa pe la ora 14, atunci cand vine si Roxana de la scoala. In rest, viata mea e o continua alergare intre zeci de apeluri, contracte, comunicare cu oamenii, pachete primite la sediu sau oameni din zona care ma ajuta la treaba.

De obicei, ziua de lucru se incheie in jur de miezul noptii dupa ce scriu jurnalul zilei si raspund la mesajele primite in privat. Cand dorm fetele si cand imi termin treaba, atunci am putin timp sa ma deconectez si eu.

Mi se pare ca traiesc asa de multe intr-o zi aici, poate cat intr-un an in alta parte.

Magda, este un proiect foarte frumos!  Cei care doresc sa te ajute sau sa doneze lucruri pentru oamenii din Vaslui, unde ar putea sa te gaseasca? De ce lucruri ati avea mai mult nevoie acolo?

Primim bunuri pentru oamenii pe care ii ajutam la sediul nostru din Negresti. Prin posta, curier sau de la cei mai curajosi, transporturi mari cu ajutoare adunate intr-un anumit oras. Sunt foarte multi cei care se mobilizeaza asa si in loc sa plateasca curierul prefera sa umple o duba pe care o trimit la noi.

De asemenea, cei care ne urmaresc povestile, se pot implica si dona pentru cazuri specific, pe care le prezint in jurnalul meu zilnic (pe pagina personala sau pe Dragoste Desculta).

Cei mai curajosi pot “adopta” o familie, adica vor putea sa ia legatura cu acea familie, sa se imprieteneasca, sa ii ajute material, dar sa aiba si sansa sa contribuie la evolutia si educatia lor.

Bineinteles, e munca multa, e implicare la nivel emotional, presupune vulnerabilitate si multa dragoste. Dar e o sansa uriasa sa incepem sa ne gandim mai mult la altii si mai putin la noi. Sa privim lucrurile din perspectiva vesniciei.

Nevoile sunt diverse: de la lemne, alimente, pachete pentru proaspete mamici (siropuri, biberoane, scutece, hainute) pana la ghete si haine pentru copiii care merg la scoala, rechizite, paturi groase, asternuturi, alimente.

E nevoie de dragoste in multe forme.

Iti multumesc si iti tin pumnii sa bucuri cat mai multi oameni!

Vezi si Povestea Anei Maria Gombos, profesoara necasatorita care a adoptat o fetita

Autor: Inga Stoian