[PARAG] Imediat dupa cea de-a doua aniversare a zilei sale de nastere, micutul tau se poate lauda ca, oficial, a intrat in cel de-al treilea an al existentei sale pe Pamant. De acum nu mai poti cumpara haine care au inscriptionata pe eticheta varsta in luni a copilului care ar trebui sa le poarte. Copilul tau incepe de acum sa semene mai mult cu o mica persoana decat cu un bebelus, asa cum se intampla cu putin timp in urma. Cam in aceasta perioada micutul tau va incepe sa scape de grasimuta specifica bebelusilor, va slabi putin, se va inalta, iar trunchiul lui se va mari. Proportiile corpului sau vor semana tot mai mult cu cele ale unui adult, indepartandu-se incet-incet de imaginea de bebelus cu care te-ai obisnuit. Ai spune ca toate aceste schimbari ar trebui sa fie de ajuns pentru moment si ca nu va mai avea energie pentru altele. Ei bine, tocmai depozitul de energie va creste. Va avea din ce in ce mai multa energie si nu de putine ori iti va veni sa spui „copilul asta nu sta locului niciun moment”. Acest lucru este absolut normal pentru aceasta varsta, varsta la care vrea sa cunoasca tot mai mult pentru ca intelege din ce in ce mai mult. Vei constata ca incepand de acum, somnul de dupa-amiaza nu va mai fi atat de lung cum te-ai obisnuit, deoarece creierul nu poate sta prea multa vreme in stare de relaxare. Vrea sa cunoasca. Asa ca profita cat poti de mult de timpul in care cel mic va dormi dupa-amiaza si fa-ti treburile tale. Copiii cresc foarte repede si de multe ori ne intrebam cand a trecut timpul, cand s-au transformat din sugari in bebelusi si din bebelusi in copii. Si tot asa, o sa ajungi sa te intrebi „Oare cand a intrat la facultate?”. Profita cat poti de acesta perioada si ca sa nu uiti aceste momente minunate, fa-ti o rezerva de fotografii si casete video peste care te vei uita cu mare drag odata cu trecerea timpului. [/PARAG] [SFAT] [HS]La doi ani si o luna, copilul tau va fi capabil sa faca urmatoarele lucruri: [/HS]
- poate stivui cuburile sau jucariile pentru a face turnuri si zgarie-nori.
- miscarile de la calcai la degetele de la picioare sunt mult mai dezvoltate in timpul mersului, iar copilul poate sa mearga cu mai multa siguranta si precizie decat acum cateva luni.
- de acum va incepe sa inteleaga si sa pronunte clar pronumele personale. Cel mic va folosi cu regularitate „eu”, „al meu” si „tu”
- ii place sa-l bagi in seama tot mai mult, iti atrage atentia cand nu te joci cu el si va cere din ce in ce mai multa atentie si concentrare din partea ta.
- ii place sa asculte in fiecare seara povestea pe care i-o citesti si pare ca fara ea nu poate adormi. Desi pare greu de crezut, vei observa ca daca vrei sa sari un rand sau un paragraf din poveste, iti va atrage atentia. La aceasta varsta copiii sunt capabili sa memoreze orice, mai ales povestea lor preferata. [/SFAT]