Varsta de gradinita, 3-5 ani este una critica, o perioada cruciala pentru parinti dar si pentru copii, in care inca mai putem sa influentam viitorul tipar alimentar al copilului nostru astfel incat, in drumul catre maturitate sa tinem departe de copiii nostri obezitatea si tot cumulul de riscuri care vin odata cu ea. Despre meniul echilbrat de la gradinita, ne ofera mai multe detalii dr. Elena Tambrea, de la Clinica de Nutriție KiloStop.
Odata cu inceperea scolii, si gradinitele isi deschid portile pentru a-i primi pe cei mici, venind in sprijinul parintilor cu materii atractive si diverse programe after school. Acestea pot sa ocupe in unele cazuri mai mult de jumatate de zi astfel incat parintii sa isi desfasoare nestingheriti activitatea de la birou sau de la munca.
De obicei gradinita vine si cu un meniu saptamanal prestabilit, gatit in interior sau procurat prin firme de cattering, meniu pentru care cei mai norocosi dintre parinti pot sa-si dea sau nu acordul. Indiferent de caz este bine sa ne aruncam un ochi asupra meniului ce li se va impune copiilor si sa sesizam neregulile.
Din farfuria micutilor nu trebuie sa lipseasca niciun nutrient, nevoile lor calorice depasindu-le pe cele ale adultilor, datorita proceselor de crestere si dezvoltare prin care trec la aceasta varsta, dar si hiperactivitatii.
Asadar, in meniul lor trebuie sa gasim:
- proteine din carne, peste sau oua
- glucide complexe care sa le asigure aportul de energie precum paine, paste, orez integrale, cartof, mazare, linte
- grasimi bune care sa le sustina dezvoltarea sistemului nervos si activitatile cognitive: ulei crud de masline, peste gras, nuci, alune crude, dar si fructe
- legume proaspete pentru aportul de vitamine si minerale de calitate.
Pentru ca la gradinita meniul este alcatuit in proportie de 90% din mancare gatita, este recomandat sa cerem informatii si despre modul de preparare: daca se prajeste, daca se adauga unt sau ulei la preparatele coapte, in cazul sosurilor daca se calesc legume in ulei, daca se fac rantasuri, daca la preparare se folosesc legume conservate. Toate aceste gesturi culinare sunt de sanctionat si, daca este posibil, de inlaturat.
De asemenea, dintr-un regim sanatos pentru aceasta grupa de varsta trebuie sa lipseasca: snitelele si orice fel de paneuri, cartofii prajiti, carnea gatita cu piele sau prajita, ficateii prajiti, lasagna, pizza, ciorbele drese cu smantana, deserturile de tip patiserie, bauturile carbogazoase.
Iata si un tabel cu portiile potrivite pentru copii, in functie de varsta
Ce ramane? O multitudine de preparate echilibrate si nutritive: chiftelute la cuptor cu sos de legume scazut in apa, piure de cartofi si salata de varza; Supa/ciorba de vacuta sau de curcan cu doua felii de paine; pulpa de pui/curcan la cuptor cu cartof copt si salata de muraturi; ardei/rosii/dovlecel umplut cu salata de muraturi si o felie de paine; Ficatei la gratar sau cuptor cu pilaf de orez si salata de ardei copti si lista poate continua.