Bebelusii au, inca de la nastere (si chiar inca dinainte de nastere!), unele reflexe si capacitati care ii uimesc pe parinti. Ei sunt capabili sa manance, au simturile dezvoltate, au capacitati intelectuale si de exprimare care ii ajuta sa se dezvolte si care se dezvolta odata cu ei.
Chiar din primele zile de viata, vei descoperi la bebelusul tau lucruri care te vor uimi. Micutul are dezvoltate reflexe care sunt in stransa legatura cu instinctul de supravietuire si nevoia de adaptare la mediu.
De cand „faci cunostinta“ cu micutul tau, vor fi dese momentele in care te va face sa te topesti de dragul lui si sa te emotionezi pana la lacrimi. Momentul in care se opreste din supt si te priveste, agitatia manutelor si picioruselor cand ii schimbi scutecul… te fac sa realizezi complexitatea si rapiditatea cu care se dezvolta bebelusul. Sa descoperim acum, impreuna, cateva din capacitatile uimitoare pe care bebelusul tau le are.
LAPTIC?
Una dintre primele necesitati ale bebelusului tau este aceea de a manca. Nevoia de hrana este o nevoie de baza. In general, copiii nascuti la termen au dezvoltat reflexul de a suge. Vei fi probabil surprinsa cand vei pune pentru prima data la san bebelusul si vei observa ca incepe aproape instantaneu sa suga. Laptele matern este cea mai buna hrana pentru copil in primele luni de viata, asigurand aportul de substante nutritive si anticorpi necesari bebelusului si totodata satisfacandu-i nevoia de lichide. Specialistii spun ca nou-nascutul recunoaste in lapte arome specifice si gusturi pe care le-a simtit cand era inca in burtica. Fiecare mama este surprinsa de asta. Mamele care pun copilul la san imediat dupa ce s-a nascut sunt fascinate de tot ce li se intampla si parca dispare ca prin farmec tot chinul din timpul travaliului cand vad copilul la piept, in brate. Totodata, alaptarea la san faciliteaza comunicarea afectiva intre mama si micut, precum si comunicarea fizica, prin atingere.
Din primele zile si pana la 4-5 luni, bebelusul va avea dezvoltat si asa-numitul reflex de cautare – daca atingi usor cu sanul sau cu degetul obrazul copilului, acesta se va intoarce in directia aceea cu gurita intredeschisa, cautand sanul mamei.
STRANGERI DE MANA
Atinge cu degetul palma bebelusului tau si degetelele lui se vor strange in jurul degetului tau. Este un reflex despre care cercetatorii spun ca este innascut si se manifesta pana la 3 luni, fiind apoi inlocuit de miscari voluntare de apucare. Profita de avantajul acestui reflex de apucare pentru a intari relatia cu copilul tau, pentru a stabili contactul fizic cu el si vorbeste-i in timp ce te strange, privindu-l in ochi si mangaindu-i delicat degetelele. Il va ajuta mai tarziu in descoperirea lumii si a lui insusi. Atingerea ii permite bebelusului sa comunice. De asemenea, daca mai ai si alti copii mai mari, acesta poate fi un mijloc de comunicare intre ei si noul venit, o „strangere de mana frateasca“ intre ei ajutandu-i sa se familiarizeze unul cu altul.
PRIMII PASI
Primii pasi ii va face in jurul varstei de 1 an, insa in primele luni el are un reflex care aminteste de mers. Schitarea miscarii de mers este un reflex pe care multi parinti il gasesc fascinant. Daca tii copilul in brate si piciorusele lui ating o suprafata neteda, el le va intinde si va impinge, facand practic un fel de pasi.
