Hai să vorbim despre hrănirea nou-născutului, care este, pe bună dreptate, unul dintre principalele subiecte legate de maternitate, de îngrijirea unui bebeluș. Iar acest subiect naște controverse și discuții interminabile la toate întâlnirile și pe toate grupurile de mame, în special când este vorba despre modul în care femeile decid să-și hrănească bebelușii. Problema este că experiența fiecărei mame este unică. Eu, spre exemplu, am doi copii, unul a fost hrănit cu lapte praf sau cum îi mai spunem, formula, iar altul a fost alăptat. Și uite la ce concluzie am ajuns.
Fiecare mamă are o experiență unică în călătoria sa de hrănire a bebelușului; este imposibil să comparăm situațiile. Mamele iau decizii bazate pe nevoile bebelușului lor, pe ceea ce funcționează în viața lor de zi cu zi, pe cantitatea de lapte pe care o produc în comparație cu cerințele bebelușului. Sunt atâția factori diferiți și atâtea circumstanțe care pot interveni încât nu prea ai cum să prevezi cum va fi. Alegerea modului în care îți hrănești bebelușul poate deveni una dintre cele mai dificile decizii pe care trebuie să le iei, poate chiar de la începutul maternității. Și nu ar trebui să ai remușcări, nu este în regulă să te învinovățești. Cum îți scriam mai sus, am doi copii și au fost două contexte total diferite, iar copiii mei sunt bine, sănătoși, chiar dacă au fost hrăniți diferit.
Atunci când eram însărcinată cu primul meu copil (acum șase ani), eram o tânără plină de entuziasm, proaspăt căsătorită, cu o dorința imensă și o nerăbdare de a mă bucura de lumea maternității. Am cumpărat multe cărți legate de îngrijirea unui bebeluș, am participat la cursuri, aveam suficient de multă încredere în corpul meu și în abilitățile mele de a mă descurca atunci când va fi vorba despre a îngriji puiul nostru. Cu toate acestea, am fost cam naivă și mi-am lăsat mintea invadată de mesaje despre laptele matern care este cel mai bun și doar de el au nevoie micuții. Laptele matern este foarte bun, indiscutabil, dar nu cu orice preț. Nu-ți dorești un copil deshidratat, subnutrit, flămând, doar pentru că trebuie să insiști să fie hrănit doar cu lapte matern!
Regret mult că am lăsat să-mi fie inoculată ideea că alăptarea este o abilitate naturală pe care o avem ca femei, pentru că este o abilitate care, în cele mai multe dintre cazuri, trebuie învățată, iar în unele (știu, mai rare) este chiar misiune imposibililă sua periculoasă dacă se insistă.
Experiența mea de hrănire cu fiului meu a fost tot ce nu mă așteptam, dar ce bine că a fost frumoasă până la urmă. Ca multe proaspete mame, am crezut că punându-mi nou-născutul des la sân și insistând încontinuu, se va creea acea ”legătură”, iar alăptarea va avea sorți de izbândă. Doar că nu a fost chiar așa, oricât insistam și am realizat în cea de-a cincea lui zi de viață de nou-născut că nu prea mai avea scutecele ude, era cam somnoros, adormea la sân mereu, de aceea am decis că trebuie să merg repede la pediatru. Medicul mi-a confirmat că bebelușul nu este ok, este cam deshidratat, pierduse din greutate prea mult și era flămând, și îmi propusese să încerc chiar acolo în cabinet să-mi hrănesc bebelușul. M-am panicat, am început să plâng, m-am simțit depășită, confuză, emoțional nu eram deloc într-un moment ok, de aceea pediatrul a dat dovadă de multă empatie în acel moment și m-a întrebat dacă aș dori să încerc să suplimentez deocamdată cu lapte formulă, până își mai revine bebelușul, și eu, în același timp.
În timp ce mă chinuiam acolo să îl pun la sân, sânii mei erau la fel de uscați ca și scutecul sărmanului meu bebeluș. Și atunci am mers, am luat formula, am preparate-o, i-am dat copilului. Și ghici ce? A băut tot, a eructat și l-am văzut în sfârșit liniștit la finalul ședinței de hrănire. Starea lui, atât fizică, cât și emoțională, s-a schimbat pe loc.
Mă bucur că am înțeles ceea ce era cu adevărat important în acel moment: fiul meu era flămând, iar eu nu puteam să îl hrănesc, în ciuda celor mai bune eforturi ale mele și era nevoie să fie hrănit. După întâlnirile mele cu consilierul în alăptare, dar și cu medicul pediatru, și urmărind semnalele și creșterea în greutate a fiului meu, am decis să trecem la hrănirea exclusivă cu formulă câteva săptămâni mai târziu. Schimbările nu au fost doar la bebelușul meu, ci și la mine. M-am mai relaxat, mi s-a luat o povară de pe umerii mei și am simțit că pot respira mai ușor. Copilul era sătul, vesel, se dezvolta frumos.
Bineînțeles că, au fost momente în care m-am simțit tristă și vinovată că nu alăptam, dar mă linișteam pe loc când îmi priveam copilul ce bine arăta, ce bine se simțea. Mi-am hrănit copilul cu formula și m-am simțit puternică și în control, și în scurt timp nu am mai regretat decizia luată.
Și știi când îți spuneam că fiecare experiență este diferită, unică?
Exact așa s-a întâmplat, când doi ani mai târziu a apărut cel de-al doilea copil: fetița noastră. Totul m-a luat prin surprindere, copul meu a răspuns diferit, aveam lapte, fetița mea s-a atașat imediat la sân, produceam suficient lapte, părea că se satură la fiecare sesiune de alăptare, lua în greutate. Eram șocată, pentru că până acum eram mama care știa doar cum să-ți hrănească bebelușul cu formulă… Iar de data aceasta mă transformasem, fără să am așteptări, în mama care reușea să alăteze în mod exclusiv. Era foarte atașată de mine și refuza biberonul ori de câte ori i-l ofeream! Poftim, doi copii diferiți, două experiențe total diferite de hrănire, aceeași mamă.
Am scris despre lucrurile prin care am trecut, pentru că îmi doresc ca și alte mame să știe că uneori așteptările sunt diferite de realitate și că nu ar trebui să ne învinovățim, ci să căutăm soluțiile potrivite pentru copilul nostru, pentru noi.
