Povestea Anei Maria Gombos, profesoara necasatorita care a adoptat o fetita, este prima din seria Supermame. Superfemei, lansata de Superbebe.ro. Ana Maria Gombos este profesor de meserie si nu doar ca este foarte implicata in educarea copiilor, dar chiar ii iubeste. Am cunoscut-o pe vremea cand lucra in presa, fiindca a fost jurnalist inainte de a alege sa fie dascal la o scoala generala, si vorbea de pe atunci cu patos despre copii. Abilitatile de comunicare, insusite in Facultatea de Jurnalism si in cariera media au ajutat-o in noua ei meserie, dar si pe plan personal. De ce spun asta? Fiindca a ales sa devina mama, adoptand o fetita de la o familie maternala.

Desi profesoara necasatorita nu avea prea multe ajutoare, nu s-a dat in laturi de la greu, adica sa aleaga un copil mai mare, lucru mai dificil pentru un parinte adoptiv care trebuie sa-I explice mai multe lucruri delicate viitorului copil. Dar dorinta ei de a adopta un copil a fost atat de puternica incat a luptat pentru visul ei din rasputeri si l-a implinit. Ana Maria Gombos este una dintre Supermame si veti intelege imediat ce-i aflati povestea.

Citeste si Superfemei. Supermame. Povesti de viata

Cum ai stiut ca Sofia este cea aleasa?

Este ceva ce nu se poate descrie in cuvinte. Am stiut de cand am depus actele ca fetita mea EXISTA undeva si ma asteapta. Cand am fost sunata, pe 19 ianuarie 2017 sa merg sa o vad pentru ca „a aparut o gargarita in poienita” ( asa cum frumos s-a exprimat consilierul nostru de caz), am simtit ca EA este. Am simtit cu toata fiinta mea ca EA este iubita mea minunata, fara s-o fi vazut-o. Cand am vazut-o, a doua zi, pe 20 ianuarie, doar mi s-a confirmat ceea ce stiam deja. Parca strangeam in brate fericirea intregului univers.

Ce anume te-a facut sa mergi mai departe pe drumul greu al procesului de adoptie?

Nu a fost greu absolut deloc. Procedurile s-au simplificat foarte mult si eu am fost norocoasa ca la noi sa se termine totul foarte repede. 8 luni a durat totul. Stiu parinti care au adoptat si mai devreme decat mine.

Cine te-a incurajat si ti-a fost alaturi tot timpul?

Mama mi-a fost alaturi tot timpul, dar si prietenii mei, colegii de la scoala unde lucrez si, mai ales, copiii de la clasa unde eram diriginta. Cand am primit vestea cea mare eram la ei in clasa si am impartasit-o cu ei. Au izbucnit in aplauze si in tipete de bucurie si m-au imbratisat. Au fost clipe de neuitat pentru mine.

Ai avut momente in care vroiai sa renunti si cum ai mers mai departe?

Nicio clipa nu m-am gandit sa renunt, pentru ca totul a decurs perfect. Am avut oameni extraordinari, de la Protectia Copilului care mi-au fost alaturi in fiecare secunda si care m-au incurajat constant. Nu-mi va ajunge o viata sa le multumesc. Steluta Furniga si Nicoleta Neamțu, consilierele mele de caz si domnul Dan Mitran, juristul care s-a ocupat de toata procedura legala.

Cum a fost primul 1 martie si 8 martie cu Sofia?

Primul 1 Martie a fost extraordinar, in sensul ca ea nu venise inca la mine definitiv, statea tot la asistenta maternala si imi facuse mie un martisor prin tehnica quilling pe care l-a ascuns in buzunarelul unei geci ponosite. Cand mi l-a dat, m-a topit definitiv si am inceput sa plang de emotie. Il am si acum. E pastrat intr-o cutie de bijuterii.

De obicei parintii care adopta aleg copiii de varsta mica si foarte mica. In cazul tau care a fost criteriul esential dupa care ai ales-o pe Sofia?

Eu am vrut de la inceput un copil mai marisor, fiindca nu sunt casatorita si mi-ar fi fost foarte greu cu un copil mic, mai ales ca eram inscrisa si la examenul de obtinere a gradului didactic II si nu as fi putut intrerupe activitatea la scoala. Asta ar fi insemnat ca profesional sa o iau de la capat si ar fi fost mult mai dificil. Mai ales ca am invatat enorm pentru fiecare treapta profesionala, astfel incat sa ajung unde mi-am propus. 

Ce a fost cel mai greu in procesul adaptarii acasa pentru Sofia?

Cele mai grele momente au fost cele doua luni de la momentul cand am cunoscut-o pana am luat-o acasa definitiv. A fost chinuitor pentru amandoua. Desi vorbeam zilnic la telefon, plangeam amandoua. Ea ca ma vrea mai repede, eu ca nu o am mai repede.

Cu ce tare sau obiceiuri nesanatoase a venit Sofia si cum ati reusit sa scapati de ele?

Sofia a crescut intr-o familie maternala, nu la un orfelinat. A fost un plus pentru ea, fiindca era invatata sa faca foarte multe lucruri. Am avut de luptat cu comportamentul ei in societate si la scoala si cu vocabularul. La limbaj si exprimare lucram constant, asta cred ca nu se termina niciodata, nici macar in familiile cu copii naturali. Cu comportamentul in societate a fost putin mai greu. Sufeream foarte mult cand ii puneam rochite pe ea si o imbracam ca o printesa, iar ea se tavalea cu burta pe jos in praf. Cand vedea ca sufar, imediat isi dadea seama ca greseste si se corecta. Ma iubeste enorm si nu suporta sa faca ceva care sa ma supere. Este un copil extraordinar, din toate punctele de vedere. Se corecteaza si singura cand greseste, se cenzureaza, invata in fiecare zi de la mine si de la cei de langa ea si asta ma face foarte fericită. 

