Sindicalistii din invatamantul preuniversitar ii iau apararea invatatorului care a scris „patinuar”. Reprezentantii Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) Iasi au transmis printr-un comunicat de presa, ca exercitiul efectuat de invatator trebuie cercetat in integralitate, deoarece scoaterea din context poate duce la interpretari eronate.
,,Chiar daca am putea vorbi de o greseala a cadrului didactic, ni se pare inadmisibila maniera de a aduce in fata opiniei publice viata profesionala a unui om pentru a fi lovita cu <pietre>”, spun reprezentantii USLIP Iasi.
Potrivit documentului, pana in prezent, cariera dascalului de la Colegiul „Mihai Eminescu” din oras, care a corectat gresit lucrarea unui elev din clasa a doua, a fost una „ireprosabila”, fiind respectat deopotriva de colegi, parinti si elevi.
Totodata, reprezentantii USLIP vorbesc despre „derapaje comportamentale” in cazul tatalui elevului a carui lucrare a fost corectata gresit, fiind invocat chiar „un istoric al relatiei scoala-parinte marcat de violenta din partea ultimului”, precum si faptul ca acesta ar fi fost „in atentia organelor de cercetare pentru agresiuni la adresa cadrelor didactice”.
Iinvatatorul din Iasi a corectat lucrarea unui elev din clasa a doua, care a scris „patinoar”, dascalul considerand ca varianta corecta este „patinuar”. Tatal copilului a postat fotografia lucrarii pe facebook si a devenit virala, „sa apuna pe vecie acest sUare intunecos cu tot cu patinUarele”.
Ministrul Educatiei Nationale, Ecaterina Andronescu, a anuntat, marti, ca se impune evaluarea invatatorului din Iasi care a corectat lucrarea elevului.
Citeste si Elevii unui liceu pentru deficienti de auz, invatati notiuni de programeze
Sursa: Mediafax