Probabil ai fost la cursuri prenatale si acolo ai ascultat ce au spus consultantii despre ingrijirea bebelusului. Poate ai prietene care sunt mame si le-ai urmarit cum se descurca, ai vazut multe filmulete online despre cum sa schimbi un scutec, cum sa-i faci masaj, cauti informatii pe tot felul de site-uri despre somnul bebelusului, cauti trucuri magice despre cum sa-l linistesti atunci cand plange si tot asa. Ai citit carti despre primele luni cu bebelusul. Este excelent! Dar astazi as vrea ca pe langa toate acele informatii sa mai stii ceva. Iata ce trebuie sa auda o proaspata mamica.
O sa ai momente in care o sa te simti cea mai binecuvantata din lume. Dar o sa ai si momente in care o sa plangi. Din nimic. Din orice.
S-ar putea sa ai clipe in care iti va fi dor de sarcina, adica de acele momente in care simteai bebelusul cum misca, nu de acelea in care simteai ca “explodezi” si ca burta nu mai are cum sa mai creasca. O sa ai nevoie sa te recuperezi dupa nastere, atat fizic, cat si mental.
O sa ti se para ca perioada de nou-nascut este interminabila, dar crede-ma cand iti spun ca, va trece totusi foarte repede si culmea, chiar o sa-ti fie uneori dor de perioada aceasta in care puiul e mic si sta cuminte in pat. Doamne, atat de mic.
O sa plangi des. Stiu, ti-am mai scris. Dar chiar o sa-ti vina sa plangi din orice. O sa ai impresia ca nu stii multe, ca nu te descurci, ca nu stii ce sa-ti faci. O sa plangi ca ti-e somn. O sa-ti vina sa plangi ca ti-e greu sa alaptezi, ca nu ii prepare corect formula. O simti nevoia sa suni pediatrul in fiecare zi, in special noaptea.
O sa te simti singura. Chiar daca vei avea parte si de ajutorul partenerului, mamei, surorii etc. Vei simti ca “prietenii” tai parca nu prea vor mai fi in preajma, poate doar unii, dar foarte putini. In schimb iti vei face prietene-mame: in parc, langa bloc, in tot felul de grupuri online.
O sa observi cum puiul mic pe care nu stiai cum sa-l tii initial in brate astfel incat sa nu-l ranesti, sa nu pateasca nimic, in scurt timp abia de va mai incapea in bratele tale, iar hainutele ii vor ramane mici, va avea nevoie de hainute noi, de scutece mai mari.
Primele saptamani cu un nou-nascut nu sunt usoare. Dar ceea ce vreau sa auzi, proaspata mamica, este faptul ca te vei descurca, chiar si atunci cand vei avea impresia ca nu stii ce sa faci. Vei invata despre cum sa-l ingrijesti, despre ce are nevoie, despre cum sa-l intelegi mai bine, despre ce inseamna sa fii mama. Treptat, zi dupa zi. Ai rabdare.
Si ce vreau sa auzi este urmatorul lucru: ESTI o mamica minunata, chiar daca uneori te simti neincrezatoare in ceea ce faci, te asigur, toate ne-am simtit la fel la inceput!
Autor: Inga Stoian