Un studiu * recent a arătat că miopia în cazul copiilor poate să îi predispună pe cei mici la anxietate sau depresie. Mai puțin cunoscut de către părinți este faptul că cei mici pot purta lentile de contact de la vârste mici, explică dr. Dr. Mihaela Florescu, medic primar oftalmolog, în cadrul clinicii Ofta Total.
La nivel global, specialiștii estimează că peste 19 milioane de copii sub vârsta de 14 ani au probleme de vedere, iar rezultatele unui studiu recent arată faptul că cei mici sunt predispuși la anxietate și depresie în condițiile în care aceștia sunt limitați în practicarea unor sporturi, pot avea rezultate mai slabe la școală sau pot deveni victime ale bullying-ului.
Cu toate acestea, controalele regulate și prescrierea unor lentile de contact ar putea avea un impact semnificativ în viața celor mici. ”Lentilele de contact sunt dispozitive medicale utilizate pentru corectarea defectelor de vedere ca o alternativă la ochelari. Acestea pot fi purtate încă din copilărie, deci nu există interdicții și nici o vârstă minimă potrivită pentru copii. În anumite cazuri speciale, chiar şi bebeluşilor li se prescriu lentile de contact, pentru anumite afecţiuni congenitale”, explică Dr. Mihaela Florescu, medic primar oftalmolog, în cadrul clinicii Ofta Total.
Factorii cheie în a determina dacă lentilele de contact sunt potrivite copilului sunt tipul afecțiunii oculare, evaluarea gradului de responsabilitate al copilului şi dorinţa acestuia de a le purta. ”Studiile și experiența experților în oftalmologie au relevat faptul că un copil de 7- 8 ani poate fi capabil să aplice, să îndepărteze și să întrețină singur lentilele de contact. În principiu recomand ca micuții să înceapă cu purtarea lentilelor de contact de unică folosință, pe care le aplică dimineața și le aruncă seara, aceștia având astfel ocazia să se obișnuiască și să învețe cum trebuie utilizate în mod corect. Apoi se poate trece treptat la lentile de contact ce pot fi utilizate mai frecvent”, recomandă specialistul.
Lentilele de contact la copii pot fi o alegere bună, mai ales când copilul refuză să poarte ochelari de vedere sau practică un sport care nu-i permite purtarea ochelarilor permanent.
În plus, lentilele de contact cresc stima de sine a copilului, îl ajută să aibă mai multă încredere în el și îi conferă confort estetic. De asemenea, nu se aburesc, vederea periferică este mult mai bună și este diminuat impactului razelor ultraviolete, a adăugat Dr. Mihaela Florescu, medic primar oftalmolog, în cadrul clinicii Ofta Total din Sibiu.
* studiu al organizației Orbis Internațional