Lochia, sangerarile de dupa nastere
Imediat dupa ce bebelusul tau vine pe lume, vei avea pierderi de sange care au aspect diferit, cu scurgeri de sange de culoare rosu deshis, si cu o abundenta substantial mai mare decat erai obisnuita in perioadele de ciclu. Daca totusi e extrem de abundent, necesitand schimbarea unui absorbant la intervale mai dese de 4 ore, de exemplu, atunci este indicat sa consulti medicul. In mod normal, aceste scurgeri incep sa scada dupa o saptamana, iar culoarea se va schimba in rosu foarte pal, apoi va deveni rosu-maroniu, iar spre sfarsit va fi alb-galbui dupa care sangerarile se opresc. Aceste scurgeri sunt numite lochia si nu sunt sangerari menstruale. Ciclul menstrual revine mult mai tarziu, iar la unele femei chiar si dupa cinci-sase luni. De asemenea, vei observa ca dupa ce scade foarte mult pierderea de sange dupa nastere, dupa o saptamana si ceva, totusi va continua sa existe o scurgere blanda de un rosu deschis, care poate dura pana la sase saptamani. Daca totusi e abundenta, trebuie sa apelezi la medic. Ca sfat, medicii te vor indruma ca in toata aceasta perioada sa nu folosesti tampoane, ci doar absorbante, ca sa nu se obstructioneze scrugerile, si astfel sa se creeze un teren propice pentru bacterii ce pot duce extrem de usor la infectii. O alta cale de protectie si preventie este sa ai grija sa schimbi absorbantele des, chiar daca nu e neaparat nevoie, lochia fiind un teren foarte propice pentru bacterii.
Cand revin ciclul menstrual si ovulatia dupa nastere
La aproximativ 80% dintre femei ciclul menstrual revine dupa zece saptamani. Menstruatia revine odata cu ovulatia, dar in cazul femeilor care alapteaza poate sa intarzie. Cu toate acestea, nu uita nicio secunda ca totusi fiecare femeie este unica si are propriul ei regim hormonal, de aceea este dificil de stabilit cu precizie care este perioada in care ciclul menstrual trebuie sa revina dupa nastere, nu exista o regula stricta. Uneori poate reveni imediat dupa o luna de la nastere, dar pot trece si luni, uneori chiar un an de la nastere. Este important de stiut, de asemenea, ca ovulatia si menstruatia nu sunt legate una de cealalta, poti sa ai in continuare ciclul menstrual normal si regulat si sa nu ai ovulatie. Sau sa ai ciclu menstrual neregulat a carui data nu mai este determinata de data ovulatiei. Acesta este de fapt si motivul pentru care apar sarcinile neplanificate. Ovulatia revine in general in primele sase saptamani dupa nastere. Si tot in aceasta perioada est bine sa si iti consulti medicul ginecolog despre cand si cum ar fi bine pentru tine sa reincepi sa iei contraceptive. Aici exista o mica prejudecata care este pe jumatate valabila: se spune ca alaptatul este cel mai bun contraceptiv. Atunci cand bebe suge se trimit semnale glandei pituitare ca sa elibereze prolactina. Astfel, daca alaptezi constant, atunci intr-adevar ovulatia poate fi inhibata.
Simptomele premenstruale, cel mai bun semn ca revii la „normal“
Intrebarea pe care femeile si-o pun in general legat de revenirea ciclului menstrual si a ovulatiei este „cum stiu ca se intampla cu adevarat?“. Dupa descrierile medicale, in care sunt incluse date aproximative, dar mai ales aspect si simptome. Insa, evident, cel mai bun semn, chiar daca oarecum „babesc“, sunt simptomele premenstruale. E vorba de micul disconfort pe care-l simti de obicei inainte de ciclul menstrual. Mai ales ca organismul tau a suferit si inca mai sufera numeroase schimbari, prima menstruatie dupa sarcina poate fi dureroasa si poate provoca disconfort. De aceea prima menstruatie de dupa nastere poate fi destul de greu de suportat, mai ales ca ai atatea pe cap, si griji mult mai importante care trebuie sa te tina „pe picioare“. Majoritatea femeilor sufera de sindromul premenstrual, o stare in care coprul tau este sensibilizat la maxim, ai senzatie de voma, ameteala chiar, te balonezi, te doare capul usor, ai mici migrene sacaitoare, dar mai ales te dor sanii si apar dureri puternice in zona abdomenului. Ceea ce nu se intampla imediat dupa nastere, cand apare lochia (ce consta in scurgeri de sange amestecat cu mucus si resturi de tesut, in vederea curatarii uterului dupa nastere). E adevarat ca poate fi similara menstruatiei, insa de obicei este mult mai abundenta si prezinta cheaguri. Aceasta dureaza in jur de 2 saptamani.
Cum iti ajuti organismul
Ca in orice situatie, si in cazul revenirii ciclului menstrual poti sa-ti ajuti corpul sa grabeasca acest reglaj. Unele dintre acestea sunt dieta sanatoasa in primul rand, exercitiile fizice, dar mai ales adjuvante care te pot ajuta atat la reglarea ciclului menstrual, cat si sa scapi de neplacutele simptome premenstruale. Dieta din care sa nu-ti lipseasca nutrientii esentiali, dar mai ales mineralele, hidratarea, evitarea cosumului de alcool (atunci cand nu mai alaptezi, evident), tigarile, si nu in ultimul rand, odihna si fentarea stresului pe cat este posibil. Cat despre suplimentele alimentare, fara sfatul medicului, e bine sa le iei doar dupa alaptare. Acestea te scapa mult mai repede si mai eficient de crampele si durerile premergatoare menstruatiei.