SUNETE FAMILIARE
Se spune ca bebelusii au capacitatea de a recunoaste vocea umana si, in particular, sunetele familiare. Inca din burtica, bebelusul aude o serie de sunete din jurul lui. Acestea ajung la el filtrate prin lichidul amniotic si bebelusul le aude distorsionat fata de cum suna ele in realitate. Dupa nastere, vocea mamei si a tatalui probabil ca nu suna la fel cum o auzea el inainte, insa este foarte probabil ca bebelusul sa recunoasca ritmul vorbirii parintilor sau alte caracteristici. Sunetele au rolul de a stimula atentia bebelusului si actioneaza asupra starii lui emotionale. Sunt sunete care il calmeaza si ii dau o stare de relaxare si, dimpotriva, sunt sunete care il deranjeaza, il irita sau il sperie. Parintii sunt cei care identifica cel mai bine reactia copilului la sunete si au grija sa ii creeze un ambient sonor confortabil. S-a observat ca, in general, bebelusii manifesta preferinta pentru vocea parintilor, limba materna, povestile si melodiile pe care le-au auzit de cand erau in burtica.
MEMORIA
Probabil ca in primele zile vei avea impresia ca bebe al tau nu isi aminteste decat sa doarma si sa manance. El doarme in cea mai mare parte a timpului, insa atunci cand e treaz este foarte receptiv la stimulii care ajung la el din mediul inconjurator. Bebelusul are o abilitate fenomenala de a absorbi si a-si reaminti informatii noi si asta il ajuta sa invete si sa se adapteze. Momentele in care va reactiona la vederea fetei tale iti vor intari ideea ca bebelusul are o memorie care este in continua dezvoltare.
PE ARIPILE VISULUI
In primele luni de viata, copiii petrec cea mai mare parte a timpului …dormind. Pe masura ce cresc, se micsoreaza perioada din zi in care dorm in raport cu cea in care stau trezi. Se pare insa ca in spatele pleoapelor inchise se intampla multe. Specialistii spun ca bebelusii viseaza. Ei experimenteaza mai mult faza REM de somn decat adultii. Ramane un mister insa ce anume viseaza bebelusul tau. Lumea visului este magica si nelimitata si putem doar sa ne imaginam ce viseaza: poate viseaza valuri de laptic caldut si gustos, poate viseaza ca zboara printre norisori impreuna cu jucaria atarnata deasupra patutului sau… Ne putem imagina orice, insa numai cel mic stie cu certitudine ce viseaza.
LACRIMI
Plansul reflecta nevoile, trebuintele bebelusului. Este instrumentul lui primar de comunicare. Sunt bebelusi care in primele luni de viata plang fara lacrimi. Miscarile si agitatia insotesc plansul bebelusilor in primele 3-6 luni, apoi agitatia se mai estompeaza. Inca din primele zile, plansul este legat de trebuintele de baza, ca foamea, pentru ca apoi sa inceapa sa apara atat ca reactie la indispozitiile fizice, cat si la persoane straine sau in momentele de oboseala. Pe masura ce creste, bebelusul va descoperi si isi va insusi forme mai variate de a-si manifesta disconfortul.
PLUTIRE
In ultimii ani, a fost promovata din ce in ce mai mult metoda de nastere in apa si se subliniaza atat avantajele pe care le are mamica in timpul travaliului, cat si avantajele bebelusului, pentru care apa este considerata ca un mediu de tranzitie intre lichidul amniotic si aer. Se pare ca pana la 2-3 luni bebelusii au reflexul de a inota si de a-si tine respiratia sub apa. Daca bebelusul este pus in apa, el isi va tine instinctual respiratia, va avea tendinta sa isi ridice capul in asa fel sa nu inghita apa si isi va misca automat mainile si picioarele, simuland o miscare de inot. Inca din primele lui luni de viata poti sa iti duci bebelusul la inot. Totul este sa alegi sa il duci intr-un loc cu personal specializat pentru copii foarte mici.
Retine: Fiecare copil se dezvolta in felul lui si este bine ca parintii sa nu incerce sa il incadreze intr-un tipar anume, ci doar sa fie alaturi de el, sa ii sustina dezvoltarea, atenti si permanent informati.