Ce sfaturi le-ai da parintilor care iau decizia sa adopte un copil?

Sa fie concilianti, sa inteleaga faptul ca sunt anumite proceduri care TREBUIE efectuate, cum ar fi anchetele sociale si discutiile cu cei care te cunosc. Pana la urma iei un copil, nu un obiect oarecare si trebuie ca acei oameni sa se asigure ca poti oferi un mediu securizant pentru copil. Sa nu sune in permanenta sa intrebe cand apare copilul, fiindca si acei oameni isi doresc la fel de mult ca noi sa adoptam. Ei chiar se bucura cand vad familii fericite, numai ca exista niste proceduri legale ce trebuie urmate. Sa aiba rabdare, sa o ia pas cu pas si sa inteleaga ca ce-i al lor e pus deoparte.

Sunt liste de copiii neadoptabili in orfelinate si putini parinti se incumeta sa aleaga un copil din aceasta categorie. Ce parere ai de acest fenomen: unii copii sunt prezentati chiar ca au diferite boli sau deficiente, iar la un control amanuntit nu sufera de aceste probleme?

Sa stiti ca nu exista doar copii cu probleme de sanatate in acea lista. Sunt si copii cu probleme de nationalitate sau de etnie, copii perfect sanatosi, sunt si copii mai mari care nu au fost adoptati pana la o varsta. Tot felul de categorii. Stiu doua familii care au adoptat copii din lista celor greu adoptabili si sunt adorabili. Sunt perfecti, pur si simplu. Pe mine ma bate gandul sa-i mai iau Sofiei o surioara si as cauta si in lista aceea. Cu ea as incepe, fiindca m-am convins ca si acolo sunt copii perfecti.

Daca ai avea puterea sa schimbi ceva in procesul de adoptie ce ai face?

Mi se pare putin nedrept ca in cazul copiilor greu adoptabili iti poti alege copilul, iar in cazul celorlalti nu. De asemenea, este frustrant ca in cazul copiilor greu adoptabili se accelereaza procedurile si au prioritate, pe cand in cazul adoptiilor firesti nu se intampla asta. Adica ori e o lege pentru toata lumea, ori o schimbi pentru toti. Adica de ce un parinte care adopta un copil greu adoptabil il poate lua acasa imediat, iar altul dupa cateva luni? Nu este corect nici fata de parinti, nici fata de copii. Asta as schimba.

Cand instinctul matern si sentimentele materne ai simtit ca s-au trezit la viata?

Cred ca l-am avut dintotdeauna foarte bine dezvoltat, dat fiind ca eu sunt foarte mamoasa cu elevii de la scoala, insa cu Sofia, am realizat asta cand a racit prima oara. La fiecare tuse de-a ei tresaream din somn si ma apucau grijile. Mergeam sa-i pun mana pe frunte, sa vad daca e bine. Atunci am realizat ca am instinct matern foarte bine dezvoltat.

Prin natura meseriei tale, ai tentatia de-a fi si profesor pentru Sofia? Cat de mult de implici in activitatea ei scolara?

Ooo, daaaa, foarte mult si, din pacate, uneori sunt cam exigenta cu ea. Imi reprosez asta, ii spun si ei ca ma simt vinovata cand mai ridic tonul din cauza lectiilor, dar ea nu se supara. Ma iubeste enorm si intelege ca tot ce fac fac spre binele ei si dintr-o dragoste imensa pentru ea.

Cand ai simtit ca Sofia te considera mama ei?

Pai Sofia m-a considerat mama ei din clipa cand ne-am cunoscut si asa m-a si numit. Dupa aceea, mi-a spus ca se ruga in fiecare seara sa apara mama ei ADEVARATA si cand am aparut, a stiut si ea ca eu sunt, deci a fost reciproc sentimentul.

Crezi ca exista vreo diferenta intre o mama naturala si una adoptiva?

Da, exista, nu pot nega asta. Eu nu m-am putut bucura de primul gangurit al fetitei mele, de primul cuvant spus, de primii ei pasi. ,,Bebelusia” este foarte importanta si creeaza legaturi indestructibile in primii ani de viata, insa in acelasi timp exista foarte multe lucruri comune si mereu spun ca exista atatea mame adoptive extraordinare si atatea mame naturale… mai bine sa nu le numesc. 

Ce inseamna pentru tine mama si cum ai vrea sa fii tu pentru Sofia?

Intre mine si mama mea este o legatura extrem de profunda, chiar daca nu semanam nici fizic, nici temperamental. Am invatat foarte multe de la ea, ma ajuta enorm cu Sofia, vine foarte des la noi.  Eu as vrea sa fiu pentru fetita mea mama, prietena, sora si confidenta ei. Sa aiba mereu increderea in mine pe care o are acum, iar legatura profunda care s-a desavarsit intre noi sa se pastreze vesnic. Toti cei care ne vad, ne cunosc, spun despre noi ca suntem minunate impreuna. As vrea ca asta sa nu se schimbe niciodata!

Ce iti doresti cel mai mult pentru Sofia?

Sa fie FERICITA si SANATOASA! Atat. In rest, stiu eu sigur ca Dumnezeu le aranjeaza pe toate.

Autor: Alexandra Manaila